Inițiativă politică ȘOCANTĂ în Suedia: INCESTUL și NECROFILIA trebuie legalizate.(Video)

 

Tinerii liberali suedezi cer legalizarea incestului și necrofiliei, pentru că „legea nu te poate împiedica să fii dezgustător”.Incestul între frați și necrofilia ar trebui legalizate, susține organizația de tineret a Partidului Liberal din Suedia. Tinerii liberali din Stockholm au adoptat o moțiune care cere abrogarea mai multor legi, astfel încă sexul consensual între frați și surori de peste 15 ani să fie legal.De asemenea, inițiatorii cer ca oamenilor să li se permită să-și lase moștenire trupurile pentru activități sexuale, după deces, fără teama ca „beneficiarii” să fie acuzați de necrofilie.cecilia.jpgpreședinte LUF Cecilia Johnsson

Cecilia Johnsson, președinta organizației liberale de tineret din Stockholm, a declarat pentru ziarul suedez Aftonbladet că legislația împotriva incestului echivalează cu „o lege morală”, afirmând că „asemenea legi nu protejează drepturile nimănui”.Sursa:http://www.independent.co.uk/news/world/europe/incest-and-necrophilia-should-be-legal-youth-swedish-liberal-peoples-party-a6891476.html

Advertisements

Teodosie înregistrat pe blat de preoții săi: “Sunt născociri. Nu judecă DNA!” AUDIO

Pus sub invinuire de catre DNA, IPS Teodosie este tradat de catre oamenii lui. Arhiepiscopul Tomisului a fost inregistrat la o intalnire cu preotii sai, care a avut loc in biserica unei manastiri. Teodosie le-a cerut supusilor sai sa stranga semnaturi pentru sustinerea unui candidat la Parlament si le-a spus ca este nevinovat si ca DNA a gresit.

IPS Teodosie, urmărit penal de DNA în cazul Nazarcea, dar și pentru luare de mită, s-a întâlnit la mănăstirea Strunga cu preoții din protoieriile Medgidia, Hârșova și Băneasa. În fața zecilor de preoți, inculpatul Teodosie nu a avut nicio problemă să-și continue implementarea intereselor personale pe seama și prin intermediul preoților.Astfel, așa cum veți asculta din fișierul audio (de la minutul 9,20), Teodosie aduce, prin intermediul lui Eugen Tănăsescu, în fața preoților un candidat independent – Costin Dămășaru, pentru funcția de parlamentar de Constanța. Preoții sunt obligați să umble prin parohie pentru a strânge, până pe data de 25 octombrie, semnături pentru acest individ. Dacă nu vor să o facă ei, atunci să-i pună pe consilierii bisericii, este sugestia arhiepiscopului. Ne întrebăm, așa cum s-au întrebat și preoții prezenți la Strunga, ce interes mai are Teodosie și de data aceasta în a-l sprijini pe acest necunoscut? Mai departe, inculpatul Teodosie Petrescu ține să-i liniștească pe preoți în legătură cu recentul dosar deschis de DNA. (Min 15.15) “Nu e niciun fals. Se va dovedi….veți asista săptămâna viitoare la o întoarcere a situației cu falsurile, iar cealaltă problemă (mita n.red) nu există. Sunt niște născociri. Nu judecă DNA-ul, judecă Curtea de Apel!” spune Teodosie, ferm convins că cineva din acea sală chiar îl mai crede. Și, ca afacerile să nu aibă de suferit nici pe timp de criză, același episcop le spune preoților să trimită bătrâni și bolnavi la Costinești (bază de tratament) despre a cărui profit nimeni nu știe nimic. Poate doar buzunarul mare și adânc al celui care le vorbea… Doar 650 de lei pentru fiecare client trimis ar trebui să plătească preoții.Sursa:dezvaluiri.ro

Exclusiv Rise Project: TOȚI OAMENII GENERALULUI: VIRGULA DINTRE GRUPĂRILE ORGANIZATE

Un bătrân a îmbogățit, la 15 ani distanță, două grupări penale cu legături în lumea politică.

Prima dată, omul a revendicat 9,8 hectare în Colentina și, pe acest teren, au făcut bani Nicu Gheară și Dumitru “Niro”, afaceriști controversați, ambii ridicați din lumea interlopă bucureșteană sub umbrela unui fost colonel de miliție care a murit brusc. Așa a apărut celebrul complex Europa, un paradis al crimei organizate.

După zece ani și multe legi schimbate, același bătrân uită că a primit terenul și-l cere din nou. Spune că a greșit o virgulă și vrea acum de zece ori mai mult, dar se îneacă în birocrație.

Intră pe fir Grupul de la Monaco, prin rechinii imobiliari Dragoș Dobrescu și Elan Schwartzenberg, care-i cumpără drepturile litigioase și conving autoritățile să retrocedeze a doua oară. Mai mult și mai bine.

Generalul Gabriel Oprea este unul dintre beneficiarii finali ai retrocedării în două acte: un teren a ajuns și la el pe semnătura colegului de partid, primarul Neculai Onțanu, arestat și judecat în acest dosar. Generalul însuși este cercetat de procurorii anticorupție.

Azi, partea lui Niro din bazarul Europa este sub sechestru. La fel și parcela lui Oprea.

Nicu Gheară (s) și Elan Schwartzenberg (d) membru al grupului de la Monaco. Foto: Facebook / Mediafax Foto - Răzvan Chiriță

Bătrânul de la baza imperiilor

CHIABURUL Pe bătrân îl chema Ioan Tudor Ionescu, a fost moștenitorul unei familii bogate și a murit acum 5 ani.

El și-a lăsat numele în acte, el este elementul comun.

Ionescu a fost urmașul unui chiabur cu proprietăți în satele de la marginea de est a Bucureștiului. Chiar și procurorii DNA, într-unul dintre referatele dosarului în care l-au arestat pe edilul Neculai Onțanu, au făcut o confuzie: au crezut că bătrânul a fost unul dintre descendenții lui Take Ionescu, politicianul antebelic. N-a fost așa însă. Bătrânul se trage dintr-un moșier a cărui avere, confiscată de comuniști, a devenit o mină de aur pentru rechinii imobiliari ai tranziției.

SECVENȚA 1 Imediat după Revoluție, bătrânul Ionescu revendică averea familiei. În vara lui 1992, este împroprietărit de comuna Dobroiești cu 9,8 hectare de teren în șoseaua Colentina, la numărul 456A. Haosul legislativ din domeniul retrocedărilor abia începea, iar cei care dădeau înapoi proprietățile naționalizate erau primarii de comune.

DOCUMENT
PAGES
Zoom

Se destrămau CAP-urile socialiste și existau doar procedurile unei legi de fond funciar din 1991. Oamenii erau reîmproprietăriți în baza unui simplu certificat de moștenitor și puteau primi maximum 10 hectare.

Ceea ce s-a și întâmplat la destrămarea CAP-ului Dobroiești, din comuna Colentina.

La scurt timp, pe cele 9,8 hectare primite de bătrânul moștenitor Ionescu în fosta moșie Fundeni a apărut un templu al banilor negri. Arhitecții: o grupare cu rădăcini vechi în lumea interlopă bucureșteană. Atunci s-a jucat primul act din tunul imobiliar cu explozie întârziată.

SECVENȚA 2 Nouă ani mai târziu a început actul secund.

În 2001, Ioan Tudor Ionescu își amintește din nou că fosta moșie Fundeni din fosta comună Colentina a fost a familiei lui.

Și pentru că Bucureștiul, în expansiunea sa, înghițise deja Colentina,  omul merge la Prefectura Capitalei și cere despăgubiri pentru terenul pe care uitase că-l primise deja în 1992 și-l vânduse un an mai târziu.

Prefectura direcționează cererea la Primăria Capitalei, dar, pe traseu, dosarul se înfundă câțiva ani. Bătrânul intră într-un slalom birocratic.

Ca să-i zăpăcească pe funcționari, Ionescu cere inițial despăgubiri în valoare de 4 miliarde de lei vechi pentru o construcție aflată la numărul 458 pe șoseaua Colentina, dar și pentru terenul de 9,8 hectare din jurul ei. Adică fix ce primise nouă ani mai devreme.

Face apoi o serie de notificări în care își amintește fel de fel de detalii ale proprietății la care spune că avea dreptul și, după atâta chin birocratic, în 30 iunie 2003 își vinde drepturile litigioase către o grupare celebră de rechini imobiliari și iese din schemă.

Cu cinci zile înaintea tranzacției, pe 25 iunie 2003, bătrânul își amintise însă un detaliu esențial: actele, spune el, îi dau dreptul la mult mai mult teren. Nu 9,8 hectare, așa cum pretinsese până atunci, ci 66,45. De șapte ori mai mult.

Explicația vine un an și jumătate mai târziu, în iarna lui 2004, între cele două tururi ale alegerilor generale: o virgulă pusă greșit l-a făcut să ceară 9,8 hectare în loc de 98, cât ar fi avut, chipurile, părinții lui în Colentina.

Zoom

Funcționarii pe care Băsescu i-a lăsat la Primăria Capitalei după ce a ajuns președinte nu au văzut nimic în neregulă în actele bătrânului Ionescu. Astfel, în perioada februarie-aprilie 2005, în numele bătrânului Ionescu, gulerele albe obțin aproape 30 de hectare de teren în Sectorul 2 al Capitalei. Pe semnătura primarului general interimar, Răzvan Murgeanu (PDL). Repartiția propriu-zisă a celor 30 de hectare a făcut-o primarul de sector, Neculai Onțanu (PSD).

Cu toate astea, gruparea care a preluat litigiul lui Ionescu n-a fost mulțumită. Și pentru că nu a primit cât teren a cerut, a dat în judecată Primăria Sectorului 2. Dar nu înainte de a găsi și expertiza exact terenurile libere din Sectorul 2 pe care le dorea în schimbul drepturilor bătrânului Ionescu.

În 15 mai 2007, judecătorii înregistrează plângerea în numele lui Ionescu. Nu a contat că Direcția Juridică a primăriei lui Onțanu a transmis la instanță o întâmpinare în care notifica faptul că Ionescu primise deja chiar mai mult pământ decât avea tatăl său în actele de la 1948. N-a cântărit nici faptul că subalternii lor au explicat, fără echivoc, și povestea virgulei de milioane. Edilul Neculai Onțanu și Toma Șutru, secretarul consiliului, au trecut peste toate argumentele și au mai retrocedat pe numele lui Ionescu, în iulie 2007, după doar trei termene, încă 9,6 hectare. Toate în zone de lux ale sectorului 2 precum Lacul Colentina, Grădina Icoanei, Lacul Tei sau Arena Națională. În acel moment, doar terenurile retrocedate pe malul lacului Colentina, de exemplu, valorau cel putin 10.000.000 euro.

https://vis.occrp.org/Metro/view/db812f9b67c431a56710c9a6a6ae2327

Bătrânul Ionescu moare în 2011, la 83 de ani. Fiul său din Canada a renuțat complet la pretenții.

Dar cine sunt cei care s-au îmbogățit cu adevărat pe urma moștenitorului?

Gheară, “Niro” și băieții de la complexul Europa

Bătrânul Ionescu și-a vândut terenul de 9,8 hectare primit în 1992 cu patru milioane de lei, adică vreo 5000 de dolari la vremea aceea.  L-au cumpărat un fost bișnițar din Ferentari în parteneriat cu un fost colonel de Miliție. Azi, valorează peste 20.000.000 euro.

Primul e Dumitru Nicolae zis “Niro”, pe atunci tânăr afacerist.

Niro era deja înșurubat în terenurile din Colentina ale fostului CAP Dobroiești după ce, în ianuarie 1992, înainte de retrocedarea masivă către Ionescu, apucase deja, la o licitație, să cumpere 9000 de metri pătrați plus clădirile aferente. Era exact licitația contestată de moștenitorul în drept.

DOCUMENT
PAGES
NOTES
Zoom

Partenerul lui Niro a fost colonelul Constantin Salitră, ultimul șef al direcției Pașapoarte din cadrul Miliției comuniste. Niro descrie relația cu Salitră într-un interviu acordat în 2007 ziarului „România Liberă”: “Imediat după Revoluție, colonelul Salitră a deschis magazinul Europa (undeva lângă Gara de Nord) și m-a luat să coordonez activitatea economică. Mă considera ca un fiu, dar nu dorea să mă facă acționar și nici să-mi dea salariu. Îmi dădea doar bani cât să mănânc eu și ai mei”.

TEMPLUL EVAZIUNII Pe terenul cumpărat de la Ionescu, Salitră și Niro ridică un complex numit ca buticul de la Gara de Nord. Din acel moment, Europa devine un fel de stat în stat, în afara oricăror reguli fiscale.

Nicolae Dumitru zis Niro. Foto: Mediafax Foto - Andrei Pungovschi

După câțiva ani de la asocierea cu Niro, în 1995, Salitră moare într-un accident de mașină. Niro preia terenul, afacerea Europa și moștenește totodată și relația lui Salitră cu Nicu Gheară. De fapt, „mentorul” Salitră a fost cel care a adus împreună în afaceri cele două legende interlope din București: firma care administra încă din 1993 complexul Europa era deținută de Salitră în parteneriat cu Gheară.

