Legături primejdioase pentru Cristian Buşoi, candidatul PNL la Capitală Andrei Baciu, ministrul-manechin de la Sănătate, este ginerele PSD-istului Bădulescu, implicat în Afacerea Sterling

Mulţi au spus că de numirea manechinului Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloş ar fi fost responsabil Cristian Buşoi, cel desemnat recent candidatul PNL la Primăria Capitalei. Cotidianul.ro a descoperit că între cei doi este o relaţie foarte strînsă, însă Andrei Baciu nu este proprietarul Asociaţiei „SOS Drepturile pacienţilor”, ci finanţatorul lui Cristian Buşoi, căci socrul lui Andrei este nimeni altul decît Doru Laurian Bădulescu, fost senator PDSR şi secretar de stat în guvernul Emil Boc, om implicat în Afacerea Sterling!

Cine l-a pus pe Andrei Baciu pe lista miniştrilor?

Primul şoc al listei Guvernului Cioloş a fost prezenţa ca ministru al Sănătăţii a unui necunoscut: ANDREI BACIU, cunoscut mai mult ca manechin. Imediat ce au apărut pozele acestuia în chiloţi, Dacian Cioloş l-a şi înlocuit, însă întrebările au rămas, mai ales aceasta: cine a fost cel care a avut proasta inspiraţie să-l recomande pentru o asemenea funcţie pe un medic care nu-şi terminase nici măcar rezidenţiatul? În încercările de a răspunde la întrebare, numele cel mai folosit a fost CRISTIAN BUŞOI, membru PNL, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), actualmente europarlamentar, desemnat chiar zilele trecute drept candidat al PNL pentru postul de primar general al Capitalei la alegerile locale de anul viitor.

Pentru a da un răspuns concret la această întrebare, să vedem mai întîi pagina de prezentare a site-ului „SOS Drepturile pacienţilor”, unde-l găsim pe Andrei Baciu ca preşedinte:

Elementele pe care trebuie să le reţinem sînt următoarele:

– Dr. Andrei Baciu este Preşedintele Asociaţiei „SOS Drepturile Pacienţilor”.

– Telefonul verde are numărul 0800.080.444.

– În colţul din dreapta sus apare în mod inexplicabil sigla PPE (Partidul Popular European), la care este afiliat Cristian Buşoi.

– În colţul din stînga jos apare CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), al cărei preşedinte fusese Cristian Buşoi.

Cine are curiozitatea să intre pe pagina „Media” de pe site-ul „SOS Drepturile Pacienţilor” va găsi 4 filmuleţe: o animaţie despre asigurările de sănătate şi 2 capturi din emisiunile „Neaţa cu Răzvan şi Dani” şi un de la „Observator”, ambele de la Antena 1.

În animaţia despre asigurările de sănătate, spre sfîrşitul clipului apare brusc următorul carton, din care aflăm o informaţie imprecisă, potrivit căreia „Asociaţia „SOS Drepturile Pacienţilor” şi Dr. Cristian Buşoi au creat SINGURUL SERVICIU GRATUIT de asistenţă pentru pacienţii din România” (!!!):

Aşa imprecisă cum e (despre ce serviciu gratuit este vorba?), informaţia cuprinde şi o dezvăluire: legătura dintre Cristian Buşoi şi această Asociaţie „SOS Drepturile Pacienţilor”! Cristian Buşoi a fost preşedintele CNAS şi avea la dispoziţie toate mijloacele financiare să organizeze orice serviciu în favoarea pacienţilor şi este greu de priceput de ce a preferat să-şi lege numele de o oarecare Asociaţie!

Lucrurile încep să se lămurească mai bine dacă vizionăm şi cele trei fragmente din emisiunile „Neaţa cu Răzvan şi Dani” şi „Observator” de la Antena 1, care sînt postate pe site-ul Asociaţiei „SOS Drepturile Pacienţilor”. În aceste emisiuni nu apare dr. Andrei Baciu, preşedintele Asociaţiei, ci dr. Cristian Buşoi, preşedintele CNAS, care face reclamă tocmai pentru Asociaţia „SOS Drepturile Pacienţilor”, ca şi cum aceasta ar fi un fel de substitut al CNAS! Explicaţia este foarte simplă: de fapt, această Asociaţie este chiar a lui Cristian Buşoi!

