ŞOCANT / Dezvăluire incredibilă a fostului ministru comunist Mircea Maliţa Andrei Pleşu, trimis în 1978 de PCR în Indonezia la o Conferinţă unde se plasau spioni

Memoriile demnitarului comunistMircea Maliţa, apărute recent, l-au adus în stare de panică pe Andrei Pleşu, căci devoalează un episod din viaţa acestuia, petrecut în 1978, despre care n-a vorbit niciodată: legătura lui cu „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”, carese ocupa de plasarea unor spioni.

Nimeni n-a ştiut pînă acum că Andrei Pleşu a fost trimis de PCR în 1978 în Indonezia pentru a participa la Conferinţa internaţională „Arta şi Viitorul”, organizată în Indonezia de către „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”! Invitaţia i-a fost adresată chiar de Mircea Maliţa, pe atunci ministrul Învăţămîntului, adică tocmai de cel care face acum această dezvăluire senzaţională.

Din acest motiv, Andrei Pleşu, într-un lung serial din „Dilema”, încearcă să estompeze acest adevăr: Andrei Pleşu a fost un privilegiat al PCR, cel puţin în acea perioadă, fiind trimis într-o misiune ale cărei iţe duc spre un teritoriu neştiut: SPIONAJUL! Cele 3 pagini din cartea lui Mircea Maliţa, „Secolul meu scurt”, Editura RAO, 2015, ar fi trecut neobservate dacă Andrei Pleşu n-ar fi reacţionat atît de surprinzător, printr-un lung serial de editoriale publicat în revista „Dilema”, pe care chiar el o conduce, în care încearcă să minimalizeze dezvăluirile lui Mircea Maliţa, ducînd toată povestea pe un teren fals-monden şi fantasmagoric!

MIRCEA MALIŢA: „ANDREI PLEŞU A ACCEPTAT CU PLĂCERE INVITAŢIA DE A PARTICIPA LA CONFERINŢA DIN INDONEZIA”

Vă rog acum să citiţi cu atenţie aceste pagini din cartea „Secolul meu scurt”, în careMircea Maliţa, fostul ministru comunist, îşi scrie memoriile:

Aşadar, cîteva lucruri sînt clare, fiind relatate atît de Mircea Maliţa, cît şi de Andrei Pleşu.În 1978, Mircea Maliţa, care era Ministrul învăţămîntului şi membru în CC al PCR, îi propune lui Andrei Pleşu, care avea atunci 30 de ani, să participe la Conferinţa internaţională „Arta şi Viitorul”, organizată în Indonezia de către „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”: „Am avut o conversaţie prealabilă, a acceptat cu plăcere”! Andrei Pleşu a plecat în Indonezia, însă nu s-a mai prezentat la Conferinţa pentru care fusese trimis de PCR şi s-a întors în ţară fără să fie tras la răspundere pentru cheltuirea banilor primiţi.

În privinţa motivelor pentru care Pleşu n-a participat la Conferinţă, cei doi au opinii diferite şi le vom analiza mai jos. Acum, însă, ne punem întrebarea de ce Andrei Pleşu a ascuns acest episod din viaţa sa, căci în Biografia sa oficială, deşi sînt trecute multe amănunte nesemnificative, acest episod din Indonezia nu există!

CE L-A SPERIAT ATÎT DE RĂU PE ANDREI PLEŞU?

Iată cum începe Andrei Pleşu serialul său din „Dilema”: „Aflu că, de curînd, Mircea Maliţa şi-a publicat autobiografia şi că undeva, în corpul masiv al cărţii sale, e relatat un episod care mă priveşte: o călătorie în Indonezia. Relatarea domnului Maliţa este stupefiantă. Pe scurt, rezultă că domnia sa a aranjat să particip la un congres de estetică („Arta şi viitorul“) organizat, în 1978, la Jakarta şi în insula Bali, dar că eu, odată ajuns în capitala indoneziană, m-am instalat într-un hotel şi am aşteptat să vină cineva să mă caute. Cum n-a venit nimeni, m-am întors acasă ca un netrebnic, pe banii ţării. Nu ştiu cum să calific această poveste. Memorie şubrezită? Rea-credinţă? Străvechi deprinderi de activist duplicitar?” E ceva aici care, la prima vedere, ne scapă, un ton şăgalnic, dar ameninţător, care parcă ascunde ceva.

Există în această poveste descrisă de Mircea Maliţa ceva care l-a speriat îngrozitor pe Andrei Pleşu, ceva care nu trebuie spus, dar de care Pleşu se teme ca, totuşi, să nu fie devoalat de fostul ministru comunist. Noi vom încerca indirect să aflăm care este acel lucru, căci, la nivelul informaţiilor secrete din perioada acelor ani, e greu să se afle ceva dacă acest lucru nu este obiectivul celor care păzesc astfel de informaţii.