“Prima afacere adevarată am făcut-o atunci când m-am asociat cu colonelul Salitră și s-a construit Europa. Eu aveam 30%, iar el 70%. După moartea lui Salitră, in 1995, terenul a ramas al meu, este al meu și acum, dar magazinele le-am închiriat pe întreaga durată de viață a construcției unor chinezi. Nu vreau să intru în conflict cu ceilalți administratori ai spațiilor de acolo. Este extrem de dificil să administrezi la comun, iar eu am preferat să mă retrag. După retragerea mea a intrat în complexul Europa Nicu Gheară, cel despre care s-a spus că a tocmit, ulterior, ucigași profesioniști ca să mă lichideze”, povestea Niro în același interviu din 2007.

Ridicat fără autorizație, complexul Europa a devenit în anii `90 locul preferat de cumpărături al românilor cu venituri sub medie, dar și poarta de aprovizionare pentru mii de mici comercianți care apoi revindeau mărfurile ieftine luate en-gros de aici.

Curând, halele de tarabe de aici au ajuns să adăpostească o comunitate impresionantă de chinezi, vietnamezi, arabi şi români specializați în evaziunea fiscală.

“Afacerea Europa a fost ilegală încă de la început. Toate construcţiile din interiorul complexului au fost ridicate fără autorizaţie. Fără aceasta nu se poate desfăşura nici o activitate comercială”, spunea, în 2007, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu.

Chiar dacă ocupau construcţii ridicate ilegal, comercianţii din Europa au avut mereu apă, gaze şi curent electric, deşi, legal, acest lucru nu a fost niciodată posibil. Cel mai longeviv primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, avea atunci o explicaţie, deși nu lua măsuri în teren: “Toate aceste ilegalităţi au fost posibile şi cu concursul regiilor furnizoare de utilităţi care au aprobat, nu s-au sesizat sau nu au verificat această zonă, favorizând astfel infractorii şi fraudarea bugetului local”.

În 2006, autoritățile estimau că în complexul Europa evaziunea fiscală se ridică anual la peste 300 de milioane de euro. Cu toate că zona a tot fost periată de Garda Financiară, Poliţia Economică, serviciul de control al Primăriei sectorului 2, Pompierii sau Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, controalele s-au lăsat doar cu câteva amenzi şi ceva mărfuri confiscate. Intervențiile au consacrat un obicei al locului: cum apar autoritățile, se dă alarma, tarabagii trag instantaneu obloanele, pun lacătele pe grilaje și se evaporă.

De multe ori, pe frontul reglărilor de conturi, Europa a luat foc la propriu.

NIRO, GLORIE ȘI DECĂDERE Pe măsură ce anii au trecut, de la băiat de Ferentari, Niro și-a făcut prieteni în politică, a ajuns un obișnuit al avioanelor prezidențiale, a finanțat partide, a intrat în topul miliardarilor români, a ajuns în conducerea UNPR-ului lui Gabriel Oprea și s-a băgat în combinații mari pe bani publici. Una dintre acestea i-a adus și prima pedeapsă penală: Niro a fost condamnat în dosarul Microsoft, alături de Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan “Pinalti” și fostul ministru al Telecomunicațiilor, Gabriel Sandu.

Rămâne însă grupul său de afaceri, Niro Group, dar și relațiile la vârf în spațiul public. În portofoliul grupului său de firme se regăsesc câteva clădiri-emblemă din București și restaurante din Centrul Vechi.

Niro este secretarul Casei Româno-Chineze, asociație de prietenie. Liderul organizației este generalul Gabriel Oprea, iar printre membrii onorifici se numără Victor Ponta, Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Teodor Meleșcanu, Ion Țiriac, dar și doi foști președinți de stat: Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

Nici relațiile cu presa n-au fost neglijate. Niro l-a nășit pe Dan Andronic, patronul ziarului „Evenimentul Zilei”, și e prieten vechi cu Cristian Burci, mogulul de la Adevărul și Prima TV.

JUPÂNU’ DIN IBIZA Tot de acolo, din complexul Europa, s-a lansat și temutul Nicu Gheară.

Înainte de a muri, milițianul Salitră s-a asociat cu Nicu Gheară, influent în mediul interlop din Obor și Colentina. Fost fotbalist la Rapid București, Nicu Gheară trece, după Revoluție, la următorul nivel, dar continuă să cultive conexiunile din crima organizată. Și pentru el trambulina a fost complexul Europa, în care s-a trezit combinat cu Nicu Niro, după accidentul lui Salitră.

foto_nicu_gheara_fb-08
foto_nicu_gheara_fb-07
foto_nicu_gheara_fb-06
foto_nicu_gheara_fb-05
foto_nicu_gheara_fb-04
foto_nicu_gheara_fb-03
foto_nicu_gheara_fb-02
foto_nicu_gheara_fb-01
foto_nicu_gheara_fb-011
foto_nicu_gheara_fb-010
foto_nicu_gheara_fb-09
Previous
Next

 

Gheară a administrat direct sau prin interpuși firma Euro Utimex care gestionează o parte din spațiile comerciale ale Complexului Europa. Firma a fost înființată în 1993, fiind deținută atunci de colonelul Salitră și aghiotanții lui Gheară, Florinel Jean Uțică și Daniel Nicolae Pepy. După moartea lui Salitră, Gheară a preluat afacerea la vedere.

Nicu Gheară a plecat din România în 2004, după ce numele i-a apărut într-un scandal cu prostituate și cocaină. De atunci își schimbă domiciliul în funcție de anotimpuri. Vara se pozează cu prietenii pe yachtul său ori în cluburile luxoase din Ibiza, Spania. Acolo își are cartierul general. Când vine zăpada se mută în vila din Kitzbuehl, una dintre cele mai scumpe stațiuni de schi din Austria.

În 2004, înainte să plece din țară, Gheară a sechestrat o echipă de filaj a unui serviciu secret care îl urmărea prin București. Mașina agenților a fost blocată și percheziționată de bodyguarzii lui Gheară în fața casei acestuia. După ce i-a prins, omul de afaceri a sunat la poliție și a chemat televiziunile.

În România a fost acuzat de fraudă, trafic de droguri, proxenetism și spălare de bani, dar nu a ajuns nici măcar o dată în fața unei instanțe de judecată.

Nicu Gheară a avut și are afaceri în România, Spania, Bulgaria, Serbia, Bulgaria, Elveția și Austria. Deține hoteluri pe litoral și în Deltă, vile de lux în Ibiza (Spania) și Kitzbuehl, dar și alte clădiri și terenuri în București. Este conectat și la fotbal, fiind prieten cu Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, cu Adrian Mutu sau Gigi Becali.

Complexul Europa. Foto: RISE Project

Drumurile celor doi Nicu, Niro și Gheară, s-au separat undeva la începutul anilor 2000, când au devenit rivali și au intrat în război. Miza? Supremația în complexul Europa. La sfârșit, Niro și-a ridicat un alt bazar, Dragonul Roșu, în spatele celui existent, aducând comerțul cu chinezării la rang de industrie.

Grupul de la Monaco îl moștenește pe bătrân

Rechinilor imobiliari care au cumpărat drepturile litigioase de la bătrânul Tudor Ionescu în iunie 2003 li se mai spune și “Grupul de la Monaco”, pentru că mulți dintre ei sunt milionari și rezidenți în micul principat alpin din sudul Franței. Acolo au proprietăți, își serbează cumetriile și își discută afacerile.

MILIONARUL FĂRĂ CHIP Primii cărora moștenitorul Ionescu le-a cedat drepturile au fost Doru Nicorici și Cristian Ilaș, personaje care apar ca intermediari în mai multe afaceri imobiliare ale lui Dragoș Dobrescu – membru de bază al grupării, poreclit “milionarul fără chip”.

Locuiește pe Coasta de Azur și are afaceri în România și SUA. În 2014, Dobrescu a preluat o parte din acțiunile firmei Romprest, care oferă servicii de salubrizare, pază și protecție. Procurorii antimafia anchetează firma de anul trecut.

Pe măsură ce legea a schimbat competența în soluționarea cererilor de retrocedare de la o instituție la alta (prefectură, primăria generală, primăria de sector), drepturile litigioiase ale bătrânului Ionescu s-au plimbat și ele de la un proprietar la altul.

Înarmați cu drepturile litigioase, oamenii lui Dobrescu au primit în 2005 cele 30 de hectare de la primarul interimar al Capitalei, Răzvan Murgeanu. Apoi, pentru restul intră în schemă Elan Schwartzenberg prin fratele său, Fabian. Îl cooptează și pe Cristi Borcea.

FRATELE SCHWARTZENBERG Printr-un contract de mandat, la 78 de ani, adică în 2006, Ionescu îi dă puteri depline lui Fabian Schwartzenberg pentru a recupera ultima tranșă de pământ. Actul semnat de cei doi îl indică pe Marian Jean Căpățână – un alt personaj pe care Dragoș Dobrescu îl bagă constant la înaintare în afacerile sale – drept viitor cumpărător după finalizarea retrocedării.

În numele moștenitorului Ionescu, Schwartzenberg este cel care dă în judecată Primăria lui Onțanu și câștigă ultimele zece hectare, în 2007, printr-un proces fulger.

Unul dintre aceste ultime loturi e chiar cel din Barbu Văcărescu 241, din care o parte a ajuns – via primarul Onțanu – la familia lui Gabriel Oprea. Acolo, pe malul Lacului Colentina, crește hotelul familiei. Detalii, AICI.

Construcția ridicată de Gabriel Oprea, pe malul Lacului Colentina. Foto: RISE Project

SINDICATUL Grupul de la Monaco a adus împreună grei din economia și politica românească – Elan Schwartzenberg, Radu Mazăre, Bogdan Buzăianu, frații Păunescu, Puiu Popoviciu, Adriean Videanu, Bebe Ionescu, Dan Adamescu, Radu Dimofte, Rareș Mănescu, Sorin Blejnar și adjuctul său dispărut, Codruț Marta. Ei nu se întâlnesc însă doar pe Coasta de Azur, ci și în dosarele instrumentate de procurorii anticorupție.

Schwartzenberg și Mazăre apar împreună într-un dosar de mită, Popoviciu – retrocedări ilegale, Bebe Ionescu – în dosarul Bancherilor, Adamescu a corupt judecători etc.

Bătrânul moștenitor de la marginea Bucureștiului nu-i singura conexiune dintre grupările Monaco și Nicu Gheară. Contabilul angajat de Blejnar și Marta lucra simultan și în afacerile din zona Gheară. Detalii, AICI.

Post scriptum

Majoritatea celor implicați în odiseea bătrânului Ionescu sunt astăzi fie la pușcărie, fie ascunși.

După o perioadă în arest preventiv, Neculai Onțanu este judecat pentru că a luat mită chiar bucata de teren care a ajuns la familia Oprea. Cu el a căzut și omul său de încredere, Toma Șutru, secretarul consiliului local Sectorul 2. Onțanu nu a putut fi contactat până la ora publicării.

Nicolae Dumitru zis „Niro” este condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni cu executare în dosarul Microsoft. Procurorii au pus sechestru pe partea lui din complexul Europa. Vor să recupereze 7,65 milioane de dolari.

DOCUMENT
PAGES
Zoom

Elan Schwartzenberg este arestat în lipsă și dat în urmărire internațională. Se ascunde în Israel.

Cristi Borcea, implicat și el în retrocedarea penală, este în pușcărie, condamnat în dosarul transferurilor din fotbal. Din închisoare, el ar fi denunțat implicarea lui Dobrescu și Onțanu în retrocedarea penală.

Dragoș Dobrescu ar fi, potrivit lui Borcea, beneficiarul final al retrocedării din care a rupt și Onțanu pentru Oprea. Deși este stabilit la Monaco, numele său apare din ce în ce mai des în scandaluri la București. Dobrescu l-a denunțat la rândul său pe primarul Onțanu la DNA pentru această afacere. Nu l-am putut contacta pe Dragoș Dobrescu.

Pe terenul de la care a pornit totul, cele 9,8 hectare din Colentina, fac și astăzi afaceri mii de chinezi, sub aceeași umbrelă ca acum 20 de ani. Complexul Europa încă produce pentru stăpânii Nicu Gheară și Niro.

Nicu Gheară este liber și trăiește viața în lux printre staruri de film, modă și sport la Ibiza, Kitzbuhel sau Los Angeles.

Văduva lui Constantin Salitră a vândut în 1999 terenul pe care îl obținuse în calitate de moștenitoare. Cumpărătorul: Nicu Gheară. Cele două fiice ale colonelului de miliție sunt încă proprietare în acte, dar reclamă că nu au putut niciodată să-și exercite drepturile. După 20 de ani de la accidentul în care a pierit Salitră, fostul său partener Nicu Niro a vorbit despre moartea lui în fața justiției. Audiat în dosarul Microsoft, Nicu Niro a povestit un episod în care Alexandru Bittner, unul dintre oamenii de afaceri cu acces direct la ex-premierul Adrian Năstase, i-ar fi cerut afacerea cu chinezii. Ca argument al puterii sale, Bittner i-ar fi spus că TIR-ul care a strivit mașina lui Salitră în 1995 fusese închiriat chiar de el.