Cine are curiozitatea să urmărească aceste fragmente se va distra puţin, căci în ambele fragmente de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani” dialogul este aproape identic: Răzvan îl întreabă ce mai este pe la Bruxelles, Buşoi vorbeşte despre refugiaţi, după care începe reclama pentru Asociaţia „SOS Drepturile Pacienţilor”, prezentată ca fiind ceva indispensabil pacienţilor, cînd, de fapt, este un banal centru de informare, cu un telefon verde la care poate suna oricine.

Pentru cei care vor crede că este vorba despre aceeaşi emisiune, am subliniat detaliile care arată că este vorba despre două emisiuni diferite cu acelaşi conţinut: prima este realizată la mare, în aer liber, în care Cristian Buşoi are o cămaşă de culoare închisă, iar cea de-a doua este realizată în studiou, Buşoi avînd costum şi o cămaşă de culoare albastru deschis! Pe burtieră, după cum se vede, la amîndouă emisiunile este adresa site-ului Asociaţiei „SOS Drepturile Pacienţilor”.

Ca şi cum această Asociaţie ar fi ceva indispensabil pentru români, Antena 1 l-a invitat pe Cristian Buşoi şi la „Observator”, o emisiune în care reclama costă foarte mulţi bani, iar aici se şi lămuresc întrebările legate de legătura dintre Cristian Buşoi şi Asociaţia „SOS Drepturile Pacienţilor”:

Imediat după desemnarea în primă instanţă a lui Andei Baciu ca posibil ministru al Sănătăţii, presa a scris că Andrei Baciu ar fi proprietarul acestei Asociaţii „SOS Drepturile Pacienţilor”, iar Cristian Buşoi n-ar fi decît un prieten al acestuia. În realitate, însă, Andrei Baciu este angajatul lui Cristian Buşoi, deci propunerea ca fostul manechin să ajungă ministru al Sănătăţii are şi alte conotaţii, putînd merge la anumite interese.

Rămîne însă de lămurit din ce bani au fost plătite acele emisiuni de promovare a Asociaţiei „SOS Drepturile Pacienţilor”, mai ales că, de o bună bucată de vreme, Cristian Buşoi este nelipsit din studiorile Antenei 3, avînd chiar mai multe prezenţe decît Gabriela Vrânceanu Firea, fosta angajată a trustului, şi ea fiind un posibil candidat la Primăria Capitalei! Problema nu este la Antena 3, ci chiar la Cristian Buşoi, căci, în calitate de membru al PNL, trebuie să ştie că noul cod deontologic îl obligă la transparenţă, mai ales atunci cînd este vorba despre o candidatură la o funcţie publică!

Iar Cristian Buşoi trebuie să spună acum opiniei publice care au fost argumentele pe care le-a avut în vedere atunci cînd a reuşit să-l impună pe Andrei Baciu ca posibil ministru al Sănătăţii. Tăcerea de care s-a învăluit atunci cînd a izbucnit acel scandal cu fotografiile manechinului nu mai este suficientă, căci acum se ştie că Andrei Baciu nu era doar un coleg de breaslă al lui Cristian Buşoi, ci chiar angajatul său!

Andrei Baciu este ginerele fostului senator PDSR Doru Laurian Bădulescu, care apare în dosarul de spionaj al bulgarului Stamen Stanchev

Toate aceste chestiuni trebuie să fie lămurite de Cristian Buşoi pentru că apropierea sa nefirească de Andrei Baciu nu ţine doar de propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, ci şi de faptul că presa deja a devoalat şi alte legături ale ministrului manechin cu lumea politică şi de afaceri, lucruri care vor ajunge mai mult ca sigur şi la Cristian Buşoi.

Iată, de pildă, un articol din ziarul „Cancan”, apărut în 16 noiembrie 2015 sub semnătura Iuliei Stan, care are titlul „Am descoperit cine e soţia lui Andrei Baciu. Cariera manechinului a “explodat” după ce s-a însurat cu Ioana, fiica unui politician”. Politicianul la care face referire articolul nu este un oarecare, ci Doru Laurian Bădulescu, fost senator PDSR, secretar de stat la Mediu, despre care vom vorbi pe larg mai jos.