O pistă neaşteptată există, totuşi, într-un articol al lui Gabriel Andreeascu, cunoscutul militant pentru drepturile omului, intitulat „Execuţia lui Mihai Botez. Disidentul transformat în agent al Securităţii”, apărut în „Observator cultural”nr. 656 din ianuarie 2013. La vremea aceea nu se ştia de plecarea lui Andrei Pleşu în Indonezia pe linie de Partid, aşa încît dezvăluirile lui Gabriel Andreescu au un mare grad de obiectivitate.

GABRIEL ANDREESCU: „Centrul de Studiere a Viitorului era ideal pentru plasarea unor spioni”

În articolul „Execuţia lui Mihai Botez. Disidentul transformat în agent al Securităţii”din „Observator cultural”, Gabriel Andreescu scrie tocmai despre acel Centrul Internaţional de Studiere a Viitorului şi Dezvoltării, care organiza Conferinţa la care a fost trimis Andrei Pleşu, şi care s-ar fi ocupat de – atenţie! – „PLASARE DE SPIONI”! Iată textul lui Gabriel Andreescu (pe autor îl interesa Mihai Botez, iar despre implicarea lui Pleşu nimeni nu a ştiut pînă la dezvăluirile de acum ale lui Mircea Maliţa):

Cercetările lui Gabriel Andreescu au dus la concluzia că acest „Centru Internaţional de Metodologie a Studiilor asupra viitorului şi Dezvoltării”, afiliat la „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”, era condus, în realitate, de Securitate şi, prin intermediul său, erau plasaţi spioni în diferite structuri internaţionale!

Trebuie menţionat aici faptul că, în 20 februarie 2001, într-o conferinţă de presă, Gabriel Andreescu l-a acuzat direct pe Andrei Pleşu, pe atunci membru CNSAS, de relaţiile sale cu Securitatea, cerîndu-i să le clarifice! Pleşu l-a dat în judecată şi, în acelaşi an, mai exact în octombrie 2001, Andreescu a fost condamnat la plata sumei de 100 milioane lei vechi, jumătate revenindu-i lui Pleşu ca despăgubiri morale! Numai că Gabriel Andreescu s-a adresat la CEDO şi, în anul 2010, i s-a dat dreptate, apreciindu-se că i s-au încălcat„dreptul la un proces corect şi la libertatea de expresie”, iar Gabriel Andreescu a fost despăgubit cu suma de 10.000 euro, pe care i-a plătit statul român! Deci, solicitarea lui Gabriel Andreescu a redevenit actuală!

OMISIUNILE LUI MIRCEA MALIŢA ŞI ALE LUI ANDREI PLEŞU

Varianta lui Mircea Maliţa o puteţi citi în facsimilul de mai sus. În rezumat, lucrurile au stat cam aşa: Maliţa a primit o invitaţie la acea Conferinţă în Indonezia însă, fiind foarte ocupat, s-a gîndit să trimită pe cineva în locul lui. Cum în casa lui venea la fiica sa o colegă de la Arte, care-i vorbise de un tînăr „care vorbea frumos”, pe nume Pleşu, s-a gîndit ca el să fie cel care să plece în locul lui pentru a reprezenta România!

Ştiind bine despre ce perioadă vorbim – era anul 1978! -, e lesne de înţeles că lucrurile au stat altfel, că nu putea pleca în Indonezia, la o astfel de Conferinţă, unul luat la întîmplare! E clar că Maliţa nu poate spune tot nici măcar după 37 de ani şi că alegerea lui Andrei Pleşu s-a făcut de anumite structuri pe care fostul ministru nu vrea şi nu poate să le dea în vileag!

Mircea Maliţa, care avea de plătit o poliţă lui Andrei Pleşu, care-l umilise prin 1992, se limitează în povestirea acestui episod doar la a-i reproşa că el a făcut ceva pentru Andrei Pleşu cînd era un nimeni şi că acesta nu-i era recunoscător. Mai mult, pentru a-l face de rîs, îi reaminteşte că n-a ajuns la Conferinţă, ci a stat într-un hotel, iar la întoarcere nu a mai decontat banii primiţi!

Numai un naiv poate să creadă un astfel de rezumat care ascunde lucruri numai de cei doi ştiute. Cum să credem că Partidul Comunist Român l-ar fi iertat pe Andrei Pleşu dacă nu s-ar fi dus la acea Conferinţă, cu atît mai mult dacă n-ar fi făcut la întoarcere decontul pentru sumele primite!