Terenul care a ajuns la generalul Gabriel Oprea, nu și scheletul hotelului, a fost pus sub sechestru de procurori. Generalul e anchetat într-un dosar disjuns din cel al primarului Onțanu. Ambele, terenul și hotelul, sunt acum pe numele copiilor.Gabriel Oprea spune că nu știe nimic despre dubla retrocedare a terenului și că nu a discutat cu Niro, fostul său coleg de partid, pe subiect. Cât despre Dragoș Dobrescu: “L-am văzut o singură dată și am discutat ocazional! Nu despre acest subiect!”.

Ana POENARIU, Ovidiu VANGHELE (Centrul de Investigații Media)

A contribuit Elena DUMITRU

Sursa : riseproject.ro

DNA. Cum a fost prejudiciat statul cu 600 de milioane de lei de către grupul de firme Murfatlar.

Autor – Marian Păvălașc -Cetateanul.net

În perioada 2010-2014, societățile comerciale S.C. Principal Company S.A., S.C. Euroavipo S.A., S.C. Murfatlar România S.A. și S.C. Bartenders Distilleries S.R.L., deținute sau controlate de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Emanuel Corneliu Dobronăuțeanu, Ion Șrban Dobronăuțeanu, Nicolae Marcel Mermeze, Gheorghe Zlotea, au produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului general consolidat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în condițiile în care funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați în virtutea atribuțiilor de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos.

Cauzele producerii acestui prejudiciu, identificate în speță, sunt:

– autorizarea antrepozitelor fiscale de producție alcool și băuturi alcoolice deținute de societăți (la Ploiești, jud. Prahova, la Poșta Câlnău jud. Buzău și la Murfatlar jud. Constanța), cu încălcarea dispozițiilor legale;

– sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă;

– îngăduința funcționarilor publici cu atribuții de serviciu în materie care nu au îndeplinit actele la care erau obligați și nu au dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor, deși societățile au înregistrat lună de lună obligații fiscale restante, iar cuantumul acestora a crescut constant.

Operațiuni fictive

Astfel, în cazul antrepozitelor fiscale de producție de la Ploiești, Poșta Câlnău și Murfatlar, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele deja stabilite în propria practică. Astfel, Comisia a admis cererile fie în scopul de a eluda dispozițiile art. 184 din Codul fiscal în vigoare la acel moment, fie în temeiul unor documentații incomplete pentru a nu fi nevoită să constate că solicitantul nu îndeplinește condițiile de autorizare întrucât solicitantul avea obligații fiscale restante.

Societățile comerciale Euroavipo S.A., Murfatlar România S.A. și Bartenders Distilleries S.R.L. s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive care au avut ca scop mărirea cuantumului taxei pe valoarea adăugată deductibile astfel încât societățile să nu plătească obligații fiscale la bugetul general consolidat, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, pe care ar fi avut-o de plătit în lipsa operațiunilor nereale.

În temeiul deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare, societățile menționate au susținut ulterior că au o creanță asupra bugetului general consolidat, astfel că împotriva lor nu pot fi luate măsurile prevăzute de lege pentru a le obliga să plătească obligațiile fiscal restante.

Euroavipo, producătorul de alcool

În perioada 2012-2014, S.C. Euroavipo S.A. a angajat achiziţii pe relaţia cu furnizorii S.C. Global Engineering S.R.L., S.C. Visteria Industries S.R.L., S.C. Hansa Distribution S.R.L. şi S.C. Oana Management S.R.L., în paralel cu tranzacţiile reale derulate sub acoperirea autorizaţiei de antrepozit fiscal.

Conform înscrisurilor depuse la dosar, toate tranzacţiile fictive de pe cele patru relaţii menționate mai sus au fost derulate după modelul facturi de avans – neefectuarea de plăți sau livrări de mărfuri – stornare la intervale de timp diferte (luni sau ani).

Murfatlar, perla grupului

După același model, S.C. Murfatlar Romania S.A. a încheiat contracte de achiziții de materii prime și materiale cu S.C. Fermele Murfatlar S.R.L. și S.C. Compania de Supraveghere IG S.R.L., cu același scop, de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale reprezentând în special taxa pe valoarea adăugată și accize.

Astfel, cele două societăți comerciale au înregistrat în contabilitate facturi emise de pretinși furnizori în scopul de a majora artificial taxa pe valoarea adăugată deductibilă, astfel încât, printr-o eventuală compensare ori rambursare, această sumă să poată acoperi celelalte obligații fiscale pe care societățile le înregistrează ca urmare a desfășurării activității de producție a băuturilor alcoolice.

În perioada septembrie 2012-iunie 2014, S.C. Euroavipo S.A. a înregistrat de la furnizării săi S.C. Global Engineering S.R.L., S.C. Visteria Industries S.R.L., S.C. Hansa Distribution S.R.L., S.C. Oana Management S.R.L. facturi de avans în valoare de 1.858.666.060,62 lei (aproximativ 400 de milioane de euro), plus TVA de 388.959.854 lei (aproximativ 86 milioane de euro).

400 de milioane de euro, plăți în avans

Menționăm că suma de 1.858.666.060,62 lei (aproximativ 400 de milioane de euro), totalul care rezultă din facturile emise de furnizorii artificiali ai S.C. Euroavipo S.A., este atât de mare încât ar putea fi comparată cu ratele de capital pe care România le-a plătit Fondului Monetar Internațional în perioada 2012 – 2015 ori cu împrumutul contractat de România de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 2011.

Astfel, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice, ratele de capital pentru împrumutul FMI au fost de 125,4 milioane de euro în 2012, 956,8 milioane de euro în 2013, 989,7 milioane de euro în 2014 și 169,5 milioane de euro în 2015 (O.U.G. nr. 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 21 septembrie 2009, publicată în M. Of., Partea I, nr.  66/26.01.2012, și Legea nr. 68/2012 pentru ratificarea Acordului de împrumut «Proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială» dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 8 iulie 2011, publicată în M. Of. Partea I nr. 279 din 26 aprilie 2012).

Scopul pentru care S.C. Euroavipo S.A. a înregistrat facturile de avans în contabilitate a fost, pe de o parte, sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată și de la plata altor obligații fiscal restante, în special accize, iar, pe de altă parte, obținerea unor sume de bani de la bugetul general consolidat.

Deși la momentul intrării în insolvență (aprilie 2012), S.C. Euroavipo S.A. nu înregistra, aparent, obligații restante către bugetul general consolidat, la data de 31.08.2014, conform adresei nr. 3140/11.09.2014 a AFP Buzău, S.C. Euroavipo S.A. figura cu obligaţii totale de plată la bugetul general consolidat, acumulate în intervalul de timp post deschiderii procedurii de insolvenţă, de 162.825.923 lei (aproximativ 36 milioane de euro), din care:

–  Accize: 99.417.714 lei;

–  Alte obligaţii la bugetul general consolidat: 35.655.241 lei;

–  Obligaţii stabilite în vamă: 27.752.968 lei

Obligaţiile stabilite în vamă de 27.752.968 lei constau, conform certificatului de atestare fiscală nr. 27859/28.07.2014, în taxe vamale (2.200.597 lei), accize în vamă (19.532.480 lei), amenzi (60.000 lei) şi TVA (5.959.891 lei).

În aceeași perioadă, S.C. Murfatlar România S.A. a înregistrat în contabilitate facturi emise de furnizorii artificiali S.C. Fermele Murfatlar S.R.L. și S.C. Compania de Supraveghere IG S.R.L. pentru o sumă totală de 1.702.851.601 lei (aproximativ 370 milioane de euro), din care 288.939.019 lei (aproximativ 65 milioane de euro) TVA.

Scopul pentru care S.C. Murfatlar România S.A. a înregistrat facturile de avans în contabilitate a fost, ca și în cazul S.C. Euroavipo S.A., pe de o parte, sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată și de la plata altor obligații fiscale restante, în special accize, iar, pe de altă parte, obținerea unor sume de bani de la bugetul general consolidat.

La momentul deschiderii procedurii insolvenței, S.C. Murfatlar România S.A. nu avea în mod aparent datorii către bugetul general consolidat.

Susținem că aparent nu avea datorii, pentru că, potrivit declarațiilor depuse de societate, aceasta nu avea obligații fiscale restante în luna martie 2012. Așa cum vom arăta, inspecțiile fiscale effectuate ulterior deschiderii procedurii insolvenței a arătat că societatea avea obligații fiscale provenite în principal din modul de calcul a taxei pe valoarea adăugată.

La data de 07.10.2014, S.C. Murfatlar România S.A. avea obligații restante la bugetul general consolidat în sumă de 90.180.097 lei, conform adresei nr. 8154/07.10.2014 a AJFP Constanţa, datoriile fiind acumulate în intervalul 2012 – septembrie 2014.

În perioada octombrie 2014 – mai 2015, S.C. Bartenders Distilleries S.R.L. a acumulat obligații restante la bugetul general consolidat. În același timp, societatea a încheiat 3 contracte prin care a dobândit artificial un drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, ceea ce i-a permis să formuleze cereri de rambursare/compensare și să invoce un pretins drept de creanță asupra bugetului general consolidat, astfel încât să evite luarea măsurilor de oprire a activității prin suspendarea sau revocarea autorizaţiei e antrepozit fiscal, fără însă să plătească obligațiile fiscale pe care le-a declarat.

Prin intermediul unor contracte din octombrie 2014, noiembrie 2014 şi aprilie 2015, S.C. Bartenders Distilleries S.R.L. a achiziţionat avansuri conform contract de la S.C. Oana Management S.R.L., în valoare totală de 566.333.717 lei, plus TVA de 135.920.092,08 lei, iar, prin intermediul calificării unui transfer de active ca livrare de bunuri, a achiziționat bunuri în valoare de 31.333.734 lei, plus TVA de 7.520.096 lei (contractul a fost încheiat cu S.C. Euroavipo S.A.)

Consecinţa fiscală a constituit-o dobândirea unui drept de deducere anticipat al TVA în sumă totală de 143.440.188,08 lei (135.920.092,08 lei +7.520.096 lei), cu încălcarea dispoziţiilor art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003.

Toate cele trei societăți comerciale au solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și au susținut că, împotriva unei societăți aflate în insolvență, nu pot fi luate măsuri care să o constrângă să plătească obligațiile fiscale restante.

Funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente au acceptat aceste explicații, deși practica lor anterioară, chiar în cazul aceluiași grup de societăți, a fost diferită.

Existența unor cereri de rambursare/compensare a TVA și insolvența societăților comerciale Euroavipo S.A. și Murfatlar România S.A. au fost acceptate de funcționarii publici, prin crearea intenționată a unei confuzii între textele legale aplicabile și prin schimbarea practicii pe care au aplicat-o înainte de 2012.

Astfel, deschiderea procedurii insolvenței are efectele prevăzute de legea specială, în cazul de față Legea nr. 85/2006, în vigoare la datele la care cele două proceduri (Euroavipo S.A. și Murfatlar România S.A.) au fost deschise.

Efectele relevante în speță sunt plata creanțelor născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare, conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal și interdicția de a adăuga creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii vreo dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii.

Niciunul dintre efectele de mai sus nu permit societății aflate în insolvență să încalce legea și nu împiedică autoritățile fiscal și/sau vamale să acționeze pentru a opri încălcarea dispozițiilor legale prin suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal până la plata accizelor ori prin revocarea autorizației de antrepozit fiscal pentru că societatea înregistrează obligații fiscale restante de mai mult de 60 de zile.

În ceea ce privește efectul cererii de rambursare/compensare a TVA, art. 116 din Codul de procedură fiscală în vigoare la data faptelor nu stabilește altă regulă decât aceea de drept comun, din civil: pot fi compensate creanțele care sunt deopotrivă certe, lichide și exigibile.

În cazul cererilor de rambursare/compensare de TVA, caracterul cert și caracterul exigibil al creanței contribuabilului asupra statului nu se poate stabili decât după soluționarea cererii de rambursare/compensare și emiterea deciziei.

Pentru că în cazul contribuabililor aflați în insolvență, riscul fiscal este mare, inspecția fiscală necesară pentru soluționarea decontului TVA se efectuează înainte de a fi emisă decizia de rambursare/compensare.

Situația unui contribuabil cu risc fiscal mare, care se află între momentul depunerii decontului TVA cu opțiune de rambursare și momentul în care decizia a fost deja emisă este reflectată în certificatul de atestare fiscală. Astfel, existența decontului și existența deciziei sunt menționate la rubrici diferite.

De asemenea, în cazul obligațiilor fiscale restante care îi revin unui contribuabil aflat în insolvență, practica autorităților fiscale și vamale a fost clar stabilită, raportat la stadiul procedurii reorganizării judiciare. Astfel, numai creanța bugetară anterioară deschiderii procedurii, înscrisă în tabelul creanțelor, care ulterior face obiectul planului de reorganizare, nu poate fi considerate restantă. Dacă obligațiile fiscale s-au născut în cursul procedurii, trebuie plătite conform documentelor din care rezultă, pot devein restante, iar imposibilitatea societății de a-și plăti datoriile curente poate duce la intrarea în faliment.

