Adevărul :Documentele care arată că Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securităţii. Şi-a turnat profesori şi colegi şi a primit bani pentru „munca“ sa

EXCLUSIV Documentele care arată că Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securităţii. Şi-a turnat profesori şi colegi şi a primit bani pentru „munca“ sa

Marian Teofan Dragoş Munteanu, liderul formaţiunii politice Alianţa Noastră România, cu care s-a înscris în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie, a fost sursa „Ioan” a Securităţii, a scris note informative şi a fost remunerat de fostul regim pentru contribuţia sa ca „persoană de sprijin”. Dosarul lui Marian Munteanu a fost prezentat în exclusivitate de ziarul „Adevărul”, în luna iunie, iar un document al CNSAS, dat publicităţii joi, 20 octombrie, stabileşte că, deşi nu a făcut poliţie politică, fostul lider din Piaţa Universităţii a semnat angajamentul cu Securitatea şi a dat note informative.  Marian Teofan Dragoş Munteanu, fostul lider din Piaţa Universităţii din timpul amplelor manifestaţii de stradă care au dus la mineriada din 13 -15 iunie 1990, a fost, timp de un an, sursa „Ioan” a Securităţii, din 28 martie 1988 până în 2 martie 1989. Student la Filologie în vremea aceea, Munteanu a fost recrutat cu scopul de a da note informative despre un lector portughez, J.F.P., care îi era profesor la Universitatea Bucureşti, dar şi prieten de familie. Profesorul era bănuit de Securitate că este spion al serviciului secret portughez. Tot dosarul lui Marian Munteanu a fost publicat, în exclusivitate, de cotidianul „Adevărul”, în 8 iunie, la scurt timp după ce acesta şi-a retras subit candidatura din partea PNL din cursa pentru Primăria Capitalei, la alegerile din 5 iunie. Dosarul lui Marian Munteanu a fost verificat de CNSAS după ce organziaţia „România Curată”, pe de o parte, dar şi PNL, pe de altă parte, au înaintat cereri în acest sens, existând suspiciuni că acesta ar fi colaborat cu Securitatea. Deşi Munteanu a negat constant acest lucru, bănuielile că a fost persoană de sprijin în timpul fostului regim comunist s-au accentuat atunci când, în puţinele zile în care a fost candidatul liberalilor pentru Primăria Capitalei, Munteanu avut declaraţii contradictorii în privinţa semnării unui document al PNL, prin care îşi asuma că nu a avut nicio legătură cu fosta Securitate. Declaraţiile lui, în această situaţie, au variat: fie a spus că a semnat documentul cu pricina, fie că nu îşi mai aminteştre dacă a făcut acest lucru, fie, în final, a tranşat problema, şi a declarat că nu are niciun gând să semneze un astfel de document. „A fost recomensat de organele de Securitate” După evaluarea dosarului de reţea cu numărul 228124, deschis de Securitate pe numele lui Marian Munteanu, care apare ca sursa „Ioan”, CNSAS a dat, marţi, o decizie de „necolaborare în sensul legii” a liderului Alianţa Noastră România. Mai exact, conform legii, Munteanu nu a făcut poliţie politică, pentru a fi considerat „colaborator în sensul legii”, însă atât angajamentul, cât şi notele informative îi aparţin. Într-o adeverinţă (foto jos) dată, joi, publicităţii, specialiştii CNSAS explică detaliat dosarul lui Munteanu, faptul că această „calitate de colaborator al Securităţii nu poate fi reţinută decât în privinţa persoanelor care au furnizat informaţii «prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului». Documentele citate în cuprinsul prezentei adeverinţe nu fac referire la activităţi sau atitudini «potrivnice regimului totalitar comunist». Ţinând seama că cele două condiţii sunt cumulative şi nu alternative, iar în speţă ete îndeplinită numai cea de-a doua condiţie, persoanei verificate nu i se poate reţine calitatea de colaborator al Securităţii, astfel cum este definită aceasta de prevederea legală amintită anterior”.  Cu alte cuvinte, Marian Munteanu, pe vremea când era student la Filologie, a semnat de bunăvoie angajamentul cu Securitatea, a scris, timp de un an, note informative despre fostul său profesor portughez J.F.P., însă nefiind vorba şi despre lucruri „potrivnice regimului totalitar comunist”, fostul lider din Piaţa Universităţii nu poate fi considerat „colaborator în sensul legii”. https://www.scribd.com/document/328281151/Verdictul-CNSAS-in-cazul-dosarului-de-Securitate-al-lui-Marian-Munteanu#from_embed