În varianta lui Andrei Pleşu, lucrurile stau puţin altfel. Iat-o, spusă chiar de la în primul episod din „Dilema”:

În 1978, tînăr cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei RSR, sînt chemat la Ministerul Învăţămîntului de Mircea Maliţa. Mă anunţă că, în Indonezia, urmează să aibă loc o conferinţă internaţională de futurologie (ştiam că futurologia era una dintre „vocaţiile“ interlocutorului meu) şi că am fost recomandat ca potenţial participant din partea României. Era nevoie de cineva care să vorbească englezeşte, să se priceapă, cît de cît, la artă şi, dacă se poate, să fie tînăr. Am fost, evident, luat prin surprindere. Nu ştiam cum de se ajunsese la mine, dar ideea – utopică în context – că aş putea avea şansa să ajung în Indonezia şi, eventual, să văd templul Borobudur, despre care citisem deja cîte ceva (Paul Mus, Mircea Eliade), mi s-a părut ameţitoare. Nu mai vorbesc de caracterul itinerant al congresului, a cărui ultimă etapă era exotica insulă Bali. Mircea Maliţa a avut amabilitatea să mă conducă, la plecarea din biroul său, pînă la lift, pentru cîteva ultime indicaţii: „Veţi face o comunicare intitulată «Arta şi viitorul» şi nu uitaţi ca, la un moment dat, să îl pomeniţi pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu.“ Sugestia m-a cam dezumflat, mai ales că eram păţit. (Trimis la un colocviu din Berlinul de Est cu o „sugestie“ asemănătoare, n-o respectasem şi, în ultimul moment, în urma unui semnal-fulger venit din ţară, fusesem oprit de ambasada noastră să mă mai prezint la dezbateri.)A doua zi după întîlnirea, afabilă altfel, cu Mircea Maliţa, am fost convocat de Mihnea Gheorghiu la sediul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, al cărei preşedinte era. „Mesajul“ lui a fost mai direct şi imperativ: încă în picioare, a luat un creion roşu şi, pe un exemplar din Scînteia în care apăruse un discurs al „şefului“, a înconjurat un pasaj „adecvat“: „De aici trebui pornit în intervenţia dumitale!“ „Bine, am îngăimat, dar eu am crezut că e vorba de o conferinţă de estetică…“ „Da, dar avem nevoie ca textul dumitale de specialitate să aibă şi această componentă.“ Eram suficient de tînăr ca să cred că voi putea eschiva această „ingerinţă“. Cine o să stea să controleze un discurs ţinut în insula Bali?

Avînd în faţă cele două variante, putem să facem o primă constare: episodul „Indonezia” este real, deşi nu se regăseşte în Biografia lui Andrei Pleşu! Există, totuşi, cineva căruia Andrei Pleşu i-a amintit de acest episod: Nicolae Ceauşescu, mai exact în prima scrisoare pe care i-a trimis-o în 25 mai 1982, cînd aminteşte de Congresul de la Jakarta. Iată fragmentul cu pricina:

Revenind la varianta lui Andrei Pleşu despre plecarea în Indonezia, observăm că el adaugă la varianta lui Mircea Maliţa cîteva amănunte semnificative:

am fost recomandat ca potenţial participant din partea României, deci, iată, povestea cu colega fetei despre colegul „care vorbeşte frumos” este dezminţită chiar de Andrei Pleşu, care recunoaşte: AM FOST RECOMANDAT!

– Maliţa i-a cerut să nu uite să-l pomenească pe Nicolae Ceauşescu în discursul pe care trebuia să-l ţină

– a doua zi, pe Pleşu l-a chemat în biroul său însuşi Mihnea Gheorghiu, preşedintele Academiei Române, care i-a indicat chiar pasajul dintr-o cuvîntare a lui Nicolae Ceauşescu, apărut în „Scînteia”, pe care trebuia să-l folosească

– chestiunea cu împotrivirea lui faţă de citarea lui Ceauşescu este o simplă vrăjeală de disident post-revoluţionar, peste care trecem fără alte comentarii.

O a doua constatare despre momentul iniţial al Operaţiunii „Indonezia”, este că această Conferinţă de la Jakarta era considerată importantă, din moment ce însuşi preşedintele Academiei şi Ministrul Învăţămîntului se ocupau de ea şi de „trimisul” Partidului. Sigur că nu vom afla niciodată lucrurile esenţiale ale dialogului dintre cei trei: cine era Eleonora Masini, care „te va întîmpina amical”, pe cine urma să mai contacteze, ce mesaje avea de transmis, măcar din partea celui invitat oficial, adică Mircea Maliţa şi, mai ales, ce Raport urma să întocmească Andrei Pleşu pentru Securitate la întoarcere!

Omisiunile acestea trezesc multe alte semne de întrebare la care Andrei Pleşu trebuie să răspundă, altfel nu se ştie ce-şi pot imagina oamenii, căci toată lumea ştie ce prevedea Legea 23/1971, referitoare la relaţiile cu străinii, în care oricine era obligat să anunţe organele de Securitate şi dacă îl întreba un străin unde este gara! În mod cert, la întoarcere, Andrei Pleşu nu s-a dus liniştit acasă şi pînă acum nimeni nu l-a mai întrebat de sănătate. Dacă susţine aşa ceva, atunci lucrurile sînt mult mai grave şi trebuie să recitim ce spune Gabriel Andreescu despre acel „Centru Internaţional de Metodologie a Studiilor asupra viitorului şi Dezvoltării”, afiliat la „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”, care plasa spioni!