Toate aceste elemente: regulile stabilite de art. 116 din Codul de procedură fiscală, aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 571/2003 în vigoare la data faptelor au fost cunoscute de funcționarii publici cu atribuții în materie.

Modul de operare specific societăților comerciale din cadrul grupului Euroavipo, care presupune organizarea unor circuite pentru mărfuri de la producător la beneficiarul final separate de circuitul financiar de la beneficiarul final la producător, astfel încât antrepozitul fiscal de producție să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale și, eventual, să intre în insolvență cu același scop, este o circumstanță care a favorizat producerea prejudiciului.

Șase persoane fizice, și anume Ivănescu George, Bucura Cătălin, Dobronăuțeanu Emanuel Corneliu, Dobronăuțeanu Ion Șerban, Mermeze Nicolae Marcel, Zlotea Gheorghe, au înființat societățile comerciale implicate în activitatea infracțională și și-au împărțit funcțiile de management astfel încât administrarea activității complexe a grupului să fie realizată mai ușor.

Cele trei societăți comerciale prin intermediul cărora a fost săvârșită infracțiunea de evaziune fiscală (Euroavipo S.A., Murfatlar România S.A. și Bartenders Distilleries S.R.L.) au fost ajutate de alte societăți comerciale, controlate direct sau prin personae interpuse, de Ivănescu George, Bucura Cătălin, Dobronăuțeanu Emanuel Corneliu, Dobronăuțeanu Ion Șerban, Mermeze Nicolae Marcel, Zlotea Gheorghe.

Fiecare dintre cele șase persoane este un administrator de fapt cu atribuții pe un anumit domeniu de activitate în raport cu fiecare societate comercială utilizată în activitatea de evaziune fiscală. Deși în actele societăților apar uneori alte persoane ca reprezentanți, așa cum vom arăta, aceste persoane sunt doar interpose de cei șase pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor.

Astfel, din probele administrate rezultă că Ivănescu George are rolul de coordonator al activităților de producție de băuturi alcoolice și de comercializare. De asemenea, în situații importante, ca, de exemplu, cele care țin de autorizarea antrepozitelor, reprezintă societățile singur sau alternativ cu Bucura Cătălin.

Până la condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, Bucura Cătălin a avut calitatea de reprezentant legal al unora dintre societățile comerciale implicate în activitatea infracțională, în calitate de administrator sau de administrator special.

Dobronăuțeanu Emanuel Corneliu și Dobronăuțeanu Ion Șerban s-au ocupat de mărcile înregistrate necesare societății, de imaginea produselor, de comercializarea acestora în afara României și de aprovizionarea cu materii prime din import.

Mermeze Nicolae Marcel s-a ocupat de organizarea și operaționalizarea circuitelor financiare prin intermediul cărora sumele de bani obținute din evaziune fiscală au fost însușite de persoanele implicate în activitatea infracțională.

Rolul lui Zlotea Gheorghe a fost acela de a reprezenta unele societăți din cadrul grupului în operațiunile de comercializare a produselor sau de aprovizionare cu materii prime și de a asigura circuite pentru mărfuri și pentru bani astfel încât antrepozitele fiscale să nu plătească taxe și impozite către bugetul general consolidat.

Trebuie subliniat că în activitatea antrepozitelor fiscale de producție de băuturi alcoolice Euroavipo S.A, Murfatlar România S.A. și Bartenders Distilleries S.R.L., peste activitatea economică reală de aprovizionare cu materii prime și materiale necesare procesului de producție, producția propriu zisă și comercializarea produselor, se suprapune activitatea infracțională care constituie obiectul acestui dosar, care constă în operațiuni fictive evidențiate în contabilitatea antrepozitelor fiscale cu scopul de a evita ca acestea să plătească obligațiile fiscale aferente activității economice reale, în special taxa pe valoarea adăugată și accizele pentru băuturi alcoolice.

Operațiunile fictive de aprovizionare cu materii prime și material sunt dublate de crearea unor circuite financiare care să asigure disimularea originii banilor și sustragerea sumelor de bani de la urmărire și, în același timp, să asigure făptuitorilor produsul infracțiunii.

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că antrepozitele fiscale au activitate de producție de băuturi alcoolice, livrează produsele unor intermediari care, la rândul lor le distribuie pe piață, așadar există un circuit real al produselor accizabile de la producător la consumatorul final.

Cu toate acestea, sumele de bani obținute din comercializarea băuturilor alcoolice nu au un circuit corespunzător, în sens invers, care să plece de la consumatorul final și să se termine la antrepozitul fiscal de producție și să-i dea acestuia din urmă posibilitatea de a plăti obligațiile fiscale către stat, în special taxa pe valoarea adăugată și acciza. Menționăm că taxa pe valoarea adăugată și acciza sunt plătite de beneficiarul final al produselor, fiind cuprinse în prețul final, astfel încât într-o activitate comercială onestă, vor fi plătite de producătorul de produse accizabile din sumele încasate ca preț al produselor livrate.

Utilizarea unor intermediari pentru activitatea de distribuție a produselor este o activitate legală atât timp rețeaua de distribuție nu este utilizată pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale restante și pentru a facilita dobândirea banilor care provin din infracțiuni.

Trebuie subliniat că produsele accizabile care rezultă din activitatea desfășurată într-un antrepozit fiscal de producție nu pot fi vândute sub prețul de producție. Ca urmare, teoretic, chiar legea fiscale stabilește o regulă aptă să protejeze într-o oarecare măsură antrepozitul care funcționează legal de o eventuală incapacitate de a-și plăti datoriile.

În cazul S.C. Euroavipo S.A., S.C. Murfatlar România S.A. și S.C.Bartenders Distillerie S.R.L., prin alte operațiuni fictive (șiruri de cesiuni de creanță ori cesiuni de mărci, de exemplu), antrepozitele fiscale au fost eliminate din circuitul financiar, iar sumele de bani au fost retrase prin utilizarea altor societăți comerciale, destinația finală a banilor, în cea mai mare parte, fiind persoanele fizice Ivănescu George, Bucura Cătălin, Dobronăuțeanu Emanuel Corneliu, Dobronăuțeanu Ion Șerban, Mermeze Nicolae Marcel și Zlotea Gheorghe, direct sau indirect, prin intermediul membrilor de familie sau altor persoane apropiate acestora.

Ca urmare, atât modul în care este organizată activitatea de distribuire a băuturilor alcoolice, cât și modul în care este organizat circuitul financiar pentru sumele obținute din comercializarea băuturilor alcoolice, favorizează sustragerea antrepozitelor fiscale de producție de la plata obligațiilor fiscal datorate bugetului general consolidat și dobândirea, deținerea sau folosirea bunurilor care provin din infracțiuni.

Din probele administrate rezultă că, pentru comercializarea băuturilor alcoolice produse de S.C. Euroavipo S.A. și S.C. Murfatlar România S.A., pe circuitul mărfurilor de la producător la consumatorul final au fost interpuse societățile comerciale Gemarco Industry S.R.L., Global Aqua Invest S.R.L., Hansa Distribution S.R.L. și Bartenders Distilleries S.R.L., care au preluat marfa de la producători și au predat-o societății comerciale AFI Total Distribution S.R.L. La rândul ei, aceasta din urmă a comercializat-o fie direct către mari comercianți en-detail, fie către alți distribuitori.

Precizăm că S.C. Bartenders Distilleries S.R.L. a funcționat atât ca intermediar pentru livrarea produselor din celelalte două antrepozite, cât și ca producător autorizat în cadrul propriului antrepozit fiscal de producție.

În sens invers, sumele de bani plătite de consumatorii finali parcurg același circuit, până la Gemarco Industry S.R.L., Global Aqua Invest S.R.L., Hansa Distribution S.R.L. sau Bartenders Distilleries S.R.L. De la aceste societăți comerciale, sumele de bani nu mai ajung la producătorii S.C. Euroavipo S.A. și S.C. Murfatlar România S.A., ci, prin intermediul operațiunilor fictive deja analizate în referire la infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005, la care se adaugă alte operațiuni fictive, sumele de bani sunt retrase sau utilizate în alte scopuri. În același timp, furnizorii reali ai antrepozitelor fiscal de producție sunt plătiți fie direct de societățile comerciale interpuse pe circuitul de distribuție a produselor accizabile, fie de alte societăți comerciale din grup.

Prin acest mod de organizare a activității s-a realizat în mod intenționat intrarea în insolvență a societăților comerciale autorizate ca antrepozite fiscale de producție. Astfel, antrepozitele fiscale produc băuturi alcoolice pe care le livrează, sunt încărcate cu obligații fiscale datorate bugetului general consolidat, nu primesc echivalentul în bani al produselor livrate și intră în insolvență.

Inclusiv intrarea in insolvență este o operațiune fictivă subsumată scopului de a sustrage antrepozitul fiscal de producție de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, pentru că starea de insolvență a societăților comerciale autorizate ca antrepozite fiscale de producție este indusă artificial, prin încărcarea acestora cu datorii către alte societăți comerciale din cadrul grupului și prin eliminarea posibilității de a obține vreo sumă de bani din vânzarea produselor.

Scopul insolvenței este acela de a evita orice acțiune de executare silită împotriva antrepozitelor fiscale pentru recuperarea datoriilor constând în obligații fiscale restante.

În cursul procedurii insolvenței intervin celelalte operațiuni fictive, analizate în prezentul dosar, care, cu îngăduința funcționarilor publici din cadrul autorităților fiscale și vamale, ajută antrepozitele fiscale să evite plata datoriilor curente către bugetul general consolidat.

SURSA: http://cetateanul.net/articol-principal/dna-cum-au-lasat-statul-fara-600-de-milioane-de-lei-grupul-de-firme-murfatlar/

Rise Project – CARTIERUL GENERALULUI: PE AICI, CÂNDVA, TRECEA UN RÂU(Video)

FOTO: Mediafax Foto / Marius Vasilica

Generalul Oprea a băgat în pământ un râu pentru a face loc unui cartier de vile. Aceasta este cea mai mare tranzacție imobiliară a fostului vice-premier, iar în afacere apar și alte nume importante de pe scena politică.

Schema de 2,5 milioane de euro a început tot prin paravanul pe nume Loredana Radu, nepoata lui Oprea și avocat al fostului premier Ponta, arestată împreună cu primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, pentru că ar fi intermediat o altă șpagă pentru unchiul ei.

La câteva zile după ce un cunoscut samsar ilfovean a fost împroprietărit de comisia județeană cu 20 de hectare de teren în Voluntari, nepoata lui Oprea, Loredana Radu, a cumpărat de la acesta un hectar, cu prețul de 400.000 de dolari. Terenul era lipit de o altă proprietate care-i aparținea lui Gabriel Oprea.

Nepoata generalului i-a vândut imediat jumătate din teren unchiului ei. Cealaltă jumătate a ajuns la omul de afaceri Dumitru Bucșaru. Pe tot hectarul vândut celor doi, Loredana Radu a luat exact cât a plătit: 400.000 de dolari.

Noii coproprietari ai terenului cumpărat de la Loredana Radu, Oprea și Bucșaru au mers la Primăria Voluntari și au luat o autorizație de construire pentru 19 vile de lux. Nu înainte de a face să dispară o porțiune din râul Valea Roșiei, care era granița de nord a proprietății lor.

Fără nicio autorizație, râul a fost înghesuit într-o țeavă de plastic, pe care proprietarii au îngropat-o pe toată lungimea parcelei lor de teren.

După finalizarea construcției, zece din cele 19 vile i-au revenit generalului Oprea, care le-a vândut apoi unui controversat om de afaceri cu suma de 2,5 milioane de euro în iulie 2007.

Aceasta este cea mai mare tranzacție imobiliară a generalului Oprea. Dintre cele cunoscute.

RISE Project și Centrul de Investigații Media vă prezintă istoria cartierului de vile al cuplului Oprea-Bucșaru din Pipera, o poveste cu iz penal în care mai apar Florentin Pandele și Traian Băsescu.

Loredana Radu a fost paravanul în spatele căruia Gabriel Oprea și omul de afaceri Dumitru Bucșaru, vecini pe strada Tudor Arghezi din Pipera, au pornit împreună într-o aventură imobiliară: un cartier de vile.

8 octombrie 2004 a fost ziua în care a început marele tun imobiliar al generalului. Atunci, un samsar ilfovean pe nume George Gaiță, care era implicat în mai multe scandaluri cu terenuri în Ilfov, primea de la Primăria Voluntari 10.000 de metri pătrați de pământ în Pipera. Primăria era condusă de Florentin Pandele, la acea vreme subordonat pe linie de partid lui Gabriel Oprea, care era președinte al PSD Ilfov.

Terenul era parte dintr-un lot de 20 de ori mai mare, pe care omul avea titlu de proprietate încă din 2001 de la Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din Ilfov, dar nu fusese pus în posesie.

În 11 octombrie 2004, adică după numai trei zile, nepoata lui Gabriel Oprea, Loredana Radu, cumpăra de la Gaiță cei zece mii de metri pătrați de teren, cu 400.000 de dolari.

Terenul cumpărat atunci de Loredana Radu era vecin cu proprietățile deținute de Oprea și Bucșaru pe strada Tudor Arghezi din Pipera.