„Eu am luptat împotriva acestor oameni. Vreau să vă spun că Alianţa Noastră va merge mai departe şi cu decizie şi fără“, a spus Marian Munteanu, pentru „Adevărul”, după ce CNSAS s-a pronunţat în cazul lui. Verdictul CNSAS în cazul dosarului de Securitate al lui Marian Munteanu by Alina Vasile on Scribd Chat Conversation End Type a message… Choose Files Choose Files   Angajamentul lui „Ioan” „Subsemnatul Munteanu Marian Teofan-Dragoş, născut în data de 19.06.1962, fiul lui Vladimir şi al Mariei, student la Facultatea de Filologie, domiciliat în Bucureşti, mă angajez să sprijin în mod organizat şi secret organele de securitate. Mă angajez, totodată, ca în activitatea mea să dau dovadă de sinceritate şi corectitudine şi să nu fac cunoscut nimanui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nimic în legătură cu această activitate. Datele pe care le voi furniza le voi semna cu numele de Ioan”. Acesta este angajamentul complet semnat de Marian Munteanu, în 28 martie 1988, după o perioadă în care Securitatea l-a verificat din mai multe surse şi, în final, l-a racolat ca persoana de sprijin „Ioan”. „Domnia sa, student la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, a fost recrutat în scopul încadrării informative a unui lector portughez (J.F.P), suspectat pentru apartenenţă la serviciul de spionaj portughez. La data de 29.03.1998, a semnat Angajament, preluând numele conspirativ «Ioan»”, se arată în adeverinţa emisă, joi, de CNSAS. Conform aceluiaşi document, specialiştii care au studiat dosarul lui Munteanu mai arată că „Munteanu Marian Teofan Dragoş a fost recomensat de organele de Securitate cu suma de 500 de lei”.    Angajamentul semnat de Marian Munteanu cu fosta Securitate. FOTO; Arhiva CNSAS Cum a ajuns Securitatea la studentul Marian Muntanu Dar cum a ajuns Securitatea să-l racoleze pe Marian Munteanu, un simplu student pe atunci, cu tată inginer şi mamă profesoară? În acelaşi dosar de la CNSAS apar şi documentele care arată în detaliu cum au ajuns securiştii la el. Primul pas. Într-un raport cu antetul Ministerului de Interne, întocmit în 18 ianuarie 1988, unul dintre oamenii Securităţii, care lucra la suprvegherea lectorului portughez botezat de securişti „Jean”, preciza că „la 16.01.1988 m-am deplasat împrună cu tovarăşa locotenent colonel C.S. din cadrul SMB (Securitatea Muncipiului Bucureşti), în scopul identificării studenţilor din cadrul grupei de limba portugheză la care predă lectorul portughez P. J. F. Din verificări a rezultat că grupa este formată din şapte studenţi”, printre aceştia fiind menţionat şi numele lui Marian Munteanu. Al doilea pas. Într-un alt document, din 1 februarie 1988, înregistrat de DSS/SMB (Departamentul Securităţii Statului / Securitatea Muncipiului Bucureşti), se precizează că organele statului făceau deja verificări despre viaţa studentului pe care intenţionau să-l racoleze: „Munteanu Marian Teofan Dragoş (…), muncitor la IMB (Întreprinderea Metroul Bucureşti) şi student la Facultatea de Filologie, curs seral, căsătorit şi domiciliat în Bucureşti, locuieşte la adresă cu soţia. Cu activitate politică prezentă nu este cunoscut, iar faţă de vecini nu rezultă să-şi manifeste convingerile sale politice. Din verificări nu a rezultat să aibă rude în alte ţări”. Al treilea pas. Într-o notă-raport către DSS/SMB, datată 24 martie 1988, se precizează că „a fost contactată secretara-şefă a Facultăţii de Filologie şi secretara studenţilor anul I de la aceeaşi facultate. Scopul a fost de a stabili unele date în legătură cu comportamentul, conduita, activitatea pe linie de catedră a studentului Munteanu Marian Teofan Dragoş”. În urma acestei vizite, se mai arată în raport, a reieşit că Munteanu „s-a remarcat ca fiind un element cu comportament corespunzător, amabil şi principial în relaţiile cu cadrele didactice. Are o bună pregătire profesională şi e mult mai matur în gândire decât colegii săi. Se află în relaţii apropiate atât cu studenţi români, cât şi cu studenţi străini, ajutându-i în rezolvarea unor probleme atât pe linie şcolată, cât şi extraşcolară. A fost ales secretar ASC (Asociaţia Studenţilor Comunişti) pe anul I, Facultatea de Filologie, achitându-se cu conştinciozitate şi responsabilitate de sarcinile încredinţate. Nu are relaţii neoficiale cu studenţii străini şi nu a fost semnalat cu manifestări negative la adresa personalului de învăţământ universitar sau comentarii tenedenţioase la adresa ţării noastre”. Pasul patru. Tot în 24 martie 1988, într-o altă notă-raport cu antetul Ministerului de Interne şi al SMB, se descrie şi cum s-a desfăşurat, în aceeaşi zi, prima întâlnire între trimişii fostei Securităţi şi Marian Munteanu. „La 24. III. 1988 a fost contactat numitul Munteanu Marian Teofan