CATRINEL PLEŞU A FOST RACOLATĂ DE DIE LA PLECAREA ÎN ANGLIA ŞI AVEA NUMELE CONSPIRATIV „MARIA”

Înainte de a că prezenta pe larg povestea lui Andrei Pleşu despre cum spune el că şi-a petrecut timpul în Indonezia, trebuie, pentru completarea tabloului şi pentru înţelegerea substraturilor din cadrul Operaţiunii „Iondonezia”, să amintim că soţia lui Andrei Pleşu,Catrinel Pleşu, a fost racolată chiar din studenţie de către DIE, Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii, înainte de plecarea în Anglia pentru continuarea studiilor, avîndnumele conspirativ „Maria”, iar CNSAS, cum se vede în adresa de mai jos, consideră că nu i se poate atribui „calitatea de lucrător colaborator al Securităţii”, întrucît nu s-au găsit documente pe care le-ar fi trimis „Maria” către Securitate. Pentru o informaţie completă, precizăm că Andrei Pleşu a fost mai mulţi ani membru în CNSAS.

În afara lui Gabriel Andreescu, lui Andrei Pleşu i-a mai cerut să-şi lămurească legăturile cu Securitatea şi senatorul Sorin Ilieşiu, care a făcut parte din colectivul de redactarea„Raportului privind crimele comunismului”, însă şi el a primit doar răspunsuri ironice! Toate lucrurile acestea poate că n-ar avea importanţă dacă Andrei Pleşu ar fi fost un oarecare scriitor, însă el a fost de mai multe ori ministru al Culturii sau la Externe şi consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, iar aceste chestiuni trebuiau lămurite demult.

CE SPUNE, TOTUŞI, ANDREI PLEŞU CĂ A FĂCUT ÎN INDONEZIA?

Serialul din „Dilema”, în care Andrei Pleşu încearcă să minimalizeze prezenţa lui ca trimis al PCR la Conferinţa organizată de „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului” în Indonezia, relatează o poveste greu de crezut, avînd în vedere că, totuşi, era vorba de anul 1978, cînd şi pentru o şoaptă interpretabilă ajungeai la Gherla, dar pentru că, în calitate de trimis al PCR, deşi ai luat bani şi te-ai dus tocmai în Indonezia, nici măcar nu ai făcut decontul la întoarcere, cum precizează Mircea Maliţa!

Ar mai fi ceva de spus înainte de a urmări pas cu pas povestea fantasmagorică a lui Pleşu: toate acţiunile de aceste fel, „Conferinţa despre artă şi viitor”, „Congresul Mondial al Poeziei” etc, nu sînt altceva decît acoperiri pentru operaţiuni secrete, în care agenţii se întîlnesc şi pun la cale lucruri neştiute de noi, muritorii! De unde vin banii şi ce se finanţează în realitate prin astfel de conferinţe şi congrese, de obicei mondiale, ştiu doar anumite structuri ale statului.

Şi, cum spunea Nichita Stănescu, pentru că „nu poţi fi zînatec dacă nu crezi în zîne”, să citim cu atenţie „povestea” lui Andrei Pleşu despre Operaţiunea „Indonezia”, aşa cum o povesteşte chiar el în „Dilema”:

1. A primit doar 10 dolari! Pleşu mai fusese în străinătate şi e greu de crezut că şi în situaţia în care a primit, într-adevăr, doar 10 dolari de la PCR, el nu avea alţi bani asupra lui, însă înţelegem că e vorba de minimalizarea importanţei deplasării în Indonezia, ca să nu pară un privilegiu.

2. Escala din Grecia. În cele cîteva ore cît a stat în Atena, a plecat într-un tur al oraşului, care costa 11 dolari, dar funcţionarul i-a făcut o reducere, auzind că vine din România. Autorul vrea să arate că singura lui preocupare este cea artistică, pentru care sacrifică şi ultimul ban! Iar reducerea făcută de funcţionar („Nouă dolari, ca să vă rămînă şi de un suc“) are rolul de a ne arăta mila acestuia faţă de amărăşteanul venit din România, deşi ştia că acesta, sărac, sărac, dar urma să ajungă în Indonezia, ceea ce nu-i este la îndemînă oricărui grec!

3. La aeroportul din Indonezia a fost aşteptat de funcţionarii Ambasadeiromâne, pe care i-a recunoscut după costumele – proaste, desigur – pe care le purtau, care, spre surprinderea lui Pleşu („Hait!”),

4. l-au întrebat dacă are bani! Iată episodul: „Aveţi bani?“ „Hait!“ – mi-am zis. „Acum or să mă certe că am cheltuit cei zece dolari!“ „Lasă, domnule, dolarii ăia! Problema e taxa de participare la conferinţă şi toate cheltuielile aferente: drum, cazare etc.“ M-am liniştit. „Nu, staţi puţin, tov. Maliţa mi-a spus că totul e plătit de organizatorii indonezieni.“ „Aiurea!“ – au strigat, într-un glas, diplomaţii noştri. „E a nu ştiu cîta oară cînd păţim chestii de-astea! Noi trebuie să acoperim toate cheltuielile. Haideţi, mergem direct la domnul ambasador!“ De ce îşi băgau nasul securiştii ambasadei, mă rog, secretarii, în chestiunile centralei de la Bucureşti. ştiind că puteau fi imediat făcuţi pachet şi trimişi în ţară? Domne, mulţi disidenţi avea România în acea vreme.