Captură Goolge Earth din anul 2004 / Foto: Mediafax Foto, Octav Ganea, Dragoș Savu, George Filip.

La 15 noiembrie 2004, adică o lună mai târziu, în plină campanie electorală pentru parlamentarele din 2004 – în urma cărora avea să devină deputat de Ilfov – Oprea cumpăra de la nepoata sa jumătate din acest teren, cu 200.000 de dolari. În acel moment, nepoata Loredana Radu și unchiul Gabriel Oprea rămâneau proprietari pe toată suprafața de zece mii de metri pătrați de teren din Pipera.

În 29 martie 2005, deci patru luni mai târziu, Loredana Radu vindea și cealaltă jumătate din teren și ieșea din schemă fără niciun profit. Noul partener al lui Oprea devenea Dumitru Bucșaru, care i-a plătit nepoatei generalului 200.000 de dolari.

Oprea și Bucșaru pregăteau terenul pentru investiția imobiliară. Doar că în drumul lor spre milioanele din vilele pe care aveau să le construiască stătea un râu.

Râul căzut sub buldozerul generalului

Valea Roșia (sau Valea Piperei), afluent al râului Valea Saulei, era granița de vest a terenului cumpărat de Oprea și Bucșaru prin Loredana Radu. Cursul de apă, aflat în administrarea Consiliului Local Voluntari, despărțea vechile proprietăți ale celor doi de proaspăt-cumpăratul teren.

Ca să mai câștige câțiva metri pătrați pentru cartierul pe care aveau să-l ridice, Oprea și Bucșaru au îngropat râul, proprietate a statului român, pe toată suprafața terenului lor.

Lucrările au început în primăvara lui 2005. O fotografie din satelit făcută în 15 iunie de Google arată că, la acel moment, râul fusese deja îngropat pe aproape toată lungimea viitorului ansamblu de vile.

Capturi Google Earth

Fără nicio autorizație de amenajare a cursului de apă, după cum afirmă Administrația Națională Apele Române – Serviciul de Gospodărire a Apelor București-Ilfov, într-un răspuns oficial.

DOCUMENT
NOTES
Zoom

Valea Roșiei izvorăște la aproape un kilometru mai sus de terenul lui Oprea. Traversează liber toate proprietățile din amonte de cartierul de vile ridicat de Oprea și Bucșaru, iar la intrarea pe terenul lor dispare. Reapare dintr-o țeavă de plastic, la câțiva metri după cartierul de vile.

01_raul_rosia_prin_teava
02_raul_rosia_prin_teava
03_raul_rosia_prin_teava
04_raul_rosia_prin_teava
Previous
Next

„Mi-e foarte greu să cred că niște cetățeni români pot să se suie pe un râu fără să se gândească la faptul că, o dată la 20 de ani, vine apa mare și le intră apă în casă. Apa pe acolo va trece, ea nu știe să se ducă în altă parte. (…) Ca lucrare, țeava aia n-are nicio legătură. La ce debite trebuie să care râul ăsta nu poți să pui o țeavă, pui o casetă, să aibă un metru pe doi metri”, ne-a declarat un fost director al Administrației Naționale „Apele Române”.

Pandele autorizează, Bucșaru construiește pentru el și Oprea

Florentin Pandele / Foto: Mediafax Foto, Liviu Chirica

Dumitru Bucșaru / Foto: Mediafax Foto, George Filip

În 15 noiembrie 2005, Gabriel Oprea și Dumitru Bucșaru obțineau o autorizație de construire de la Primăria Voluntari,condusă și atunci și acum de Florentin Pandele. Paradoxal, primarul din Voluntari le dădea celor doi certificat de urbanism nu înainte, ci la două săptămâni după autorizația de construire, adică în 28 noiembrie 2005.

Jurnaliștii RISE Project și Centrul de Investigații Media au solicitat în repetate rânduri Primăriei lui Pandele autorizația dată celor doi investitori VIP pentru ridicarea cartierului, însă aceasta a refuzat să arate vreun act.

Iată răspunsul: „Cu privire la comunicarea autorizațiilor de construire aferente perioadei 2000-2007, arătăm că procedura de identificare a acestora este îngreunată de faptul că nu există o evidență în format electronic și, în consecință, vom comunica lista pe măsură ce se vor identifica actele administrative din registrele de evidență ale acestora”.

Răspunsul Primăriei Voluntari din data 27 noiembrie 2015

Și-apoi tăcere.

Totuși, în baza autorizației pe care azi angajații lui Pandele nu o mai găsesc, la sfârșitul lui 2005, pe terenul din Pipera începeau să se ridice 19 vile. Opt dintre ele în stil duplex, iar trei – case simple.

De construirea lor s-a apucat Bucșaru, printr-o firmă de-a sa, Art Construcții Prest 92 SRL, căreia omul de afaceri i-a transferat drepturile asupra terenului imediat după ce Pandele a semnat autorizația.

Art Construcții Prest 92 SRL nu era o firmă oarecare. Pentru a-și recupera niște datorii de pe urma unor contracte bănoase cu statul, în favoarea firmei intervenea, în același an 2005, însuși șeful statului, Traian Băsescu.

O captură Google Earth din aprilie 2006 arată primele șantiere deschise în viitorul cartier Oprea-Bucșaru.

Primele schelete de clădiri peste râul Roșia/ Captură Google Earth din anul 2006

O lună mai devreme, în 3 martie 2006, după ce schița cartierului devenise clară și lucrările începuseră deja, Oprea și Bucșaru, până atunci proprietari în indiviziune pe teren și pe cele 19 șantiere, își împărțeau terenul.

Actul de dezmembrare și partaj voluntar era completat, două luni mai târziu, în 4 mai 2006, cu un act adițional prin care Gabriel Oprea și soția sa primeau, pe lângă jumătate din teren, și „drepturile și obligațiile cu privire la un număr de nouă (9) locuințe individuale P+1”.

Prin același act adițional, care purta numărul 513/4.05.2006, soții Oprea împărțeau cei cinci mii de metri pătrați în 12 loturi: nouă aveau pe ele câte o construcție, unul era un drum de acces și ultimele două rămâneau libere. După încă o lună, în iunie 2006, soții Oprea făceau și recepția celor nouă clădiri. În procesul-verbal de recepție a clădirilor, Primăria Voluntari scria că acestea erau „la stadiul fizic de 60% (fundații, închideri perimetrale, placă peste parter și etaj)”.

Și Bucșaru își împărțea terenul în 12 loturi și construia de zor cu firma lui, și pentru el dar și pentru familia Oprea.

A zecea casă din „cartierul Oprea” din Pipera intra în proprietatea generalului după un schimb cu firma lui Bucșaru. Așa ajungea Oprea să aibă, în vara lui 2006, zece locuințe de lux în construcție, adică patru duplexuri și două vile.

Un an mai târziu, în 2007, generalul căuta cumpărător pentru partea sa din noul ansamblu rezidențial ridicat în parteneriat cu Bucșaru. O firmă a unor controversați oameni de afaceri, tată și fiu, George și Andrew Prelea, pe nume Brooklands SRL, era interesată să cumpere. Și cumpăra, în 30 iulie 2007, cu două milioane și jumătate de euro.

DOCUMENT
PAGES
Zoom

În 1 mai 2007 casele erau gata, iar lucrările ajunseseră, cel puțin în exterior, la detalii peisagistice.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
Previous
Next

Cumpărătorii, cei doi australieni de origine română, erau bine ancorați în business-ul imobiliar de la noi. O  firmă de-a lor, South Pacific, semna în 2004, un acord-cadru pentru construcția a 10.000 de locuințe pentru Ministerul Apărării. Aceeași firmă a vrut să facă, în anii 2000, un circuit de automobilism la Snagov, care a rămas însă la stadiul de proiect.

Astăzi, aproape toate firmele familiei Prelea sunt în faliment, iar presa a scris despre o datorie imensă a acestora către BCR, pe care banca se chinuie s-o recupereze.

O parte importantă din acești bani se află în conturile familiei Oprea.

Tăcere marțială. Sau chiar ilegală

Generalul Oprea a scris doar câteva cuvinte despre incursiunea imobiliară din Pipera.

În declarația sa de avere din 2006, Gabriel Oprea menționa: „Pe terenul de 3.000 de metri pătrați, dezmembrat, am început edificarea unor construcții imobiliare nefinalizate, folosind credite bancare”. În același document apăreau două credite bancare însumând 963.800 de euro.

În iunie 2007, deputatul Oprea scria ceva mai mult în declarația de avere despre această afacere: „Pe terenul de 3.000 de metri pătrați, dezmembrat, am început edificarea unor construcții imobiliare nefinalizate folosind parte din creditele bancare. În cursul lunii mai 2007, am încheiat antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 3.000 de metri pătrați și pentru construcțiile nefinalizate, încasând avans 100.000 de euro, sumă ce a fost virată în contul de credit BCR”.

În decembrie 2007, Oprea își amintea că a vândut nu doar 3.000, ci 5.000 de metri pătrați de teren în Pipera, precum și „construcții nefinalizate”.

Care, de fapt, nu erau deloc nefinalizate.

Tot în scris, acesta explica, la aceeași dată, ce a făcut cu cele două milioane și jumătate de euro: „Din banii obținuți am achitat creditele la bănci și am cumpărat autoturismul Mercedes”.

În 2008, generalul simțea nevoia să nuanțeze: era vorba despre un Mercedes Benz.

Am încercat să-l contactăm din nou pentru a lămuri chestiuni precum dispariția râului, autorizația primită înainte de certificatul de urbanism sau rolurile pe care le-au jucat nepoata Radu sau amicul Bucșaru în combinația imobiliară de 2,5 milioane de euro. Fără succes însă.

Ana POENARIU, Ovidiu VANGHELE (Centrul de Investigații Media)  Sursa:http://www.riseproject.ro/articol/cartierul-generalului-pe-aici-candva-trecea-un-rau/

 

Adevărul :Documentele care arată că Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securităţii. Şi-a turnat profesori şi colegi şi a primit bani pentru „munca“ sa

EXCLUSIV Documentele care arată că Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securităţii. Şi-a turnat profesori şi colegi şi a primit bani pentru „munca“ sa

Marian Teofan Dragoş Munteanu, liderul formaţiunii politice Alianţa Noastră România, cu care s-a înscris în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie, a fost sursa „Ioan” a Securităţii, a scris note informative şi a fost remunerat de fostul regim pentru contribuţia sa ca „persoană de sprijin”. Dosarul lui Marian Munteanu a fost prezentat în exclusivitate de ziarul „Adevărul”, în luna iunie, iar un document al CNSAS, dat publicităţii joi, 20 octombrie, stabileşte că, deşi nu a făcut poliţie politică, fostul lider din Piaţa Universităţii a semnat angajamentul cu Securitatea şi a dat note informative.  Marian Teofan Dragoş Munteanu, fostul lider din Piaţa Universităţii din timpul amplelor manifestaţii de stradă care au dus la mineriada din 13 -15 iunie 1990, a fost, timp de un an, sursa „Ioan” a Securităţii, din 28 martie 1988 până în 2 martie 1989. Student la Filologie în vremea aceea, Munteanu a fost recrutat cu scopul de a da note informative despre un lector portughez, J.F.P., care îi era profesor la Universitatea Bucureşti, dar şi prieten de familie. Profesorul era bănuit de Securitate că este spion al serviciului secret portughez. Tot dosarul lui Marian Munteanu a fost publicat, în exclusivitate, de cotidianul „Adevărul”, în 8 iunie, la scurt timp după ce acesta şi-a retras subit candidatura din partea PNL din cursa pentru Primăria Capitalei, la alegerile din 5 iunie. Dosarul lui Marian Munteanu a fost verificat de CNSAS după ce organziaţia „România Curată”, pe de o parte, dar şi PNL, pe de altă parte, au înaintat cereri în acest sens, existând suspiciuni că acesta ar fi colaborat cu Securitatea. Deşi Munteanu a negat constant acest lucru, bănuielile că a fost persoană de sprijin în timpul fostului regim comunist s-au accentuat atunci când, în puţinele zile în care a fost candidatul liberalilor pentru Primăria Capitalei, Munteanu avut declaraţii contradictorii în privinţa semnării unui document al PNL, prin care îşi asuma că nu a avut nicio legătură cu fosta Securitate. Declaraţiile lui, în această situaţie, au variat: fie a spus că a semnat documentul cu pricina, fie că nu îşi mai aminteştre dacă a făcut acest lucru, fie, în final, a tranşat problema, şi a declarat că nu are niciun gând să semneze un astfel de document. „A fost recomensat de organele de Securitate” După evaluarea dosarului de reţea cu numărul 228124, deschis de Securitate pe numele lui Marian Munteanu, care apare ca sursa „Ioan”, CNSAS a dat, marţi, o decizie de „necolaborare în sensul legii” a liderului Alianţa Noastră România. Mai exact, conform legii, Munteanu nu a făcut poliţie politică, pentru a fi considerat „colaborator în sensul legii”, însă atât angajamentul, cât şi notele informative îi aparţin. Într-o adeverinţă (foto jos) dată, joi, publicităţii, specialiştii CNSAS explică detaliat dosarul lui Munteanu, faptul că această „calitate de colaborator al Securităţii nu poate fi reţinută decât în privinţa persoanelor care au furnizat informaţii «prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului». Documentele citate în cuprinsul prezentei adeverinţe nu fac referire la activităţi sau atitudini «potrivnice regimului totalitar comunist». Ţinând seama că cele două condiţii sunt cumulative şi nu alternative, iar în speţă ete îndeplinită numai cea de-a doua condiţie, persoanei verificate nu i se poate reţine calitatea de colaborator al Securităţii, astfel cum este definită aceasta de prevederea legală amintită anterior”.  Cu alte cuvinte, Marian Munteanu, pe vremea când era student la Filologie, a semnat de bunăvoie angajamentul cu Securitatea, a scris, timp de un an, note informative despre fostul său profesor portughez J.F.P., însă nefiind vorba şi despre lucruri „potrivnice regimului totalitar comunist”, fostul lider din Piaţa Universităţii nu poate fi considerat „colaborator în sensul legii”. https://www.scribd.com/document/328281151/Verdictul-CNSAS-in-cazul-dosarului-de-Securitate-al-lui-Marian-Munteanu#from_embed

