Mafia italiană bântuie aerul românesc

Ministerul Mediului a încheiat un contract pentru un proiect public de interes național cu o firmă implicată într-un scandal de corupție în Italia alături de o grupare mafiotă, afiliată Camorra. Tentaculele firmei s-au extins din 2004 și în România unde a încheiat contracte cu statul în valoare de aproximativ 22 milioane euro. 

Rețeaua Națională pentru Monitorizarea Calității Aerului (RNMCA) este un proiect public de interes național care are ca scop protejarea sănătăţii umane şi a mediului. Datele colectate în timp real despre calitatea aerului sunt utilizate în procesul de combatere a poluării și a disconfortului cauzat de aceasta.Una dintre persoanele desemnate de ministerul Mediului pentru a gestiona RNMCA este directorul Dorina Simona Mocanu. Ea se consideră părintele proiectului pentru că s-a implicat încă din anul 2000 în realizarea acestuia. Mocanu a precizat că proiectul a funcționat până la sfârșitul anului 2008, apoi nu s-au mai găsit resurse financiare pentru întreținerea echipamentelor. „Proiectul a mers în virtutea inerției în perioada 2009-2011, pentru că ministerul nu a mai avut bani, iar guvernul nu a alocat resurse pentru proiect. În 2009, Comisia Europeană ne-a tras de urechi pentru că am avut depășiri la pulberi în 17 aglomerări urbane din 22”, a explicat directorul de la Mediu.

Proiect pe hârtie

În anul 2012 s-a decis printr-o Hotărâre de Guvern ca din Fondul de Mediu să se aloce suma de 50 milioane lei pentru mentenanța proiectului. Însă bani pentru acest proiect nu s-au găsit. De abia în 2014 Ministerul Mediului a încheiat un contract de finanțare cu Administrația Fondului de Mediu prin care s-au alocat banii pentru proiect.  După obținerea finanțării, Ministerul Mediului a organizat o licitație la sfârșitul anului 2014 pentru atribuirea unui acord cadru în vederea realizării activităților de optimizare a echipamentelor instalate în stațiile de monitorizare a calității aerului.

La licitație a fost depusă o singură ofertă în valoare de 32,8 milioane lei fără TVA din partea grupului de firme format din Orion Europe SRL din România și Orion din Italia. Contractul a fost semnat la începutul anului 2015. Câteva luni mai târziu, Ministerul Mediului a semnat cu cele două firme un contract subsecvent în valoare de 27,5 milioane lei fără TVA pentru revizia generală, întreținerea preventivă și corectivă a echipamentelor și intrumentelor necesare monitorizării calității aerului. Asta în ciuda faptului că, așa cum reiese din fișa de date aferentă anunțului de licitație, valoarea celui mai mare contract subsecvent nu trebuia să fie mai mare de 23,1 milioane lei fără TVA.

Societatea Orion din Italia a intrat pe piața românească încă din 2004 când a câștigat împreună cu Agrotech Spa Roma un contract pentru proiectarea unei rețele de monitorizare a calității aerului în Craiova, Cluj și Iași. Finanțarea în valoare de 2,54 milioane euro a fost asigurată prin programul PHARE 2002, Guvernul României contribuind cu 25% din sumă. Ulterior, Ministerul Mediului a decis să extindă rețeaua la nivel național conform directivelor Uniunii Europene. Costurile inițiale ale proiectului RNMCA, estimate de Ministerul Mediului, au fost de 16 mililioane euro. Atunci, Guvernul a finanțat de la bugetul de stat jumătate din sumă, iar restul printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Licitația a fost organizată de ministerul Mediului la sfârșitul anului 2005 și a fost declarat câștigător consorțiul format din Datamat Spa Italia, Orion Italia și Orion Europe. Contractul s-a semnat în ianuarie 2006 pentru 14 mililioane euro.Trei luni mai târziu, ministrul de atunci al Mediului, Sulfina Barbu, a solicitat printr-o notă de fundamentare emiterea unei Hotărâri de Guvern prin care să fie scutite de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoare adăugată echipamentele importate de consorțiu pentru realizarea proiectului. Din nota de fundamentare rezultă că numai taxa pe valoare adăugată era de aproximativ 10 milioane de lei.

