Licitație trucată la METROREX trimisă la judecată

DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

PICU VALERIU, angajat al societății comerciale de transport cu metroul București -Metrorex SA, de membru al comisiei de licitație, sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

BĂNCESCU OVIDIU, angajat al unei societăți comerciale participante la licitație, sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 26 iunie 2014, societatea comercială de transport cu metroul București – METROREX S.A. a lansat procedura de achiziție publică, pentru atribuirea acordului – cadru ”Achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon”, având ca obiect cumpărarea de cel mult 51 trenuri noi de metrou (a câte șase vagoane).

Valoarea estimata a contractului s-a stabilit la suma de 1.556.259.680 lei, sursa de finanțare urmând a se asigura din credit extern garantat de stat (B.E.I.) și de la bugetul de stat.

Acordul – cadru urma a se perfecta cu un singur operator economic, pentru o durată de 84 luni.

Procedura de achiziție este cea a licitației deschise, valoarea estimată fiind de 1.556.259.680 lei, iar criteriul de evaluare a ofertelor este reprezentat de „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.

În acest context, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Băncescu Ovidiu, reprezentant al uneia dintre societățile participante la licitație, l-a determinat pe inculpatul Picu Valeriu, membru al comisiei de licitație, să furnizeze, în mod continuu, informații cu caracter confidențial vizând desfășurarea licitației, reprezentanților uneia dintre societățile participante la licitație. Aceste informații se refereau inclusiv la ofertele și condițiile celorlalți contracandidați, având ca rezultat vicierea gravă a procedurii de licitație. Informațiile confidențiale erau oferite atât în scopul adjudecării licitației de către firma respectivă, cât și pentru ca inculpatul Picu Valeriu să continue să încaseze foloase (contravaloarea traducerilor solicitate de reprezentantul firmei, inculpatul Băncescu Ovidiu și efectuate prin intermediul unei PFA aparținând unei rude a angajatului Metrorex).

Firma respectivă a fost desemnată câștigătoare, însă contractul de atribuire nu a fost încheiat din cauză că, în prezent, procedura este suspendată.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s