„Eu am luptat împotriva acestor oameni. Vreau să vă spun că Alianţa Noastră va merge mai departe şi cu decizie şi fără“, a spus Marian Munteanu, pentru „Adevărul”, după ce CNSAS s-a pronunţat în cazul lui. Verdictul CNSAS în cazul dosarului de Securitate al lui Marian Munteanu by Alina Vasile on Scribd Chat Conversation End Type a message… Choose Files Choose Files   Angajamentul lui „Ioan” „Subsemnatul Munteanu Marian Teofan-Dragoş, născut în data de 19.06.1962, fiul lui Vladimir şi al Mariei, student la Facultatea de Filologie, domiciliat în Bucureşti, mă angajez să sprijin în mod organizat şi secret organele de securitate. Mă angajez, totodată, ca în activitatea mea să dau dovadă de sinceritate şi corectitudine şi să nu fac cunoscut nimanui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nimic în legătură cu această activitate. Datele pe care le voi furniza le voi semna cu numele de Ioan”. Acesta este angajamentul complet semnat de Marian Munteanu, în 28 martie 1988, după o perioadă în care Securitatea l-a verificat din mai multe surse şi, în final, l-a racolat ca persoana de sprijin „Ioan”. „Domnia sa, student la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, a fost recrutat în scopul încadrării informative a unui lector portughez (J.F.P), suspectat pentru apartenenţă la serviciul de spionaj portughez. La data de 29.03.1998, a semnat Angajament, preluând numele conspirativ «Ioan»”, se arată în adeverinţa emisă, joi, de CNSAS. Conform aceluiaşi document, specialiştii care au studiat dosarul lui Munteanu mai arată că „Munteanu Marian Teofan Dragoş a fost recomensat de organele de Securitate cu suma de 500 de lei”.    Angajamentul semnat de Marian Munteanu cu fosta Securitate. FOTO; Arhiva CNSAS Cum a ajuns Securitatea la studentul Marian Muntanu Dar cum a ajuns Securitatea să-l racoleze pe Marian Munteanu, un simplu student pe atunci, cu tată inginer şi mamă profesoară? În acelaşi dosar de la CNSAS apar şi documentele care arată în detaliu cum au ajuns securiştii la el. Primul pas. Într-un raport cu antetul Ministerului de Interne, întocmit în 18 ianuarie 1988, unul dintre oamenii Securităţii, care lucra la suprvegherea lectorului portughez botezat de securişti „Jean”, preciza că „la 16.01.1988 m-am deplasat împrună cu tovarăşa locotenent colonel C.S. din cadrul SMB (Securitatea Muncipiului Bucureşti), în scopul identificării studenţilor din cadrul grupei de limba portugheză la care predă lectorul portughez P. J. F. Din verificări a rezultat că grupa este formată din şapte studenţi”, printre aceştia fiind menţionat şi numele lui Marian Munteanu. Al doilea pas. Într-un alt document, din 1 februarie 1988, înregistrat de DSS/SMB (Departamentul Securităţii Statului / Securitatea Muncipiului Bucureşti), se precizează că organele statului făceau deja verificări despre viaţa studentului pe care intenţionau să-l racoleze: „Munteanu Marian Teofan Dragoş (…), muncitor la IMB (Întreprinderea Metroul Bucureşti) şi student la Facultatea de Filologie, curs seral, căsătorit şi domiciliat în Bucureşti, locuieşte la adresă cu soţia. Cu activitate politică prezentă nu este cunoscut, iar faţă de vecini nu rezultă să-şi manifeste convingerile sale politice. Din verificări nu a rezultat să aibă rude în alte ţări”. Al treilea pas. Într-o notă-raport către DSS/SMB, datată 24 martie 1988, se precizează că „a fost contactată secretara-şefă a Facultăţii de Filologie şi secretara studenţilor anul I de la aceeaşi facultate. Scopul a fost de a stabili unele date în legătură cu comportamentul, conduita, activitatea pe linie de catedră a studentului Munteanu Marian Teofan Dragoş”. În urma acestei vizite, se mai arată în raport, a reieşit că Munteanu „s-a remarcat ca fiind un element cu comportament corespunzător, amabil şi principial în relaţiile cu cadrele didactice. Are o bună pregătire profesională şi e mult mai matur în gândire decât colegii săi. Se află în relaţii apropiate atât cu studenţi români, cât şi cu studenţi străini, ajutându-i în rezolvarea unor probleme atât pe linie şcolată, cât şi extraşcolară. A fost ales secretar ASC (Asociaţia Studenţilor Comunişti) pe anul I, Facultatea de Filologie, achitându-se cu conştinciozitate şi responsabilitate de sarcinile încredinţate. Nu are relaţii neoficiale cu studenţii străini şi nu a fost semnalat cu manifestări negative la adresa personalului de învăţământ universitar sau comentarii tenedenţioase la adresa ţării noastre”. Pasul patru. Tot în 24 martie 1988, într-o altă notă-raport cu antetul Ministerului de Interne şi al SMB, se descrie şi cum s-a desfăşurat, în aceeaşi zi, prima întâlnire între trimişii fostei Securităţi şi Marian Munteanu. „La 24. III. 1988 a fost contactat numitul Munteanu Marian Teofan Dragoş, candidatul la recrutare. Contactarea a fost efectuată de tovarăşul plutonier S.A., sub numele conspirativ „Andrei”,  şi de tovarăşul locotenent G.C., sub numele conspirativ „Grigore”, la hotel „Majestic”. În raport sunt precizate date generale despre Munteanu, precum că „a absolvit Liceul de filologie „Zoia Kosmodemianskaia” din Bucureşti. În acelaşi an a dat examen la Facultatea de Filologie, însă fără succes. Din septembrie 1983 până în septembrie 1987, a lucrat ca muncitor la Întreprinderea de Exploatare Metrou Bucureşti. În 1987, a dat examen din nou la Facultatea de Filologie, de data aceasta reuşind la examenul de admitere, în prezent fiind student în anul I. Este căsătorit”. „Întrebat asupra relaţiilor sale în rândul cetăţenilor străini, Munteanu Marian a arătat că a intrat în contact cu mai mulţi, colegi de grupă şi facultate. Printre persoanele din această categorie a menţionat pe lectorul portughez PJF, precum şi o serie de studenţi străini, despre unii dintre aceştia relatând şi unele aspecte de interes opreativ. În finalul contactării, candidatul a întocmit o listă de relaţii, cuprinzând pe lectorul portughez şi o serie de studenţi străini cu care întreţine legături. (…) În timpul discuţiilor purtate cu noi, candidatul s-a situat pe o poziţie bună, sinceră şi deschisă”, se mai precizează în raport.             „Dispune de reale posibilităţi informative” Unul dintre cei doi „soli” ai Securităţii, trimişi la întâlnirea din 24 martie 1988 cu Munteanu, mai scrie în raport că tânărul „poate fi caracterizat ca o persoană inteligentă, agreabilă în discuţii, cu spirit de sesizare. Dispune de reale posibilităţi informative pe lângă lectorul portughez şi alţi studenţi străini. Propun a se aproba continuarea contactelor cu Munteanu Marian în vederea atragerii sale la colaborare cu organele de securitate”. Pasul cinci. În 25 martie 1988, la DSS/SMB se înregistrează un nou raport, de data aceasta „cu propunere de recrutare în calitate de persoană de sprijin a numitului Munteanu Marian Teofan Dragoş”, arâtându-se că acesta „a fost luat în studiu şi verificări” „în scopul încadrării informative a obiectivului «Jean», suspect a fi agent al serviciului de spionaj portughez”. Apoi, se descrie cum a decurs prima întâlnire a „acoperiţilor” cu Munteanu, care avusese loc cu doar o zi înainte, în 24 martie 1988, la Hotel Majestic: „Acesta are calităţi personale pentru muncă şi securitate şi dispune de posibilităţi informative atât pe lângă «Jean», cât şi pe lângă alţi cetăţeni străini. În timpul discuţiilor, Munteanu Marian a avut o comportare bună, sinceră şi corectă. Totodată, a rezultat că înţelege rolul organelor de securitate şi a afirmat că, în cazul în care vom avea nevoie de sprijinul său, va răspunde favorabil solicitărilor noastre”. În finalul acestui raport, locotenentul care l-a întocmit solicită ca Marian Munteanu, care „s-a situat pe o poziţie bună oferindu-se să ne sprijine”, propune aprobarea recrutării acestuia în calitate de persoană de sprijin, obiectiv ce urma a fi dus la îndeplinire de către un căpitan şi de un locotenent. Pasul şase. Marian Munteanu semnează, în 28 martie 1988, acordul de colaborare cu Securitatea, luându-şi numele conspirativ „Ioan”, angajându-se să dea informaţii despre lectorul portughez, în special, dar şi despre studenţi străini trecuţi în „lista sa de relaţii”.  Pasul şapte. După semnarea angajamentului, cei care l-au racolat fac un nou raport, tot în 28 martie 1988, în care descriu modul în care a decurs recrutarea lui Marian Munteanu. Se relatează că studentul „s-a comportat bine, având o atitudine sinceră şi deschisă. I s-a pus problema colaborării în mod secret şi organizat, lucru cu care Munteanu Marian Teofan Dragoş a fost de acord, fără a avea reţineri, şi ne-a asigurat că va îndeplini sarcinile ce-i vor reveni spre rezolvare” şi că „dispune de calităţi personale”, iar „pe viitor se va insista mai mult pe dezvoltarea la candidat a spiritului de sesizare şi aprofundare a informaţiilor”.  Notele informative Până în 3 martie 1989, când Securitatea renunţă la colaborarea cu Marian Munteanu, lectorul portughez pe care acesta îl supraveghea plecând deja definitiv din ţara noastră, „Ioan” dă mai multe note informative. O parte dintre acestea se regăsesc şi în adeverinţa CNSAS eliberată joi, 20 noiembrie 2016. „Direcţia de Specialitate a identificat următoarele informaţii transmise Securităţii de Munteanu Marian Teofan Dragoş: Lista de relaţii, olografă, semnată indescifrabil, înregistrată pe numele candidatului «Marian» (…), Informare, olografă, semnată cu numele conspirativ «Ioan» (…), Notă, olografă, semnată cu numele conspirativ «Ioan»”, se mai arată în adeverinţa de la CNSAS. Conform acestui document, aşa cum a prezentat, în exclusivitate şi ziarul „Adevărul”, publicând dosarul de la Securitate al lui Marian Munteanu, acesta a scris, încă dinainte să fi semnat angajamentul, în vremea în care era curtat de aghiotanţii fostului regim, o „listă de relaţii” cu persoanele despre care avea să dea, ulterior, notele informative. „Lista de relaţii”, aşa cum a fost păstrată printre documentele din dosarul lui Marian Munteanu de la CNSAS, este scrisă de acesta în 24 martie 1988, cu doar patru zile înainte de semnarea angajamentului cu Securitatea. Pe listă, Munteanu trece numele lectorului de limba portugheză, dar şi numele a patru studenţi chinezi, a unui student iugoslav şi a unuia din SUA, cu care era coleg de facultate. În finalul documentului pe care îl semnează cu numele Munteanu, oamenii Securităţii, care iniţiaseră întâlnirea mai mult de tatonare în vederea racolării tânărului student la Filologie, precizează că „prezentul material a fost obţinut pentru cunoaşterea posibilităţilor informative ale candidatului în rândul cetăţenilor străini”. Dosarul Securităţii aflat în arhivele CNSAS mai păstrează şi o serie de note informative semnate de „Ioan“. Conform documentelor, sursa ar fi scris prima informare la scurt timp după semnarea angajamentului. În 19 aprilie 1988, într-o notă informativă de două pagini, scrisă de mână şi începută cu „SMB – 310 / G.C.“, din care reiese că materialul fusese furnizat de „Ioan“ şi primit de locotenentul Gheorghiu Constantin, sursa descrie pe larg mai multe lucruri referitoare la lectorul portughez J.F.P., obiectivul „Jean“ al Securităţii, despre care avea, de fapt, ordin să furnizeze informaţii. În acest document, se arată, printre altele, programul lectorului portughez la Universitate, precum şi date biografice ale acestuia: „Vârsta: 33 de ani. Născut într-un sat din nordul Portugaliei, într-o familie de ţărani agricultori. La vârsta de 15 – 16 ani, datorită vicisitudinilor regimului fascist, emigrează în Franţa, unde studiază sociologia şi filologia (?). Lucrează pentru a-şi putea plăti taxe şcolare. De la 19 ani este profesor. După revoluţia din 1974 (răsturnarea dictaturii fasciste din Portugalia), revine în ţară unde îşi continuă studiile filologice. A profesat în Franţa, Portugalia şi Insulele Capului Verde. Are doi copii (7 şi 8 ani) (…). Unul dintre motivele care l-au determinat să lucreze în afara Portugaliei (…) este dorinţa de a câştiga bani pentru asigurarea viitorului copiilor săi”. În aceeaşi notă informativă, Marian Munteanu, în calitatea sa de sursa „Ioan”, mai scrie despre acelaşi profesor străin că „nu discută politică decât la modul foarte general. Evită discuţii referitoare la România sau la alte ţări socialiste. Vederi politice de stânga. Simpatizant al mişcării socialiste şi comuniste. Cunoaşte lucrări ale clasicilor marxismului”. Şi tot în aceeaşi notă informativă, Munteanu îşi dă cu părerea şi despre „trăsături psiho-comportamentale” ale lectorului portughez, arătând că este o „fire deschisă, comunicativă, dar nu superficial. Talentat pedagog. Pronunţat simţ al datoriei. Respectă cu stricteţe programul de studiu. Nu face diferenţieri între studenţi. Întreţine o atmosferă amicală deschisă. Temperament sangvinic. Dintre studenţi, relaţii oarecum mai strânse are cu Munteanu Marian, datorită apropierii de vârstă. De câteva ori singuri, de cele mai multe ori împreună cu alte colege, au fost să bea o cafea în pauze. De două ori au fost la profesor acasă. Au fost continuate discuţii de la orele de curs, s-a ascultat muzică, s-a băut cafea. Nici un incident. O dată au fost acasă la studentul Munteanu”. „Are relaţiile rigide cu studenţii, mecanice” În 6 iunie 1988, „Ioan” mai scrie o notă informativă, de data asta despre doi profesori români de la Filologie, dar şi despre un student american. Despre unul dintre dascăli, spunea că „are relaţiile rigide cu studenţii, impersonale, mecanice”, că este „sever, corect, puţin vanitos, cu un tip temperamental flegmatic”. Despre cel de-al doilea dascăl, pe care îl descrie ca fiind „complexat şi orgolios”, spune că are „relaţii cordiale cu lectorul portughez, cu care se vizitează”. Referitor la studentul din SUA, „Ioan” susţine că acesta are „relaţii limitate cu colegii de grupă. În general este izolat. Probabil tip de temperament flegmatic (sau, eventual, melancolic)”. În 2 septembrie 1988, o altă informare semnată de „Ioan” îi este dedicată, din nou, lectorului portughez, din care reiese că dascălul plecase din ţara noastră la finele lunii mai, arătându-se „nehotărât cu privire la revenirea în România. Prezenţa sa acasă a devenit tot mai necesară, lipsa tatălui fiind greu suportată de către copii. (…) Nu exclude însă posibilitatea revenirii la postul din Bucureşti”. Tot aici, „Ioan” precizează că relaţiile lui cu profesorul străin deveniseră „din ce în ce mai amicale”. Profesorul revine, însă, în România, iar „Ioan” scrie, în 18 noiembrie 1988, o altă notă informativă, în care precizează, printre altele, că fusese invitat la ziua de naştere a acestuia, „pe care şi-o va serba sâmbătă, la domiciliul lui R. La această aniversare vor participa şi funcţionari ai ambasadei”. Într-o notă scrisă în subsolul acestei informări, oamenii Securităţii menţionează că „Ioan a fost instruit ca, în urma petrecerii, să reţină persoanele care vor participa şi principalele probleme care se vor discuta. De asemenea, a fost instruit asupra modului de comportare cu această ocazie”. „Ioan” participă la petrecereşi, aşa cum fusese instruit, povesteşte Securităţii tot ce se întâmplase acolo, într-o notă informativă din 23 noiembrie 1988. De aici aflăm că „dintre participanţi am reţinut pe următorii: ambasadorul Portugaliei la Bucureşti, cetăţenele brazilience de care am amintit, un grup de străini, o funcţionară la Ambasada Costa Rica din Bucureşti, trei funcţionare ale Bibliotecii franceze din Bucureşti”. „La sfârşitul petrecerii, în jurul orei 3, am plecat cu maşina împreună cu lectorul P. şi C. la locuinţa lui P. (dascălul din Portugalia – n.r.)