Stație de monitorizare a calității aerului

Stație de monitorizare a calității aerului

Potrivit ministerului, banii au fost cheltuiți pentru achiziționarea a 94 staţii, echipamente de monitorizare, echipamente de laborator, echipamente pentru cele 34 de centre locale de validare și gestionare a datelor, 34 panouri interioare și 34 panouri exterioare pentru informarea publicului pentru cele 34 de Agenții Județene pentru Protecția Mediului beneficiare, precum și echipamente de gestionare a datelor (colectare, prelucrare, transmitere) furnizate de stații pentru Centrul de Evaluare a Calității Aerului din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Cine aspiră banii din afacerea cu aerul

În 2005, Orion din Italia împreună cu firma românească Biobit SRL au înființat societatea Orion Europe SRL. Noua societate îi avea ca administratori pe italianul Sergio Solmi și pe Mihai Ștefan Angheliu care era și asociat unic la Biobit SRL. Cinci ani mai târziu, Sergio Solmi și firma Orion au fost implicați într-un scandal de corupție în Italia alături de familia mafiotă Casalesi, afiliată organizației Camorra. În acel an, procurorii antimafia din Napoli au emis 57 de mandate de arestare pentru trucarea unei licitații publice privind instalarea de stații de monitorizare a calității aerului în orașul Caserta. Un proiect asemănător cu cel din România. Mai mult, anchetatorii italieni au constatat că proiectul inițial a fost evaluat la suma de 387.000 euro în 2004, dar ulterior costurile au fost majorate artificial la 1,4 milioane euro.

Potrivit presei din Italia, fostul consilier regional, Nicola Ferraro, a făcut presiuni asupra autorităților locale pentru a urgenta semnarea contractului cu firma Orion reprezentată de Sergio Solmi. Procurorii italieni îl suspectează pe Ferraro de asociere cu mafia după ce a fost intermediar între autoritățile locale și liderii familiei mafiote Casalesi. Mai mult, Nicola Ferraro și fratele său, Luigi, au fost susținuți în alegerile locale de gruparea Casalesi în schimbul unor avantaje economice. Din această afacere controversată Sergio Solmi s-a ales cu trei acuzații de corupție. Atunci procurorii italieni au considerat că firma Orion este afiliată mafiei.

Nicola Ferraro

Nicola Ferraro

În urma scandalului de corupție din Italia, Sergio Solmi a renunțat la funcția de administrator al societății românești, Orion Europe, în 2010. Oficial a dispărut din asociere și Orion Italia care i-a cedat treptat părțile sociale lui Angheliu. În prezent, Biobit și Angheliu dețin în mod egal părțile sociale ale Orion Europe. La sediul firmei, Angheliu l-a chemat și pe avocatul său să asiste la interviu. Înainte ca Angheliu să explice cum a intrat în afaceri cu italienii, avocatul Liviu Teodorescu a avertizat că discuția va fi studiată și analizată ulterior. Angheliu a explicat că în 2004 Biobit a asigurat partea de service pentru Agrotech Spa Italia, dar instala și echipamente de laborator. În proiectul acela s-a întâlnit cu Sergio Solmi care reprezenta firma Orion. „Ne-am întâlnit, ne-am plăcut. Am pus jumate, jumate banii și am făcut o firmă. Am făcut planul de afacere, dar am avut mici întârzieri. Toate investițiile le-am făcut noi. Am lăsat toți banii în firmă”, a precizat Angheliu. „Firma Orion Europe a investit în oameni”, a adăugat și avocatul Teodorescu.

A picat de prost!

Patronul a precizat că Sergio Solmi nu a fost implicat deloc în Orion Europe, deși din documentele de la Registrul Comerțului rezultă contrariul și anume faptul că a fost administrator. „Solmi nu a trecut niciodată pe aici, nu a semnat nici un document. Am fost asociat cu un om care ulterior a fost cercetat pentru fapte de corupție în Italia, în sarcina căruia nu s-a reținut nimic”, a mai spus Angheliu.Legat de acuzațiile aduse de procurorii italieni partenerului său de afaceri, Angheliu a declarat că a aflat aceste informații în urmă cu aproximativ doi ani. Cu toate acestea îl consideră pe Solmi drept un industriaș serios, cu activitate în companii multinaționale și sute de oameni în subordine, mai ales că în anul 1986 a înființat firma Orion, pe care a adus-o în primele două din Italia.

Avocatul Liviu Teodorescu a intervenit din nou spunând că nu există vreo hotărâre judecătorească definitivă definitivă de condamnare pentru săvârșirea de infracțiuni împotriva lui Sergio Solmi. El a explicat că partenerul italian a fost cercetat pentru corupție, dar s-a constat că fapta nu există sau fapta nu constituie infracțiune și că Nicola Ferraro are legături cu mafia. Mihai Ștefan Angheliu prin firma sa, Biobit SRL, mai deține jumătate din societatea Westagem, o firmă de consultanţă de mediu axată pe consultanţă, asistenţă, cercetare, studii pentru componenta de mediu aer. Pe lângă proiectele finanțate din bani publici de la Ministerul Mediului și Agențiile pentru Protecția Mediului, Westagem a realizat și raportul privind impactul asupra calității aerului generat de proiectul Roșia Montană. „Uitați de mafie, de Solmi…o fi picat de prost, dar nu e treaba mea”, a încheiat Angheliu. SURSA : http://linx.crji.org/88-88-5460/mafia-italiana-bacircntuie-aerul-romacircnesc

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s