Dragoş, candidatul la recrutare. Contactarea a fost efectuată de tovarăşul plutonier S.A., sub numele conspirativ „Andrei”,  şi de tovarăşul locotenent G.C., sub numele conspirativ „Grigore”, la hotel „Majestic”. În raport sunt precizate date generale despre Munteanu, precum că „a absolvit Liceul de filologie „Zoia Kosmodemianskaia” din Bucureşti. În acelaşi an a dat examen la Facultatea de Filologie, însă fără succes. Din septembrie 1983 până în septembrie 1987, a lucrat ca muncitor la Întreprinderea de Exploatare Metrou Bucureşti. În 1987, a dat examen din nou la Facultatea de Filologie, de data aceasta reuşind la examenul de admitere, în prezent fiind student în anul I. Este căsătorit”. „Întrebat asupra relaţiilor sale în rândul cetăţenilor străini, Munteanu Marian a arătat că a intrat în contact cu mai mulţi, colegi de grupă şi facultate. Printre persoanele din această categorie a menţionat pe lectorul portughez PJF, precum şi o serie de studenţi străini, despre unii dintre aceştia relatând şi unele aspecte de interes opreativ. În finalul contactării, candidatul a întocmit o listă de relaţii, cuprinzând pe lectorul portughez şi o serie de studenţi străini cu care întreţine legături. (…) În timpul discuţiilor purtate cu noi, candidatul s-a situat pe o poziţie bună, sinceră şi deschisă”, se mai precizează în raport.             „Dispune de reale posibilităţi informative” Unul dintre cei doi „soli” ai Securităţii, trimişi la întâlnirea din 24 martie 1988 cu Munteanu, mai scrie în raport că tânărul „poate fi caracterizat ca o persoană inteligentă, agreabilă în discuţii, cu spirit de sesizare. Dispune de reale posibilităţi informative pe lângă lectorul portughez şi alţi studenţi străini. Propun a se aproba continuarea contactelor cu Munteanu Marian în vederea atragerii sale la colaborare cu organele de securitate”. Pasul cinci. În 25 martie 1988, la DSS/SMB se înregistrează un nou raport, de data aceasta „cu propunere de recrutare în calitate de persoană de sprijin a numitului Munteanu Marian Teofan Dragoş”, arâtându-se că acesta „a fost luat în studiu şi verificări” „în scopul încadrării informative a obiectivului «Jean», suspect a fi agent al serviciului de spionaj portughez”. Apoi, se descrie cum a decurs prima întâlnire a „acoperiţilor” cu Munteanu, care avusese loc cu doar o zi înainte, în 24 martie 1988, la Hotel Majestic: „Acesta are calităţi personale pentru muncă şi securitate şi dispune de posibilităţi informative atât pe lângă «Jean», cât şi pe lângă alţi cetăţeni străini. În timpul discuţiilor, Munteanu Marian a avut o comportare bună, sinceră şi corectă. Totodată, a rezultat că înţelege rolul organelor de securitate şi a afirmat că, în cazul în care vom avea nevoie de sprijinul său, va răspunde favorabil solicitărilor noastre”. În finalul acestui raport, locotenentul care l-a întocmit solicită ca Marian Munteanu, care „s-a situat pe o poziţie bună oferindu-se să ne sprijine”, propune aprobarea recrutării acestuia în calitate de persoană de sprijin, obiectiv ce urma a fi dus la îndeplinire de către un căpitan şi de un locotenent. Pasul şase. Marian Munteanu semnează, în 28 martie 1988, acordul de colaborare cu Securitatea, luându-şi numele conspirativ „Ioan”, angajându-se să dea informaţii despre lectorul portughez, în special, dar şi despre studenţi străini trecuţi în „lista sa de relaţii”.  Pasul şapte. După semnarea angajamentului, cei care l-au racolat fac un nou raport, tot în 28 martie 1988, în care descriu modul în care a decurs recrutarea lui Marian Munteanu. Se relatează că studentul „s-a comportat bine, având o atitudine sinceră şi deschisă. I s-a pus problema colaborării în mod secret şi organizat, lucru cu care Munteanu Marian Teofan Dragoş a fost de acord, fără a avea reţineri, şi ne-a asigurat că va îndeplini sarcinile ce-i vor reveni spre rezolvare” şi că „dispune de calităţi personale”, iar „pe viitor se va insista mai mult pe dezvoltarea la candidat a spiritului de sesizare şi aprofundare a informaţiilor”.  