., unde am stat până în jurul orei 5.30 – 6, după care am plecat acasă. S-a ascultat muzică, s-a băut cafea, s-a mâncat. În timpul discuţiilor purtate la petrecere  nu s-au vorbit probleme cu caracter politic sau referitoare la ţara noastră”. „În timpul discuţiilor purtate la petrecere nu s-au vorbit probleme cu caracter politic sau referitoare la ţara noastră“. Într-o altă notă informativă, 23 noiembrie 1988, Marian Munteanu le povsteşte oamenilor Securităţii despre o petrecere care avusese loc înainte cu câteva zile, cu ocazia zilei de naştere a lectorului portighez. Din această informare aflăm, printre altele, cine erau oamenii cu care „Ioan“ se întâlnise la aveniment: „Dintre participanţi am reţinut pe următorii: ambasadorul Portugaliei la Bucureşti,  cetăţenele brazilience de care am amintit (…) O cetăţeană braziliancă, studentă anul al II-lea în cadrul Facultăţii de Filologie, secţia limbi străine. (…) Un grup de străini format din 4 – 5 persoane, oarecum izolat de ceilalţi, care vorbeau portugheză şi spaniolă. Trei funcţionare ale Bibliotecii franceze din Bucureşti (…)”. „Ioan“ susţine, în continuarea notei informative, că „la sfârşitul petrecerii, în jurul orei 3, am plecat cu maşina lui Abdalah împreună cu P. (lectorul portughez – n.r.) şi Carmen la locuinţa lui P., unde am stat până în jurul orei 5.30 – 6.00, după care am plecat acasă. S-a ascultat muzică, s-a băut cafea, s-a mâncat. În timpul discuţiilor purtate la petrecere nu s-au vorbit probleme cu caracter politic sau referitoare la ţara noastră“. În anul Revoluţiei, 1989, în 24 februarie, „Ioan” revine cu o nouă notă informativă din care reiese că profesorul din Portugalia avea probleme cu regimul comunist din România şi că „din cele relatate de el, reiese că în urma unor contacte între forurile competente român şi portughez nu s-a ajuns la o înţelegere cu privire la condiţiile de funcţionare a lectoratului de limba portugheză din cadrul Facultăţii de Filologie Bucureşti. Drept urmare, contractul lectorului nu a fost reînnoit”. „Ioan” mai precizează că profesorul părăsise Bucureştiul în 20 februarie, amintind că s-a întâlnit personal cu el, însă „în timpul întrevederilor nu s-au discutat probleme deosebite”.  În nota din subsolul acestei informări, oamenii Securităţii se întreabă dacă, odată cu plecarea lectorului portughez din România, mai trebuie continuată colaborarea cu „Ioan”: „Ce facem cu sursa? Să-l plasăm la lectorul italian şi în acest sens să discutăm cu el în prealabil?”. „Pactul” lui Marian Munteanu cu Securitatea încetează, însă, în 2 martie 1989, după aproape un an de când îşi luase în scris angajamentul de colaborare. Acest lucru apare într-un raport al Ministerului de Interne, în care se precizează că Munteanu „pe timpul colaborării cu organele noastre, a avut un aport bun, sesizând aspecte de interes operativ referitoare la obiectivul nostru «Jean». În prezent, Munteanu Marian Teofan Dragoş a devenit membru PCR. Propun încetarea legăturii cu numitul”. Propunerea se aprobă a doua zi, în 3 martie 1989.    Anchetat în urma relaţiei cu Petre Ţuţea Aşa cum se arată în adeverinţa de joi a CNSAS, Marian Munteanu a fost „cercetat penal de ofiţeri din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti în vederea influenţării, compromiterii şi a determinării să renunţe la preocupările ostile şi la relaţiile cu Petre Ţuţea, deoarece făcea parte dintr-u grup de studenţi care îl ajutau pe Petre Ţuţea la transcrierea unor lucrări filozofice şi îi acordau îngrijire”. Astfel, în dosarul păstrat la CNSAS, apar şi două declaraţii date de Marian Munteanu în faţa anchetatorilor, în 12, respective 15 mai 1989. În aceste declaraţii, fostul lider din Piaţa Universităţii scria despre discuţiile pe care le purta cu bătrânul filosof, despre credinţeleacestuia, viziunile sale politice, precizân, printre altele, că „toată cascada de vorbe pe teme politice şi economice actuale face parte din felul de a fi al bătrânului şi absolut nici o clipă nu am considerat-o decât o simplă bârfă”. La două luni după terminarea misiunii în calitate de „Ioan”, în mai 1989, Marian Munteanu ajunge din nou în atenţia organelor de anchetă de la acea vreme. De data aceasta, el a fost cel interogat, fiind pus să dea două declaraţii, pe care le scrie de mână şi le semnează filă cu filă, şi care priveau relaţia sa cu Petre Ţuţea. La acea vreme, student în anul II la Filologie, Munteanu, ca şi alţi câţiva studenţi, era unul dintre tinerii apropiaţi filosofului, vizitându-l foarte des. Ţuţea, care făcuse 13 ani de puşcărie, fiind acuzat de legături cu Mişcarea Legionară, era urmărit pas cu pas de Securitate, iar mai mulţi tineri care-l vizitau au fost chemaţi în faţa organelor de anchetă pentru a se „spovedi” în privinţa relaţiei pe care o aveau cu acesta. Unul dintre ei a fost Marian Munteanu, care a scris şi semnat două declaraţii referitoare la vizitele pe care i le făcea lui Ţuţea, explicând detaliat, în faţa anchetatorilor, ce discuta cu „Bătrânul”, cu cine se mai întâlnea acesta, ce credinţe politice avea, cât era de ataşat de legionari şi cum vedea ca pe o salvare monarhia constituţională. În cele două declaraţii ale sale, din 12, respectiv 15 iunie 1989, ambele incluse în dosarul păstrat la CNSAS despre persoana de sprijin „Ioan”, Marian Munteanu, cel care legase o relaţie specială cu Ţuţea, se dezice aproape în totalitate de ideile mentorului său, ba chiar reduce, în faţa organelor de anchetă, cuvintele pe care i le impărtăşea filosoful la o „cascadă de vorbe pe teme politice şi economice actuale”, care „face parte din felul de a fi al bătrânului şi absolut nicio clipă nu am considerat-o decât o simplă bârfă”. Mai mult, Munteanu recunoaşte în faţa anchetatorilor că „am încercat să-i câştig încrederea adoptând o poziţie, în timpul discuţiilor, în funcţie de punctul său de vedere, venindu-i chiar uneori în întâmpinare într-un mod care ştiam că o să-i facă plăcere” şi asta, pentru că Ţuţea, spunea Munteanu, era destul de dificil. În timpul în care a fost interogat şi pus să dea cele două declaraţii, Marian Munteanu recunoştea în faţa comuniştilor că „nu m-am considerat nicio clipă angajat din punct de vedere ideologic, datorită faptului că stăteam de vorbă cu un om care era purtătorul unei mentalităţi ce aparţine unei perioade istorice definitiv şi de multă vreme încheiate”. Reproducem mai jos, integral, cele două declaraţii, din 12 şi 15 mai 1989, scrise de mână şi semnate de Marian Teofan Dragoş Munteanu, aşa cum apar în dosarul său „Ioan”, păstrat la CNSAS. Aceste două declaraţii, pe care nu se menţionează dacă au fost date în faţa Securităţii, a Miliţiei sau în faţa Partidului, sunt incluse ca dosar distinct în volumul I al dosarului în care Munteanu apare ca persoană de sprijin de la CNSAS. Singurele lucruri notate, cu creionul, înaintea celor două declaraţii din 12 şi 15 mai 1989, pe copertă, sunt: „PCR, 141419). „Declaraţie dată în faţa noastră: 12.05.1989 Subsemnatul Munteanu Marian Teofan Dragoş, fiul lui Vladimir şi Maria, născut la 19.06.1962, domiciliat în Bucureşti, student anul II, Facultatea de Filologie, Secţia limba şi literatura română, membru al PCR, fără antecedente penale, căsătorit, declar următoarele: În anul 1988, profesorul meu de lingvistică şi îndrumătorul grupei mi-a vorbit despre Petre Ţuţea în termenii următori: că este un bătrân filosof român care a fost în tinereţe prieten cu o seamă de personalităţi ale culturii interbelice, că este bolnav şi nu poate ieşi din casă neînsoţit. Profesorul Coja (Ion Coja – n.r.) m-a întrebat dacă nu vreau să fac cunoştinţă cu el şi, dacă pot şi mă interesează, să ies din când în când cu el la plimbare prin Cişmigiu. În schimb, aş beneficia de avantajul de a putea sta de vorbă cu o mare personalitate şi chiar aş fi recompensat băneşte. Am refuzat din capul locului ideea că aş primi bani pentru a ajuta un bătrân profesor să meargă din când în când în parc sau la frizer, dar am spus că m-ar interesa să-l cunsoc. Profesorul Coja mi-a făcut cunoştinţă cu el (nu aş putea preciza, însă cred că la prima întâlnire am fost împreună cu colegul meu M.G.). Înainte de a merge la Petre Ţuţea, profesorul Coja mi-a spus că bătrânul este destul dificil (în sensul că e, uneori, irascibil şi nu prea suportă să se discute cu el în contradictoriu), lucru care s-a dovedit a fi adevărat. Am stabilit, mai apoi, cu Petre Ţuţea să vin să-l scot la plimbare, în zilele în care îmi permite programul, de la ora 15.00. La fel ca mine au mai venit colegii mei M.G. şi C.D., M.V. şi C.D., tot cu scopul de a-l însoţi la plimbare. Lui M.G. şi M.V. eu le-am vorbit despre bătrân, datorită faptului că nu reuşeam să vin decât destul de rar şi bătrânul spunea că are nevoie zilnic de mişcare, în caz contrar paralizia fiind inevitabilă. Aceştia doi l-au adus pe C.D. fără ştirea mea. Acest fapt l-am dezaprobat, deoarece am considerat că C.D., după părerea mea, ar putea da o interpretare eronată relaţiilor mele cu Petre Ţuţea şi, pe de altă parte, nu îl consider suficient de matur şi în pericol de a reţine de la bătrân aspecte nefaste, dăunătoare din punct de vedere ideologic. Din discuţiile cu Petre Ţuţea am aflat că acesta ar mai fi fost vizitat de următoarele persoane: Marcel Petrişor (căruia îi dictează scrierile sale) şi un medic belgian. Eram de faţă când a fost vizitat de un bărbat în vârstă de 40 de ani care s-a recomandat M. Fiind rugat de bătrân, am telefonat lui Marcel Petrişor şi lui A.D.M. (acestuia din urmă cu mult înainte de incidentul cu scrisoarea de care am auzit că ar fi trimis-o). În convorbirile avute cu Petre Ţuţea, în care, în cea mai mare parte vorbea mai mult dânsul, au fost discutate probleme extrem de diverse. Bătrânului îi plăcea foarte mult să vorbească şi sărea deseori de la un subiect la altul sau impunea un anumit curs al discuţiei, dorit de dânsul. Deşi lucrează în prezent la un vast tratat de antropologie, domeniile care îl obsedează sunt politica şi istoria. Selectez în continuare un număr de afirmaţii sau opinii ale lui Petre Ţuţea care reveneau mai des în discuţie: –  Poporul român ocupă un loc important între naţiunile lumii, chiar cel mai important, nu a greşit niciodată în istorie, a fost mereu învingător în conflictele multe. – Consideră religia creştină (catolică şi ortodoxă) ca o atitudine fundamental umană, iar Biblia – cartea cea mai importantă. – Zona socială de bază este satul, din considerente în primul rând de natură demografică şi morală. – Basarabia şi pericolul maghiar. – Viitorul poporului român. Cele prezentate mai sus sunt temele cel mai des abordate de Petre Ţuţea, în afara celor strict culturale, acestea din urmă dominau totuşi fondul discuţiilor. Cu privire la istoria interbelică, Petre Ţuţea consideră Partidul Liberal ca cea mai importantă forţă politică. Mişcarea legionarilor, de care este ataşat în primul rând datorită caracterului religios şi naţionalist, a făcut o greşeală de neiertat prin politica de alianţă cu Germania. Pe Ion Antonescu îl socoteşte nebun datorită faptului că a declarat război Americii. Afirmă că cel mai important act din istoria modernă este Insurecţia de la 23 august şi susţine că, dacă PCR nu ar fi preluat conducerea statului, România ar fi fost distrusă definitiv de Stalin. Nu este de acord cu ideologia marxistă, datorită concepţiei sale total religioase. De câte ori vorbeşte despre situaţia politică şi economică actuală, este preocupat numai de puterea ţării de a rezista în faţa duşmanilor ei principali: ruşii şi ungurii. Din acest punct de vedere consideră foarte important rolul satului, ca rezervor uman. De aceea s-a declarat, iniţial, a nu fi de acord cu sistematizarea, spunea dânsul, că odată cu dispariţia satului ar dispărea şi poporul român. Este de acord cu industrializarea, planul său de organizare a economiei naţionale prevedea crearea comunelor agro-industriale. Declară că este militarist şi crede că este necesară o puternică înarmare a ţării, în primul rând nucleară, deoarece spune că România a nimicit toate imperiile care au ameninţat-o (Otoman, Austro-Ungar, German) şi mai devreme sau mai târziu o să vină şi rândul ruşilor. Americanii, spune Petre Ţuţea, sunt un popor de tâmpiţi şi n-au avut nici un creier politic, au făcut numai greşeli. Despre restructurarea din URSS spune fie că este ca în Caragiale, fie că este un proces care ne avantajează, deoarece a creat posibilitatea emancipării românilor din Basarabia. De asemenea, reformele din Ungaria le consideră foarte periculoase pentru statul român. Despre poziţia unor persoane ca D. Deşliu, M. Dinescu, Doina Cornea, Aurel D. Munteanu, Petre Ţuţea spune că este de admirat curajul acestora, pe care îl numeşte «act de eroism civic» . Despre grupul Răceanu şi scrisoarea lor spune că este o gravă lovitură primită, datorită funcţiilor deţinute în trecut de aceştia. Şi fapta acestora, ca şi a lui Deşliu şi a celorlaţi, Petre Ţuţea o judecă în funcţie de atitudinea lor în primul rând faţă de sistematizarea satelor. În general, afirmaţiile bătrânului cu privire la politică, istorie sunt tranşante şi de multe ori surprinzătoare. Temele privind poporul român îl fac să se ambaleze şi să reacţioneze violent la orice încercare de contrazicere. Este extrem de orgolios şi, în cel mai bun caz, refuză să mai discute. În ceea ce priveşte poziţia mea în discuţiile avute cu Petre Ţuţea, iniţial am avut o poziţie rezervată în legătură cu aspectele culturale, iar în rest am intervenit uneori încercând să aduc în discuţie argumente contrare. Am observat însă foarte repede că bătrânul nu suportă discuţiile în contradictoriu, lucru pe care l-am pus pe seama vârstei. De asemenea, mi s-a părut evident şi sunt convins că afirmaţiile sale au natura unor idei bine fixate şi imposibil de zdruncinat. Aşa că m-am rezumat să aflu tot ce se poate afla, fără să-l contrazic. Petre Ţuţea are o fire voluntară şi este suspicios. Este aproape imposibil, după părerea mea, ca să poată discuta deschis cu o persoană în care nu are încredere. Am încercat să-i câştig încrederea adoptând o poziţie, în timpul discuţiilor, în funcţie de punctul său de vedere, venindu-i chiar uneori în întâmpinare într-un mod care ştiam că o să-i facă plăcere. Ţinând cont că discuţiile erau între patru ochi, nu m-am considerat nicio clipă angajat din punct de vedere ideologic, datorită faptului că stăteam de vorbă cu un om care era purtătorul unei mentalităţi ce aparţine unei perioade istorice definitiv şi de multă vreme încheiate. Consider că am reuşit să-i câştig încrederea şi astfel să înţeleg şi să cunsoc îndeaproape o modalitate de existenţă individuală a unui fenomen social-politic de demult. Demersul meu a fost pur cognitiv şi nu a existat nici un alt scop decât acela de a cunoaşte, cât mai bine, un om. Este exclusă posibilitatea unei influenţe din partea ideologiei lui Petre Ţuţea asupra mea. Nu trebuia să aflu că în Basarabia este pământ românesc, că Mihai Eminescu este cel mai mare om al culturii noastre sau că satul reprezintă fundamentul istoric al poporului român de la Petre Ţuţea. Lucrurile acestea le ştiam. Regret însă că i-am adus pe colegii mei, G. şi V. la Petre Ţuţea, dar nu am vrut altceva decât să-l scoată pe bătrân la plimbare, deoarece nici eu, nici G. nu puteam prea des. Nici eu, nici colegii mei nu am putea prelua idei de-ale lui Petre Ţuţea, sunt sigur, însă îmi dau seama că trebuia să limitez relaţia mea cu Petre Ţuţea la mine însumi, fără a-i amesteca pe colegi. Personal, nu am luat nicio clipă discuţiile mele cu Petre Ţuţea altfel decât un mijloc de a afla cât mai multe din ceea ce cunoaşte acest om. Am considerat că este o problemă închisă aceea a ideologiei sale şi m-am limitat să constat nişte fapte cărora le-am acordat un interes pur istoric. Petre Ţuţea mi-a spus de multe ori că nu ar vrea să avem necazuri din cauza lui şi întotdeauna avea grijă să spună că activitatea lui politică a încetat după război şi nu se mai ocupă decât de scrieri filosofice. Am pus aceste temeri pe seama vârstei şi a trecutului său agitat, deoarece nu am crezut că Petre Ţuţea ar mai putea reprezenta un interes altfel decât cultural. Toată cascada de vorbe pe teme politice şi economice actuale face parte din felul de a fi a bătrânului şi absolut nici o clipă nu am considerat-o decât o simplă bârfă. Aceasta este declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez. 12 mai 1989 Marian Munteanu”.Sursa:adevarul.ro