5. La Ambasadă, şeful misiunii diplomatice, curajos nevoie mare (sau disident şi el?), ia decizia ca Pleşu să nu mai participe la Conferinţa unde-l trimisese partidul: „În biroul său, ambasadorul mă aştepta însă cu o mină destul de plictisită: „Din păcate, nu sîntem la prima experienţă de acest fel. Iar bugetul nostru e limitat. Aşa că nu participaţi la conferinţă şi vă trimit înapoi în ţară cu primul avion. Problema e că avionul următor e abia peste o săptămînă. Ce fac eu cu matale aici, vreme de şase zile?“ Autorul poveştii introduce aici, e adevărat, cu mijloace cam prea rudimentare, ideea că Ambasadorul este cel care nu l-a mai lăsat să meargă la Conferinţă!

6. Soluţia găsită de Ambasador este una halucinantă: „Carevasăzică, dl ambasador avea de gînd să mă consemneze la faţa locului vreme de şase zile, pînă la următorul zbor spre Bucureşti. Am încercat, perplex, o mică infuzie de raţionalitate: „Domnule ambasador, am făcut un drum de 16.000 de kilometri ca să ajung aici. Dacă tot am ajuns, n-ar fi mai bine să particip la congresul pentru care am fost trimis? Oricum o să cheltuiţi nişte bani ca să mă ţineţi în Jakarta încă şase zile. Dacă nu particip, s-ar putea să trebuiască să asumăm noi cheltuielile de călătorie…“ „Nu asumăm nimic, n-avem bani în buget pentru aşa ceva. O să procedăm în felul următor: o să dormi pe undeva prin ambasadă şi de mîncat o să aranjez eu cu băieţii să te invite pe la ei pe-acasă.

7. Un băiat din Ambasadă se oferă să-l plimbe pe Andrei Pleşu prin oraş şi chiar, din toată sărăcia lui de securist, îl invită şi la masă: „Imediat, unul dintre „băieţi“ a şi intrat în scenă: tovarăşul Tănase, altfel om cumsecade: „Tovule, las’ că te plimb eu prin oraş în zilele următoare; iar mîine, uite, te invit la prînz la mine acasă.“ Pleşu nu ştia că toţi oamenii aceştia aveau grade?

8. Acasă la securistul Tănase, Pleşu află ce greu o duceau cei din Ambasadă, vai de capul lor! Iată o descriere ca-n romanele lui Marquez: „Aveam să aflu, de altfel, că ambasadorul încasa cam 600 de dolari pe lună, iar subalternii – o medie de 200 de dolari. În aceste condiţii, toţi voiau să facă şi economii, astfel încît să se întoarcă acasă cu achiziţii foarte preţioase în epocă pentru cetăţeanul român obişnuit: un frigider bun, un magnetofon, o „orgă de lumini“ (din cîte mi-am dat seama, o adevărată obsesie a diplomaţilor noştri de-atunci). Regimul „de austeritate“ al angajaţilor s-a reflectat şi în prînzul pe care l-am căpătat, cu bună inimă, acasă la tov. Tănase: cîteva oscioare cu puţină carne şi mult zgîrci, totul îmbăiat în mujdei. Doamna Tănase s-a scuzat pentru multiplele eczeme pe care le avea pe piele: pîinea din oraş fiind scumpă, prefera să cumpere făină şi să coacă pîine acasă”. Vai, domnule Pleşu, să mă pici cu ceară dacă te cred! Parol!

9. Ambasadorul găseşte soluţia petrecerii timpului: „După o zi întreagă de asemenea dansuri retorice, am ajuns spre seară la ambasadă, unde dl ambasador, cu un aer boieresc, mi-a spus: „Tovule, mi s-a făcut milă de dumneata. Am o relaţie prin care am reuşit să-ţi asigur o cameră ieftină de hotel, pînă în ziua întoarcerii acasă. Am să-ţi dau chiar şi o diurnă de şase dolari“. „Păi“, „zic, n-am putea, cu banii ăştia, să plătim taxa de participare la congres şi, în felul ăsta, să intrăm în ordine?“ „Nu, nu putem acoperi întreaga sumă. Şi, oricum, ceilalţi participanţi au plecat deja spre insula Bali, unde continuă lucrările. Ce vrei? Să te pierd de tot prin Asia?“ Aţi înţeles, nu? Pleşu voia să meargă la „congres”, dar ambasadorul l-a ispitit că e mai bine să stea în hotel şi să primească şi o diurnă.