Notele informative Până în 3 martie 1989, când Securitatea renunţă la colaborarea cu Marian Munteanu, lectorul portughez pe care acesta îl supraveghea plecând deja definitiv din ţara noastră, „Ioan” dă mai multe note informative. O parte dintre acestea se regăsesc şi în adeverinţa CNSAS eliberată joi, 20 noiembrie 2016. „Direcţia de Specialitate a identificat următoarele informaţii transmise Securităţii de Munteanu Marian Teofan Dragoş: Lista de relaţii, olografă, semnată indescifrabil, înregistrată pe numele candidatului «Marian» (…), Informare, olografă, semnată cu numele conspirativ «Ioan» (…), Notă, olografă, semnată cu numele conspirativ «Ioan»”, se mai arată în adeverinţa de la CNSAS. Conform acestui document, aşa cum a prezentat, în exclusivitate şi ziarul „Adevărul”, publicând dosarul de la Securitate al lui Marian Munteanu, acesta a scris, încă dinainte să fi semnat angajamentul, în vremea în care era curtat de aghiotanţii fostului regim, o „listă de relaţii” cu persoanele despre care avea să dea, ulterior, notele informative. „Lista de relaţii”, aşa cum a fost păstrată printre documentele din dosarul lui Marian Munteanu de la CNSAS, este scrisă de acesta în 24 martie 1988, cu doar patru zile înainte de semnarea angajamentului cu Securitatea. Pe listă, Munteanu trece numele lectorului de limba portugheză, dar şi numele a patru studenţi chinezi, a unui student iugoslav şi a unuia din SUA, cu care era coleg de facultate. În finalul documentului pe care îl semnează cu numele Munteanu, oamenii Securităţii, care iniţiaseră întâlnirea mai mult de tatonare în vederea racolării tânărului student la Filologie, precizează că „prezentul material a fost obţinut pentru cunoaşterea posibilităţilor informative ale candidatului în rândul cetăţenilor străini”. Dosarul Securităţii aflat în arhivele CNSAS mai păstrează şi o serie de note informative semnate de „Ioan“. Conform documentelor, sursa ar fi scris prima informare la scurt timp după semnarea angajamentului. În 19 aprilie 1988, într-o notă informativă de două pagini, scrisă de mână şi începută cu „SMB – 310 / G.C.“, din care reiese că materialul fusese furnizat de „Ioan“ şi primit de locotenentul Gheorghiu Constantin, sursa descrie pe larg mai multe lucruri referitoare la lectorul portughez J.F.P., obiectivul „Jean“ al Securităţii, despre care avea, de fapt, ordin să furnizeze informaţii. În acest document, se arată, printre altele, programul lectorului portughez la Universitate, precum şi date biografice ale acestuia: „Vârsta: 33 de ani. Născut într-un sat din nordul Portugaliei, într-o familie de ţărani agricultori. La vârsta de 15 – 16 ani, datorită vicisitudinilor regimului fascist, emigrează în Franţa, unde studiază sociologia şi filologia (?). Lucrează pentru a-şi putea plăti taxe şcolare. De la 19 ani este profesor. După revoluţia din 1974 (răsturnarea dictaturii fasciste din Portugalia), revine în ţară unde îşi continuă studiile filologice. A profesat în Franţa, Portugalia şi Insulele Capului Verde. Are doi copii (7 şi 8 ani) (…). Unul dintre motivele care l-au determinat să lucreze în afara Portugaliei (…) este dorinţa de a câştiga bani pentru asigurarea viitorului copiilor săi”. În aceeaşi notă informativă, Marian Munteanu, în calitatea sa de sursa „Ioan”, mai scrie despre acelaşi profesor străin că „nu discută politică decât la modul foarte general. Evită discuţii referitoare la România sau la alte ţări socialiste. Vederi politice de stânga. Simpatizant al mişcării socialiste şi comuniste. Cunoaşte lucrări ale clasicilor marxismului”. Şi tot în aceeaşi notă informativă, Munteanu îşi dă cu părerea şi despre „trăsături psiho-comportamentale” ale lectorului portughez, arătând că este o „fire deschisă, comunicativă, dar nu superficial. Talentat pedagog. Pronunţat simţ al datoriei. Respectă cu stricteţe programul de studiu. Nu face diferenţieri între studenţi. Întreţine o atmosferă amicală deschisă. Temperament sangvinic. Dintre studenţi, relaţii oarecum mai strânse are cu Munteanu Marian, datorită apropierii de vârstă. De câteva ori singuri, de cele mai multe ori împreună cu alte colege, au fost să bea o cafea în pauze. De două ori au fost la profesor acasă. Au fost continuate discuţii de la orele de curs, s-a ascultat muzică, s-a băut cafea. Nici un incident. O dată au fost acasă la studentul Munteanu”. „Are relaţiile rigide cu studenţii, mecanice” În 6 iunie 1988, „Ioan” mai scrie o notă informativă, de data asta despre doi profesori români de la Filologie, dar şi despre un student american. Despre unul dintre dascăli, spunea că „are relaţiile rigide cu studenţii, impersonale, mecanice”, că este „sever, corect, puţin vanitos, cu un tip temperamental flegmatic”. Despre cel de-al doilea dascăl, pe care îl descrie ca fiind „complexat şi orgolios”, spune că are „relaţii cordiale cu lectorul portughez, cu care se vizitează”. Referitor la studentul din SUA, „Ioan” susţine că acesta are „relaţii limitate cu colegii de grupă. În general este izolat. Probabil tip de temperament flegmatic (sau, eventual, melancolic)”. În 