Fiind vorba despre o publicaţie mondenă, articolul aproape că a rămas în această zonă a informaţiilor de cancan, cu toate că în interiorul său există date extrem de importante care au legătură cu banii aceştia pe care nu reuşeam să-i găsim, din care se plătesc campaniile de promovare a Asociaţiei „SOS Drepturile Pacienţilor”, care sînt, în realitate, campanii de promovare a lui Cristian Buşoi, care, la rîndul său, a încercat să-l promoveze pe Andrei Baciu!

Aşa se poate explica propunerea aceea halucinantă cu propunerea de numire a lui Andrei Baciu la Ministerul Sănătăţii, care era să arunce în aer Guvernul Cioloş înainte de învestire, propunere care este încă aruncată în spatele lui Cristian Buşoi!

Ziarul „Cancan” publică şi fotografii de la nunta lui Andrei Baciu cu fiica lui Doru Laurian Bădulescu, nuntă care a avut loc anul trecut, cam în acelaşi timp în care a început promovarea Asociaţiei „SOS Drepturile Pacienţilor”.

Jurnalista Iulia Stan, o bună cunoscătoare a lumii mondene, face o descriere a lui Andrei Baciu atît înainte de a deveni ginerele fostului senator PDSR Bădulescu, cît şi după. Merită s-o cităm:

„Aşadar, în urmă cu câţiva ani, pe vremea când nu cunoştea celebritatea şi încerca să cîştige o pîine cinstit, Andrei Baciu s-a angajat ca model la agenţia de fotomodele a lui Vali Pungă, fostul soţ al Ralucăi Bădulescu, care i-a devenit între timp cumnată. Tînărul s-a făcut remarcat prin calităţiile sale fizice, însă şi intelectuale, căci apropiaţii spun că “este un tip deştept, dar fără bani”. După o perioadă în care a apărut în lenjerie intimă în diferite pictoriale de senzaţie, timp în care şi studia medicina, Andrei Baciu a cunoscut-o pe Ioana, sora Ralucăi Bădulescu. Cei doi au format un cuplu rapid, iar la scurt timp au luat, împreună, drumul străinătăţii, unde tînărul model primise o ofertă de muncă. Tot atunci, fostul ministru a renunţat la pictoriale şi la viaţa de model. Ioana şi Andrei Baciu s-au căsătorit anul trecut, iar apropiaţii spun că sunt un cuplu perfect. Drumul spre funcţii bine puse a fost mult mai simplu cu un astfel de ajutor. Socrul lui Andrei Baciu este un important om de afaceri, cunoscut politician şi afacerist român.

Această excelentă radiografie a Cazului Andrei Baciu, realizată de ziarista de la „Cancan”, este adevărata explicaţie a ascensiunii fostului manechin, despre care aflăm că banii lui tata-socru l-au trimis la Paris, nu competenţele sale medicale! Cunoscînd acum aceste informaţii, toate trainingurile şi conferinţele la care a participat Andrei Baciu par a fi doar nişte cadouri de familie.

Mulţumind celor de la „Cancan” pentru că ne-au deschis această portiţă, să revedem acum arhiva care ne spune cine este socrul lui Andrei Baciu, acest ministru-manechin propus de Cristian Buşoi, pentru motive pe care pînă acum nimeni nu părea a le înţelege.

DORU LAURIAN BĂDULESCU a fost senator de Ilfov în legislatura 1996-2000, după ce fusese preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. În 2009, Emil Boc îl aduce în guvernul său ca secretar de stat pe Mediu! Bădulescu a fost şi primul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

În 10 februarie 2009, pe site-ul Ziare.com apărea articolul „Naşul afacerii “Sterling”, noul secretar de stat pe Mediu în Guvernul Boc”, în care este exprimată uimirea faţă de cooptarea lui Bădulescu în guvern ca secretar de stat la Mediu, ştiindu-se de implicarea lui în Afacerea Sterling. Întreg articolul poate fi citit la adresa http://www.ziare.com/tariceanu/emil-boc/nasul-afacerii-sterling-noul-secretar-de-stat-pe-mediu-in-guvernul-boc-668699. Iată cîteva pasaje:

„Doru Laurian Bădulescu, care în urmă cu cincisprezece ani negocia cu primii investitori ai afacerii din zona Insulei Şerpilor, din poziţia de preşedinte al ANRM, dar şi de preşedinte al Consiliului Director al companiilor Enterprise Oil şi Canadian Oil, a fost numit la începutul lunii ianuarie de premierul Emil Boc în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului. Potrivit dezvăluirilor făcute pe site-ul VOT.ro, în actualele condiţii, ca să se poată demara exploatarea zăcamintelor din perimetrele din jurul Insulei Şerpilor, Ministerul Mediului trebuie să-şi dea avizul de mediu. VOT.ro a arătat că Laurian Bădulescu a fost primul preşedinte al Agenţiei Nationale pentru Resurse Minerale şi cel care a negociat din partea statului român creanţa libiană a Rompetrol pentru care este cercetat penal Dinu Patriciu. Ulterior, Doru Badulescu a devenit acţionar minoritar în afacerea Rompetrol şi, apoi, omul care a negociat privatizarea Petrom.

Doru Bădulescu apare şi în stenogramele dosarului de “spionaj” al privatizărilor strategice din energie, avîndu-l ca principal pion pe bulgarul Stamen Stanchev. Potrivit interceptărilor telefonice apărute pe surse în presă, iată ce se spunea într-o discuţie a consultantului bulgar depre relaţia sa cu Doru Bădulescu şi a acestuia din urma cu Dinu Patriciu: “De exemplu Radu (n.n Donciu- alt invinuit în dosarul privatizărilor). E unul dintre cei mai buni oameni ai mei. Radu a lucrat pentru un tip. Radu este foarte bine şcolit. Are 51 de ani. A fost director general la Rompetrol. Un tip mare. Atunci cînd au avut loc schimbările politice, el nu este politician, Dinu Patriciu şi un alt tip pe nume Doru Bădulescu, de la PSD, au făcut o inţelegere ca Doru să-l ia pe Radu să lucreze pentru el şi aşa l-au scos din Rompetrol. Radu a lucrat pentru el pentru nu ştiu cîţi ani… Eu sunt prieten cu Bădulescu… Într-o zi Doru a spus – Radu este omul meu…”, explica Stamen Stantchev unui interlocutor de-al său într-o discuţie telefonică, interceptată de procurorii DIICOT şi apărute în presă.

Apariţia numelui lui Doru Bădulescu în acest dosar al privatizărilor strategice nu este deloc întîmplătoare, pentru că, între 2002 si 2004, el a fost şeful Oficiului pentru Privatizare din Ministerul Industriei, condus atunci de către Dan Ioan Popescu, poziţie din care a negociat inclusiv privatizarea Petrom.

Despre acelaşi subiect a scris la vremea respectivă şi ziarul „Gardianul”.

În 12 martie 2012, ziarul „România liberă” publică articolul „Apariţie-surpriză în afacerea de milioane de euro de la Ilfov”, în care este vorba despre implicarea aceluiaşi Doru Laurian Bădulescu, care „ar fi intervenit la Oficiul de Cadastru Ilfov pentru rezolvarea situaţiei unor terenuri de care era interesat şi Florian Puiu, denunţătorul la DNA al primarului de la Jilava”!

Avînd acum aceste informaţii despre familia în care a intrat prin căsătorie Andrei Baciu, putem face lesne adevăratele legături care au dus la propunerea fostului manechin pentru funcţia de Ministru al Sănătăţii: Nu simpla propunere a lui Cristian Buşoi a declanşat această numire, ci banii lui tata-socru, miliardarul Doru Laurian Bădulescu, care este dispus să aibă grijă şi de „Cristian Antena 3”, cum i se mai spune domnului Buşoi!

Cu alte cuvinte, candidatul PNL la Primăria Capitalei are multe explicaţii de dat, căci, iată, ies acum la iveală şi sursele de finanţare ale aşa-zisei campanii de informare cetăţenească, sub acoperirea „SOS Drepturile Pacienţilor”, dar şi adevăratele interese din spatele propunerii lui Andrei Baciu la Sănătate.

Tăcutul Cristian Buşoi pare a fi doar vehiculul care urma să-l facă fericit şi pe manechinul Andrei Baciu, dar mai ales pe socrul acestuia, Doru Laurian Bădulescu, care-şi vedea una dintre fiice soţie de ministru!

Ion Spânu, Cornel Nistorescu       Sursa : http://www.cotidianul.ro/andrei-baciu-ministrul-manechin-de-la-sanatate-este-ginerele-psd-istului-badulescu-implicat-in-afacerea-sterling-273012/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s