Vanghelie a dat o ŞTIRE-BOMBĂ: 3 JURNALIŞTI AU FOST AUDIAŢI LA DNA şi în continuare vor fi CHEMAŢI ca MARTORI LA TRIBUNAL. Fostul primar LE-A SPUS NUMELE în direct la TV

Vanghelie a dat o ştire-bombă: trei jurnalişti au fost audiaţi la DNA şi în continuare vor fi chemaţi ca martori la tribunal.

Invitat la miercuri seara la emisiunea ”Dosar de politician”, de la B1 TV, Marian Vanghelie a oferit mai multe informaţii importante despre dosarele sale.

„Suntem din ce în ce mai puţini politicieni, dar ne revenim… Intrăm în cantonament (n.r. – puşcărie), unii mai ies, alţii mai intră. Am schimbat pe unii cu alţii ca să vedem ce vedem. Corupţia n-a dispărut… Va veni o vreme când unii vor răspunde…

Am o consecvenţă de acum 15 ani în declaraţii. Am spus aşa: Gabriel Oprea şi Victor Ponta, şi Sebastian Ghiţă era în echipă… Oprea era cel mai frumos la un moment dat. Oprea mi-a făcut dosarul tovărăşeşte. A fost o competiţie. Ponta a zis că se duce el să-l păcălească pe Băsescu cu nişte propuneri: Kovesi, Niţu şi Alina Bica. A zis el (n.r. – Ponta): „există o discuţie şi o negociere cu doamna Kovesi… Îl am pe domnu Niţu ca fost coleg de facultate…” Din peisajul acesta mai exista Gabriel Oprea, cu Ministerul de Interne. El fiind destoinic şi numind în minister tot ce a dorit şi pe la Parchete… Încă n-am înnebunit, cantonamentul m-a echilibrat. Indiferent ce se întâmplă, dacă nu spui cum au fost lucrurile, nimeni nu o să le înţeleagă… Am avut câteva tipuri de controale, trei desanturi către Primăria Sectorului 5… Primul a fost la ajutoarele sociale… N-au găsit nimic. A mai fost unul pe Revelioane… N-a ţinut… A venit al treilea: au luat 10 constructori şi au început să bage băţul prin gard… Unii au vorbit, alţii nu, unii au stat mai puţin, alţii mai mult închişi, depinde fiecare ce a avut…

Unul dintre ei, care a avut o evaziune de 50.000.000 de euro, din ce înţeleg şi eu, a scris…

S-au luat denunţurile la Parchet, pe urmă le-a luat DNA, după care a început să se ia lumea de pe stradă noaptea. Li s-a spus că se doreşte intimitate cu ei sau o să ajungă la puşcărie sau o să… O să vedeţi că o să apară martori care o să spună lucrurile astea…

Obiectul principal sunt contractele oficiale cu Revelioanele, care au fost verificate ani de zile de Curtea de Conturi… Au fost şi percheziţii, dar sunt un om sănătos. (…) Nu spun că sunt cel mai curat, ci mă raportez la procedură… Aceeaşi acuzaţie de abuz au spart-o, aceeaşi acuzaţie de luare de mită au spart-o… De ce au creat asta? Că îţi mă dă câte un spor, că poate eu mă sperii, că poate mai fac un denunţ… Mi-au cerut să fac denunţuri despre „prieteni”. Mi-au spus să le spun despre „nişte prieteni”. Verificaţi şi dosarul din 2003 făcut de Oprea. Cu el acum e altă problemă şi nu este problema mea.Sursa:http://www.evz.ro/vanghelie-a-dat-o-stire-bomba-3-jurnalisti-audiati-la-dna.html