2 septembrie 1988, o altă informare semnată de „Ioan” îi este dedicată, din nou, lectorului portughez, din care reiese că dascălul plecase din ţara noastră la finele lunii mai, arătându-se „nehotărât cu privire la revenirea în România. Prezenţa sa acasă a devenit tot mai necesară, lipsa tatălui fiind greu suportată de către copii. (…) Nu exclude însă posibilitatea revenirii la postul din Bucureşti”. Tot aici, „Ioan” precizează că relaţiile lui cu profesorul străin deveniseră „din ce în ce mai amicale”. Profesorul revine, însă, în România, iar „Ioan” scrie, în 18 noiembrie 1988, o altă notă informativă, în care precizează, printre altele, că fusese invitat la ziua de naştere a acestuia, „pe care şi-o va serba sâmbătă, la domiciliul lui R. La această aniversare vor participa şi funcţionari ai ambasadei”. Într-o notă scrisă în subsolul acestei informări, oamenii Securităţii menţionează că „Ioan a fost instruit ca, în urma petrecerii, să reţină persoanele care vor participa şi principalele probleme care se vor discuta. De asemenea, a fost instruit asupra modului de comportare cu această ocazie”. „Ioan” participă la petrecereşi, aşa cum fusese instruit, povesteşte Securităţii tot ce se întâmplase acolo, într-o notă informativă din 23 noiembrie 1988. De aici aflăm că „dintre participanţi am reţinut pe următorii: ambasadorul Portugaliei la Bucureşti, cetăţenele brazilience de care am amintit, un grup de străini, o funcţionară la Ambasada Costa Rica din Bucureşti, trei funcţionare ale Bibliotecii franceze din Bucureşti”. „La sfârşitul petrecerii, în jurul orei 3, am plecat cu maşina împreună cu lectorul P. şi C. la locuinţa lui P. (dascălul din Portugalia – n.r.)., unde am stat până în jurul orei 5.30 – 6, după care am plecat acasă. S-a ascultat muzică, s-a băut cafea, s-a mâncat. În timpul discuţiilor purtate la petrecere  nu s-au vorbit probleme cu caracter politic sau referitoare la ţara noastră”. „În timpul discuţiilor purtate la petrecere nu s-au vorbit probleme cu caracter politic sau referitoare la ţara noastră“. Într-o altă notă informativă, 23 noiembrie 1988, Marian Munteanu le povsteşte oamenilor Securităţii despre o petrecere care avusese loc înainte cu câteva zile, cu ocazia zilei de naştere a lectorului portighez. Din această informare aflăm, printre altele, cine erau oamenii cu care „Ioan“ se întâlnise la aveniment: „Dintre participanţi am reţinut pe următorii: ambasadorul Portugaliei la Bucureşti,  cetăţenele brazilience de care am amintit (…) O cetăţeană braziliancă, studentă anul al II-lea în cadrul Facultăţii de Filologie, secţia limbi străine. (…) Un grup de străini format din 4 – 5 persoane, oarecum izolat de ceilalţi, care vorbeau portugheză şi spaniolă. Trei funcţionare ale Bibliotecii franceze din Bucureşti (…)”. „Ioan“ susţine, în continuarea notei informative, că „la sfârşitul petrecerii, în jurul orei 3, am plecat cu maşina lui Abdalah împreună cu P. (lectorul portughez – n.r.) şi Carmen la locuinţa lui P., unde am stat până în jurul orei 5.30 – 6.00, după care am plecat acasă. S-a ascultat muzică, s-a băut cafea, s-a mâncat. În timpul discuţiilor purtate la petrecere nu s-au vorbit probleme cu caracter politic sau referitoare la ţara noastră“. În anul Revoluţiei, 1989, în 24 februarie, „Ioan” revine cu o nouă notă informativă din care reiese că profesorul din Portugalia avea probleme cu regimul comunist din România şi că „din cele relatate de el, reiese că în urma unor contacte între forurile competente român şi portughez nu s-a ajuns la o înţelegere cu privire la condiţiile de funcţionare a lectoratului de limba portugheză din cadrul Facultăţii de Filologie Bucureşti. Drept urmare, contractul lectorului nu a fost reînnoit”. „Ioan” mai precizează că profesorul părăsise Bucureştiul în 20 februarie, amintind că s-a întâlnit personal cu el, însă „în timpul întrevederilor nu s-au discutat probleme deosebite”.  În nota din subsolul acestei informări, oamenii Securităţii se întreabă dacă, odată cu plecarea lectorului portughez din România, mai trebuie continuată colaborarea cu „Ioan”: „Ce facem cu sursa? Să-l plasăm la lectorul italian şi în acest sens să discutăm cu el în prealabil?”. „Pactul” lui Marian Munteanu cu Securitatea încetează, însă, în 2 martie 1989, după aproape un an de când îşi luase în scris angajamentul de colaborare. Acest lucru apare într-un raport al Ministerului de Interne, în care se precizează că Munteanu „pe timpul colaborării cu organele noastre, a avut un aport bun, sesizând aspecte de interes operativ referitoare la obiectivul nostru «Jean». În prezent, Munteanu Marian Teofan Dragoş a devenit membru PCR. Propun încetarea legăturii cu numitul”. Propunerea se aprobă a doua zi, în 3 martie 1989.    