10. Pleşu s-a pus cu burta pe carte în camera de hotel: „Aşa că am stat mai curînd în camera răcoroasă de la hotel, după ce m-am aprovizionat cu ceva cărţi din biblioteca ambasadei. E drept că aveam de ales doar între operele (încă incomplete) ale lui Nicolae Ceauşescu şi numeroase volume din Marx, Engels şi Lenin, sau din marii noştri clasici de secol XIX. Am recitit, deci, în patru-cinci zile, Bălcescu şi Alecu Russo. Ce putea fi mai exotic? Să stai undeva în Jakarta şi să citeşti „Românii sub Mihai-Voevod Viteazul”, neputînd participa la un congres pe tema „Arta şi viitorul”.

11. Intră în joc patronul unei firme japoneze, care face o propunere senzaţională:„Destinul, totuşi, mi-a mai surîs o dată! Ambasadorul, mişcat, probabil, de lamentaţiile mele despre un sejur care promitea să fie spectaculos şi arăta ca o mică vacanţă la Tecuci, m-a anunţat că „îi sînt simpatic“ şi că patronul unei firme japoneze cu care colabora e dispus să-mi pună la dispoziţie o maşină cu şofer, care să mă ducă pînă la Borobudur (aproximativ 600 de kilometri). Am mulţumit în gînd lui Hristos şi lui Buddha şi mi-am făcut bagajul”. Al dracului, japonezul! Cu banii de pe benzină (600 de km dus şi 600 km întors!), de pe maşină, cu cheltuielile de drum îi plătea lui Pleşu taxele la Congres, dar probabil că l-a confundat pe Pleşu cu Pavarotti (pardon, episodul ăsta era în China!).

12. Ambasada i-a dat lui Pleşu şi un securist care să-l apere pe drum: Urma să fiu însoţit, pentru securitate, de un reprezentant al ambasadei – întîmplător soţul contabilei –, care a primit şi el o diurnă pentru greaua lui misiune. Era terorizat de gîndul că ar putea-o pierde (diurna şi, probabil, în cel mai rău caz, nevasta), aşa încît ore întregi, cît a durat drumul, a tot numărat bancnotele, pînă a reuşit să le piardă. L-am preluat, aşadar, pe diurna mea”. Vai, domnu Pleşu, cît de generos aţi fost! Dar cîţi bani primise securistul de i-a numărat pe parcursul celor 600 de km, că doar spuneaţi că trăiau ca vai de capul lor? Şi unde naiba i-a pierdut, i-au zburat din maşină?

13. Băştinaşii l-au atacat pe Andrei Pleşu, trăgîndu-l de barbă! Doamne, prin ce a mai trecut săracul Pleşu: „Din cînd în cînd, şoferul nostru oprea pentru curente nevoi fiziologice. Ieşeam şi noi din maşină, fără să realizăm cît eram de ciudaţi în ambianţa locală. Ne-am dat seama de asta cînd ne-am văzut înconjuraţi, la un moment dat, de băştinaşi mai degrabă goi, care, imberbi, mă trăgeau de barbă şi plecau îndărăt spre pădure chiuind, ca după o mitologică întîlnire cu o specie necunoscută”. Ce ţi-e cu imberbii ăştia de băştinaşi!

14. A vizitat Templul Borobudur şi s-a întors în aceeaşi zi la Jakarta, parcurgînd încă 600 de km: „Într-un tîrziu, am pornit înapoi spre Jakarta. Încă 600 de kilometri în aceeaşi zi! Mai aveam puţin (două zile) şi puteam lua avionul spre casă. Congresul la care ar fi trebuit să particip se terminase. Fericit că, totuşi, m-am ales, în chip neaşteptat, cu o vizită la Borobudur, cel mai mare templu budist din lume”! Acesta este:

Mai facem o socoteală: 600 km dus, 600 km întors, total 1200 km. Pe un „drum neconvenţional”, cum îl descrie Pleşu, trecînd prin atîtea peripeţii cu băştinaşii, care-l mai şi opreau să-l tragă de barbă şi să facă poze cu copiii lor, oricît ar fi fost de japoneză maşina generosului patron, nu puteau să obţină o medie de deplasare mai mare de 40 km/oră. Deci, 1200 împărţit la 40, rezultă că drumul dus-întors a durat cel puţin 30 de ore! Atunci, cum se puteau întoarce în aceeaşi zi? Ca să nu mai întrebăm ce-l poate determina pe un om să meargă non-stop 30 de ore doar pentru a vedea un Templu, fie el şi Borobudur, în loc să meargă la Congresul la care-l trimisese PCR? Pentru o înţelegere mai uşoară, este ca şi cum ar pleca cineva din Turnu Severin pînă la Constanţa (600 de km), ar face o baie în mare şi s-ar întoarce în aceeaşi zi la Turnu Severin!

15. Surpriza Ambasadorului avea să vină abia la întoarcere: Pleşu urma să fie ţinut „ostatic” pînă va recupera banii (???) de la organizatorii Conferinţei! Să ne minunăm împreună cu Andrei Pleşu: „Tov. ambasador mă convoacă pentru o mică „încunoştiinţare“ administrativă: „Am primit indicaţii de la Bucureşti. Nu vă puteţi întoarce în ţară. Organizatorii conferinţei de-aici ne-au dat asigurări că îşi asumă toate cheltuielile: drum, taxă de participare, tot. Or, nu ne-au dat nimic.Sîntem în pagubă. Dumneavoastră veţi rămîne la Jakarta pînă veţi recupera banii promişi.“ Eu: „În ce calitate vreţi să recuperez banii? Am fost invitat la un congres, n-am participat, dar cer să capăt, post factum, o finanţare pentru preţioasa mea absenţă?!“ „Nu e vina noastră“ – zice ambasadorul. „Au promis şi nu şi-au ţinut promisiunea. E dreptul nostru să recuperăm pierderile! Oricum, veţi fi însoţit peste tot de omul nostru, tov. Tănase, care ştie la ce uşi trebuie să bateţi.“ În clipa aceea, am avut sentimentul că nu voi mai pleca niciodată din Indonezia. Îmi voi petrece restul vieţii cerînd, nebuneşte, dolari pentru o prestaţie inexistentă”! Cum, naiba, o fi chestia asta? Dacă Pleşu participa la Conferinţă, oricum Ambasada nu primea vreun ban, căci erau taxe care trebuiau plătite, nu încasate! Neparticipînd nimeni din partea României, de ce să încaseze Ambasada banii? Nu insistăm asupra aventurii recuperării banilor, care se poate citi în întregime de către curioşi în episodul 3 al serialului lui Andrei Pleşu din „Dilema”.

16. Intră în scenă Sutan Takdir Alisjahbana, organizatorul Conferinţei, care-i povesteşte filosofului nostru cum a sărit el din avion la Stockholm: „În cele din urmă, am ajuns la organizatorul indonezian al conferinţei, profesorul de estetică Sutan Takdir Alisjahbana, proaspăt întors din Bali. I-am comunicat şi lui pretenţia suprarealistă a statului român de a căpăta despăgubiri pentru banii cheltuiţi „pe încredere“ în vederea… neparticipării mele la lucrările conferinţei. „Domnule dragă“ – mi-a răspuns bătrînul profesor – „nu pricep cum de aţi venit pînă aici şi n-aţi participat la întîlnirile noastre. Cît despre bani, daţi-mi voie să vă spun cum am finanţat conferinţa. Cu ceva timp în urmă, am fost la Stockholm, invitat la un congres de specialitate. După aterizare, avionul a făcut explozie. M-am aruncat, în ultima clipă, pe fereastră şi mi-am rupt ambele picioare. Compania aeriană vinovată de accident mi-a dat, drept reparaţie «morală», o importantă sumă de bani, pe care am investit-o integral în organizarea conferinţei de acum. S-au cheltuit toţi banii. Nu mai am cu ce să satisfac cerinţele dvs.“ Dacă puteţi să rîdeţi, rîdeţi! Ce comentarii să mai facem?

17. Pleşu s-a ales cu o fetiţă de „cinci anişori”, pe care trebuia s-o aducă în România, la cererea ataşatului economic al Ambasadei. Să citim: „Cu o zi înainte să vină avionul, mă sună ataşatul economic al ambasadei: „Tov. Pleşu, am şi eu o fetiţă de cinci anişori, pe care vreau s-o trimit acasă, la bunici. Aţi fi de acord s-o luaţi cu dumneavoastră?“ „Păi, e drum lung“ – am bîiguit perplex. „O să stea ea singură cu un necunoscut atîta vreme?“ „Da, e un copil drăguţ şi foarte cuminte. O să vă dau şi un bănuţ de buzunarpentru cazul că o vrea vreun suc sau ceva…“ Ce era să fac? M-am trezit la aeroport cu tînăra domnişoară, plus trei valize şi 5 rupii pentru eventuale „cheltuieli de călătorie“. Zborul spre Bucureşti includea o escală la Singapore, unde trebuia să prindem o cursă Tarom. Numai că la Singapore aflu că zborul Tarom s-a amînat cu 24 de ore! Bine, şi eu ce fac pînă mîine? „Foarte simplu. Luaţi un taxi pînă în oraş, dormiţi la un hotel şi reveniţi mîine pentru îmbarcare.“ „Cum să fac toate astea cu cinci rupii?! Dacă aş fi singur, aş rămîne în aeroport. Dar ce fac cu asta mică?“ Pe scurt, a rămas peste noapte cu fetiţa la hotel şi, din cauza lui „Ceaucecu”, toată lumea i-a acordat gratutităţi, dîndu-i şi chitanţe pe care să le deconteze la Bucureşti. Hai, mă, Andrei, mă leşi?

Pînă la urmă, Andrei Pleşu a ajuns cu bine acasă după calvarul acesta prin care a trecut, la fel ca toţi privilegiaţii PCR-ului, nu? Mai ales că Jakarta a fost doar un episod, căci Pleşu, sub regimul comunist, a fost de mai multe ori în Germania, de unde pleca oricînd la Paris la invitaţia Monicăi Lovinescu, unde însuşi Gabriel Liiceanu gătea acel celebru „şniţel auriu” (v. „Uşa interzisă”)! Un adevărat calvar, ce să mai!