Anchetat în urma relaţiei cu Petre Ţuţea Aşa cum se arată în adeverinţa de joi a CNSAS, Marian Munteanu a fost „cercetat penal de ofiţeri din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti în vederea influenţării, compromiterii şi a determinării să renunţe la preocupările ostile şi la relaţiile cu Petre Ţuţea, deoarece făcea parte dintr-u grup de studenţi care îl ajutau pe Petre Ţuţea la transcrierea unor lucrări filozofice şi îi acordau îngrijire”. Astfel, în dosarul păstrat la CNSAS, apar şi două declaraţii date de Marian Munteanu în faţa anchetatorilor, în 12, respective 15 mai 1989. În aceste declaraţii, fostul lider din Piaţa Universităţii scria despre discuţiile pe care le purta cu bătrânul filosof, despre credinţeleacestuia, viziunile sale politice, precizân, printre altele, că „toată cascada de vorbe pe teme politice şi economice actuale face parte din felul de a fi al bătrânului şi absolut nici o clipă nu am considerat-o decât o simplă bârfă”. La două luni după terminarea misiunii în calitate de „Ioan”, în mai 1989, Marian Munteanu ajunge din nou în atenţia organelor de anchetă de la acea vreme. De data aceasta, el a fost cel interogat, fiind pus să dea două declaraţii, pe care le scrie de mână şi le semnează filă cu filă, şi care priveau relaţia sa cu Petre Ţuţea. La acea vreme, student în anul II la Filologie, Munteanu, ca şi alţi câţiva studenţi, era unul dintre tinerii apropiaţi filosofului, vizitându-l foarte des. Ţuţea, care făcuse 13 ani de puşcărie, fiind acuzat de legături cu Mişcarea Legionară, era urmărit pas cu pas de Securitate, iar mai mulţi tineri care-l vizitau au fost chemaţi în faţa organelor de anchetă pentru a se „spovedi” în privinţa relaţiei pe care o aveau cu acesta. Unul dintre ei a fost Marian Munteanu, care a scris şi semnat două declaraţii referitoare la vizitele pe care i le făcea lui Ţuţea, explicând detaliat, în faţa anchetatorilor, ce discuta cu „Bătrânul”, cu cine se mai întâlnea acesta, ce credinţe politice avea, cât era de ataşat de legionari şi cum vedea ca pe o salvare monarhia constituţională. În cele două declaraţii ale sale, din 12, respectiv 15 iunie 1989, ambele incluse în dosarul păstrat la CNSAS despre persoana de sprijin „Ioan”, Marian Munteanu, cel care legase o relaţie specială cu Ţuţea, se dezice aproape în totalitate de ideile mentorului său, ba chiar reduce, în faţa organelor de anchetă, cuvintele pe care i le impărtăşea filosoful la o „cascadă de vorbe pe teme politice şi economice actuale”, care „face parte din felul de a fi al bătrânului şi absolut nicio clipă nu am considerat-o decât o simplă bârfă”. Mai mult, Munteanu recunoaşte în faţa anchetatorilor că „am încercat să-i câştig încrederea adoptând o poziţie, în timpul discuţiilor, în funcţie de punctul său de vedere, venindu-i chiar uneori în întâmpinare într-un mod care ştiam că o să-i facă plăcere” şi asta, pentru că Ţuţea, spunea Munteanu, era destul de dificil. În timpul în care a fost interogat şi pus să dea cele două declaraţii, Marian Munteanu recunoştea în faţa comuniştilor că „nu m-am considerat nicio clipă angajat din punct de vedere ideologic, datorită faptului că stăteam de vorbă cu un om care era purtătorul unei mentalităţi ce aparţine unei perioade istorice definitiv şi de multă vreme încheiate”. Reproducem mai jos, integral, cele două declaraţii, din 12 şi 15 mai 1989, scrise de mână şi semnate de Marian Teofan Dragoş Munteanu, aşa cum apar în dosarul său „Ioan”, păstrat la CNSAS. Aceste două declaraţii, pe care nu se menţionează dacă au fost date în faţa Securităţii, a Miliţiei sau în faţa Partidului, sunt incluse ca dosar distinct în volumul I al dosarului în care Munteanu apare ca persoană de sprijin de la CNSAS. Singurele lucruri notate, cu creionul, înaintea celor două declaraţii din 12 şi 15 mai 1989, pe copertă, sunt: „PCR, 141419). „Declaraţie dată în faţa noastră: 12.05.1989 Subsemnatul Munteanu Marian Teofan Dragoş, fiul lui Vladimir şi Maria, născut la 19.06.1962, domiciliat în Bucureşti, student anul II, Facultatea de Filologie, Secţia limba şi literatura română, membru al PCR, fără antecedente penale, căsătorit, declar următoarele: În anul 1988, profesorul meu de lingvistică şi îndrumătorul grupei mi-a vorbit despre Petre Ţuţea în termenii următori: că este un bătrân filosof român care a fost în tinereţe prieten cu o seamă de personalităţi ale culturii interbelice, că este bolnav şi nu poate ieşi din casă neînsoţit. Profesorul Coja (Ion Coja – n.r.) m-a întrebat dacă nu vreau să fac cunoştinţă cu el şi, dacă pot şi mă interesează, să ies din când în când cu el la plimbare prin Cişmigiu. În schimb, aş beneficia de avantajul de a putea sta de vorbă cu o mare personalitate şi chiar aş fi recompensat băneşte. Am refuzat din capul locului ideea că aş primi bani pentru a ajuta un bătrân profesor să meargă din când în când în parc sau la frizer, dar am spus că m-ar interesa să-l cunsoc. Profesorul Coja mi-a făcut cunoştinţă cu el (nu aş putea preciza, însă cred că la prima întâlnire am fost împreună cu colegul meu M.G.). Înainte de a merge la Petre Ţuţea, profesorul Coja mi-a spus că bătrânul este destul dificil (în sensul că e, uneori, irascibil şi nu prea suportă să se discute cu el în contradictoriu), lucru care s-a dovedit a fi adevărat. Am stabilit, mai apoi, cu Petre Ţuţea să vin să-l scot la plimbare, în zilele în care îmi permite programul, de la ora 15.00. La fel ca mine au mai venit colegii mei M.G. şi C.D., M.V. şi C.D., tot cu scopul de a-l însoţi la plimbare. Lui M.G. şi M.V. eu le-am vorbit despre bătrân, datorită faptului că nu reuşeam să vin decât destul de rar şi bătrânul spunea că are nevoie zilnic de mişcare, în caz contrar paralizia fiind inevitabilă. Aceştia doi l-au adus pe C.D. fără ştirea mea. Acest fapt l-am dezaprobat, deoarece am considerat că C.D., după părerea mea, ar putea da o interpretare eronată relaţiilor mele cu Petre Ţuţea şi, pe de altă parte, nu îl consider suficient de matur şi în pericol de a reţine de la bătrân aspecte nefaste, dăunătoare din punct de vedere ideologic. Din discuţiile cu Petre Ţuţea am aflat că acesta ar mai fi fost vizitat de următoarele persoane: Marcel Petrişor (căruia îi dictează scrierile sale) şi un medic belgian. Eram de faţă când a fost vizitat de un bărbat în vârstă de 40 de ani care s-a recomandat M. Fiind rugat de bătrân, am telefonat lui Marcel Petrişor şi lui A.D.M. (acestuia din urmă cu mult înainte de incidentul cu scrisoarea de care am auzit că ar fi trimis-o). În convorbirile avute cu Petre Ţuţea, în care, în cea mai mare parte vorbea mai mult dânsul, au fost discutate probleme extrem de diverse. Bătrânului îi plăcea foarte mult să vorbească şi sărea deseori de la un subiect la altul sau impunea un anumit curs al discuţiei, dorit de dânsul. Deşi lucrează în prezent la un vast tratat de antropologie, domeniile care îl obsedează sunt politica şi istoria. Selectez în continuare un număr de afirmaţii sau opinii ale lui Petre Ţuţea care reveneau mai des în discuţie: –  Poporul român ocupă un loc important între naţiunile lumii, chiar cel mai important, nu a greşit niciodată în istorie, a fost mereu învingător în conflictele multe. – Consideră religia creştină (catolică şi ortodoxă) ca o atitudine fundamental umană, iar Biblia – cartea cea mai importantă. – Zona socială de bază este satul, din considerente în primul rând de natură demografică şi morală. – Basarabia şi pericolul maghiar. – Viitorul poporului român. Cele prezentate mai sus sunt temele cel mai des abordate de Petre Ţuţea, în afara celor strict culturale, acestea din urmă dominau totuşi fondul discuţiilor. Cu privire la istoria interbelică, Petre Ţuţea consideră Partidul Liberal ca cea mai importantă forţă politică. Mişcarea legionarilor, de care este ataşat în primul rând datorită caracterului religios şi naţionalist, a făcut o greşeală de neiertat prin politica de alianţă cu Germania. Pe Ion Antonescu îl socoteşte nebun datorită faptului că a declarat război Americii. Afirmă că cel mai important act din istoria modernă este Insurecţia de la 23 august şi susţine că, dacă PCR nu ar fi preluat conducerea statului, România ar fi fost distrusă definitiv de Stalin. Nu este de acord cu ideologia marxistă, datorită concepţiei sale total religioase. De câte ori vorbeşte despre situaţia politică şi economică actuală, este preocupat numai de puterea ţării de a rezista în faţa duşmanilor ei principali: ruşii şi ungurii. Din acest punct de vedere consideră foarte important rolul satului, ca rezervor uman. De aceea s-a declarat, iniţial, a nu fi de acord cu sistematizarea, spunea dânsul, că odată cu dispariţia satului ar dispărea şi poporul român. Este de acord cu industrializarea, planul său de organizare a economiei naţionale prevedea crearea comunelor agro-industriale. Declară că este militarist şi crede că este necesară o