După atîta răbdare, avem o singură întrebare: cu cine credeţi că vorbiţi, domnule Pleşu, cu Mircea Cărtărescu sau cu lingăii din preajma dumneavoastră, care cred orice le-aţi spune? Toată povestea asta fantasmagorică are atîtea fracturi logice, încît creează impresia că este spusă unor oligofreni care, oricum, nu înţeleg nimic. Fiind atît de lungă şi de ireală, rămînem la părerea că, de fapt, ea mai mult ascunde decît devoalează, iar pe noi ne-ar fi interesat tocmai adevărurile din spatele ei. Nu ni le spune Andrei Pleşu? Atunci să le căutăm în altă parte!

ÎN CADRUL „CENTRUL EURO-ATLANTIC” PLEŞU A FOST COLEG CU MIRCEA MALIŢA

Istoria acestei ciudate „instituţii de studiere a viitorului” merită să fie parcursă pentru a înţelege ce s-a întîmplat în realitate în acel an 1978, cînd Andrei Pleşu a fost trimis în Indonezia, de unde ne-am ales cu cu acea nuvelă proastă pe care am rezumat-o mai sus.

În 1970, Mircea Maliţa, ministrul Învăţămîntului, a primit sarcina de a înfiinţa„Laboratorul de Cercetări Prospective” în cadrul Universității din București. În 1974, la propunerea „Federației Internaționale a Studiilor asupra Viitorului”, „Laboratorul de Cercetări Prospective” devine „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării”, afiliat tot Universităţii din Bucureşti. Datele au fost publicate în„Observator cultural” de Gabriel Andreescu, în articolul citat mai sus.

Interesant este că, după Revoluţie, prin HG 725 din 14 octombrie 1991, se înfiinţeazăCENTRUL EURO-ATLANTIC Bucureşti, al cărui preşedinte de onoare era Primul ministru Petre Roman, preşedinte executiv era ministrul MAE Adrian Năstase, iar între membri îi regăsim pe… MIRCEA MALIŢAşi ANDREI PLEŞU, deci tocmai cei care puseseră la cale Operaţiunea „Indonezia”! Iată principalele articole din acest HG, din care aflăm că instituţia avea un fond de cheltuieli de 2 milioane de lei (la valoarea de atunci era o sumă uriaşă), la care se adăugau alte donaţii şi contribuţii:

Acest „Centru Euro-Atlantic” era, de fapt, urmaşul acelui „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării” din vremea regimului comunist, avînd drept scop tot misiuni discrete, acoperite de participarea la conferinţe, congrese etc! În 1992, se emite HG nr. 75 din 15 februarie 1992 pentru completarea actului normativ prin care a fost înfiinţat „Centru Euro-Atlantic”, iar în anul 1996 se înfiinţează şi un„Centrul de Studii Euro-Atlantice”, care activează în cadrul Universităţii Bucureşti, aşa cum era şi „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării” din vremea comunismului!

Este cît se poate de clar că această instituţie, care se ocupa pe vremuri de studierea viitorului (!!!), şi-a continuat activitatea şi sub conducerea guvernului instalat după Revoluţie, beneficiind chiar de experienţa celor care activaseră şi înainte în misiuni discrete, ascunse de ochiul public prin acoperirea oferită de diverse manifestări cu caracter aşa-zis cultural.

Studiind activitatea acelui „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării”, Gabriel Andreescu scria că scopul său ar fi fost „plasarea de spioni”! Este o explicaţie credibilă, mai ales că totdeauna misiunile încredinţate erau controlate de Ministerul de Externe, unde au fost mereu ofiţeri de securitate, specializaţi în acţiuni discrete.

Problema care se naşte acum este: ce căuta Andrei Pleşu în astfel de operaţiuni şi care era, în realitate, rolul său? Noi am prezentat aici toate datele pe care le-am avut la dispoziţie, dar dacă vrea să lămurească semnele de întrebare din jurul său, Andrei Pleşu ar putea să facă o adevărată mărturisire, nu să ne livreze poveşti lacrimogene, precum cea din„Dilema”! Altfel, cineva va scormoni şi în Dosarul finanţării Colegiului „Noua Europă”, unde s-au format cadre de nădejde, precum Mihai Rîzvan Ungureanu, devenit acum iarăşi Şeful Serviciului de Informaţii Externe (SIE) sau Mihail Neamţu, devenit şeful unui partid de extremă dreaptă!

Nu spune nimeni că activitatea acelui „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării” era una ilegală, împotriva României, din contră, poate că ea se derula în interesul ţării, deci, cu atît mai mult, Andrei Pleşu ar trebui, pentru imaginea sa, să ne spună adevărul. Ca filosof, dumnealui trebuie să ştie că doar Adevărul ne izbăveşte de păcate!    Sursa : http://www.cotidianul.ro/andrei-plesu-trimis-in-1978-de-pcr-in-indonezia-la-o-conferinta-unde-se-plasau-spioni-276234/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s