puternică înarmare a ţării, în primul rând nucleară, deoarece spune că România a nimicit toate imperiile care au ameninţat-o (Otoman, Austro-Ungar, German) şi mai devreme sau mai târziu o să vină şi rândul ruşilor. Americanii, spune Petre Ţuţea, sunt un popor de tâmpiţi şi n-au avut nici un creier politic, au făcut numai greşeli. Despre restructurarea din URSS spune fie că este ca în Caragiale, fie că este un proces care ne avantajează, deoarece a creat posibilitatea emancipării românilor din Basarabia. De asemenea, reformele din Ungaria le consideră foarte periculoase pentru statul român. Despre poziţia unor persoane ca D. Deşliu, M. Dinescu, Doina Cornea, Aurel D. Munteanu, Petre Ţuţea spune că este de admirat curajul acestora, pe care îl numeşte «act de eroism civic» . Despre grupul Răceanu şi scrisoarea lor spune că este o gravă lovitură primită, datorită funcţiilor deţinute în trecut de aceştia. Şi fapta acestora, ca şi a lui Deşliu şi a celorlaţi, Petre Ţuţea o judecă în funcţie de atitudinea lor în primul rând faţă de sistematizarea satelor. În general, afirmaţiile bătrânului cu privire la politică, istorie sunt tranşante şi de multe ori surprinzătoare. Temele privind poporul român îl fac să se ambaleze şi să reacţioneze violent la orice încercare de contrazicere. Este extrem de orgolios şi, în cel mai bun caz, refuză să mai discute. În ceea ce priveşte poziţia mea în discuţiile avute cu Petre Ţuţea, iniţial am avut o poziţie rezervată în legătură cu aspectele culturale, iar în rest am intervenit uneori încercând să aduc în discuţie argumente contrare. Am observat însă foarte repede că bătrânul nu suportă discuţiile în contradictoriu, lucru pe care l-am pus pe seama vârstei. De asemenea, mi s-a părut evident şi sunt convins că afirmaţiile sale au natura unor idei bine fixate şi imposibil de zdruncinat. Aşa că m-am rezumat să aflu tot ce se poate afla, fără să-l contrazic. Petre Ţuţea are o fire voluntară şi este suspicios. Este aproape imposibil, după părerea mea, ca să poată discuta deschis cu o persoană în care nu are încredere. Am încercat să-i câştig încrederea adoptând o poziţie, în timpul discuţiilor, în funcţie de punctul său de vedere, venindu-i chiar uneori în întâmpinare într-un mod care ştiam că o să-i facă plăcere. Ţinând cont că discuţiile erau între patru ochi, nu m-am considerat nicio clipă angajat din punct de vedere ideologic, datorită faptului că stăteam de vorbă cu un om care era purtătorul unei mentalităţi ce aparţine unei perioade istorice definitiv şi de multă vreme încheiate. Consider că am reuşit să-i câştig încrederea şi astfel să înţeleg şi să cunsoc îndeaproape o modalitate de existenţă individuală a unui fenomen social-politic de demult. Demersul meu a fost pur cognitiv şi nu a existat nici un alt scop decât acela de a cunoaşte, cât mai bine, un om. Este exclusă posibilitatea unei influenţe din partea ideologiei lui Petre Ţuţea asupra mea. Nu trebuia să aflu că în Basarabia este pământ românesc, că Mihai Eminescu este cel mai mare om al culturii noastre sau că satul reprezintă fundamentul istoric al poporului român de la Petre Ţuţea. Lucrurile acestea le ştiam. Regret însă că i-am adus pe colegii mei, G. şi V. la Petre Ţuţea, dar nu am vrut altceva decât să-l scoată pe bătrân la plimbare, deoarece nici eu, nici G. nu puteam prea des. Nici eu, nici colegii mei nu am putea prelua idei de-ale lui Petre Ţuţea, sunt sigur, însă îmi dau seama că trebuia să limitez relaţia mea cu Petre Ţuţea la mine însumi, fără a-i amesteca pe colegi. Personal, nu am luat nicio clipă discuţiile mele cu Petre Ţuţea altfel decât un mijloc de a afla cât mai multe din ceea ce cunoaşte acest om. Am considerat că este o problemă închisă aceea a ideologiei sale şi m-am limitat să constat nişte fapte cărora le-am acordat un interes pur istoric. Petre Ţuţea mi-a spus de multe ori că nu ar vrea să avem necazuri din cauza lui şi întotdeauna avea grijă să spună că activitatea lui politică a încetat după război şi nu se mai ocupă decât de scrieri filosofice. Am pus aceste temeri pe seama vârstei şi a trecutului său agitat, deoarece nu am crezut că Petre Ţuţea ar mai putea reprezenta un interes altfel decât cultural. Toată cascada de vorbe pe teme politice şi economice actuale face parte din felul de a fi a bătrânului şi absolut nici o clipă nu am considerat-o decât o simplă bârfă. Aceasta este declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez. 12 mai 1989 Marian Munteanu”.Sursa:adevarul.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s